Mesajul de inchidere a usilor se aude, urmat de sunetul metalic ce desparte o lume de cealalta. Nu era prima seara in care plecam de la birou la ora 22, dar eram atat de incantat de noul meu job incat fiecare ora petrecuta in compania noilor colegi era ca o rasplata pentru toate informatiile pe care le furam de la ei. De la Aviatorilor pana la Victoriei e doar o statie si pe scaunele albastre ale metroului sunt doar eu si pe partea opusa o femeie. Din obisnuinta umblam in telefon fara sa-mi dau seama ca nu ridic privirea la singura femeie din jurul meu... La Victoriei schimbam impreuna metroul catre Dristor, si ne trezim iar fata in fata. Am privit minute bune pantofii ei gri din piele intoarsa, apoi picioarele ascunse de fusta neagra pana in genunchi, ciorapii cu model, bluza ce ascundea discret niste sani deosebiti si in final, doi ochi verzi ce ma priveau cu calm prin ochelarii cu rame rosii. Zambea discret, nu avea unghii mari, insa culoarea lacului imi atragea atentia. Ii simteam parfumul si incercam in zadar sa-l recunosc...nu avea parul lung, dar nici scurt, nici blond, nici saten...prins la spate cu o clama. Era o perfecta combinatie pe care am privit-o timp de 3 statii atras de al sau parfum. Am coborat impreuna in aceeasi statie si am ramas in urma sa o privesc din spate. Nici un detaliu din cele de mai sus nu era gresit. Era cea mai frumoasa femeie vazuta la metrou intr-o seara la ora 22-30. Cu greu cele 3 alarme ma trezesc in zori. Tot cu greu, in drum spre birou, incercam sa imi amintesc de ce am adormit pe aceasta canapea fara cearsafuri, cate sticle am baut impreuna, ce muzica se auzea, cat am stat impreuna si mai ales care a fost clipa in care am ajuns in casa ei, la 3 etaje deasupra etajului meu...
