Imi spuneai ca sufletul tau era precum un abis, iar eu ma prabuseam neconditionat in el; ca invelisurile tale erau brazdate de cicatrici si pareri de rau, de rani prin care inca se prelinge sange. Cu buzele tremurand, m-ai rugat sa plec, zicandu-mi ca nu mai ramasese nimic din tine. Insa am continuat sa te iubesc, asa neintregit. Ti-am fost puls cand in pustiul tau mai razbatea doar o bataie slaba de inima, ti-am domolit ecoul gandurilor, ochii inlacrimati la patru dimineata, iubiri pierdute, neimpartasite, marturii ale trecutului, remuscari. Exista rupturi in fiecare din noi. Pe acolo patrunde lumina.
Inghit in sec cu gandul ca peste ani, tot aici o sa-mi zboare gandul, fara sa imi para rau ca scriu din nou aceluiasi suflet.
cu drag,
