Sunt nefericit si imi pare rau pentru tot. "Esti un invingator"
- nu mai sunt. Nici macar curaj nu mai am, acum, cand constientizez ca am in continuare acelasi nimic, parca ma lupt cu ceva inexistent si totul merge in
directia opusa. Viata mea devine un peron de gara-n care toti isi
insusesc dreptul de a veni si-a pleca, fara vreo scrisoare de ramas bun,
fara vreun ultimatum, vreo cearta, vreo avertizare. Sincer, nu-mi prea inteleg
neputinta asta; am ajuns sa imi fac rau singur cu tot felul de ganduri. Nu mai vreau sa-mi plang de mila, nici azi, nici maine,
niciodata. Ma-ncrancenez si sufar de parca eu as avea toate problemele
de pe pamant. Nu cred ca am nevoie ca cineva sa ma asculte, nu cred ca
am nevoie de un umar sau de doua brate care sa ma stranga tare in semn
ca va fi bine. Poate doar pe tine as vrea sa te mai vad calcandu-mi
pragul. Paradoxal. Pe de-o parte nu mi-as dori nici in ruptul capului sa
vezi cat am ajuns sa ma consum, iar pe de alta parte, esti singura
care as vrea sa fie aici.
Ma enerveaza cand ma contrazic si nu vorbesc coerent, dar asa sunt sentimentele mele - incoerente, instabile, nesigure. Sunt un dezastru; de-aici tot razboiul.
Tuesday, January 10, 2017
I was always your clown. why try to change me now?
Subscribe to:
Posts (Atom)