aproape totul si obosesc amintindu-mi. Si te caut in amintiri si-mi dau seama ca tot ce vad, tot ce simt si tot ce am simtit vreodata, s-a dus prea devreme sau a fost prea superficial. Si accept viata asta asa cum imi e ea servita, doar ca nu mai am puterea sa cred ca intr-o zi, cineva, va binevoi sa ramana langa mine si sa iubeasca barbatul care sunt. Nu mai am capacitatea asta. Am gandit mult prea mult totul in viata mea, am calculat fiecare pas si fiecare vorba si mi-am facut mai mult rau. Dar am avut timp suficient sa-mi dau seama, sa inteleg, unii oameni ce mi-au adus bun, ce mi-au adus rau...si sa vad ca in final, nu m-am ales cu mare lucru. Altfel nu as mai fi asa de gol.
Cateodata, dar doar cateodata, zilele devin intunecate, iar atunci imi amintesc de niste seri imbibate in Thierry Mugler, de buzele cu gust de piersici care-mi sarutau fruntea inainte sa adorm, de sanii tai pe care ii cuprindeam in palme cand te luam in brate noaptea, de niste maini care le cautau pe ale mele in cel mai frumos mod... Imi amintesc toate acestea cand am nevoie sa mai simt ceva frumos si linistit.
Dar oricate filme mi-as aminti, ma opresc mereu fie la sfert, fie la jumate, pentru ca acolo s-au oprit si ele. Nu-mi amintesc sa se fi consumat ceva pentru ca filmul sa se rupa, nu-mi amintesc nici un ,,ramas bun" soptit de comun acord, chiar daca inainte de asta nu ar fi fost nimic bun. Imi amintesc doar jumatati si ma opresc mereu unde s-a rupt filmul, si revin mereu la momentul asta, la prezent, la ce am azi. Imi deschid palmele si nu vad nimic, caut in sufletul meu si nu ma mai gasesc, am cicatrici in piept, dar nu din prea multa iubire, ci din prea multa lipsa. Nu dintr-o iubire pasionala sau ranita, ci din incercari, din filme rupte si intrerupte cand mi-era lumea mai draga. Asta am eu, in toata fiinta mea; un nimic, un gol, o lipsa.
Asta cred ca sunt si eu astazi, maine, si-n tot timpul care va mai trece.
...noapte buna
