La ora sapte am fost in picioare. In timp ce-mi aranjez zambetul ma indrept spre bucatarie. Nu stiu sa gatesc, dar stiu sa fac cafea. Ei ii place sau cel putin asa pretinde. Ii pun intotdeauna lapte sa-i mai taie din amareala, ca si asa imi tot spune ca-s amar. Eu ii zic ca nu stie sa ma guste. E frig si aprind un ochi de la aragaz. In timp ce ma bucur de caldura, ma hotarasc sa-i fac o omleta, ma incurajez singur spunand ca nu-i atat de greu sa bati niste oua apoi sa le pui in tigaie, in plus e dimineata aceea, poate unica de pana acum, in care simt ca toate sunt la locul lor si ca e timpul sa ma linistesc fiindca ea merita. Peste cinci minute o trezesc; totu-i perfect.
...doar ca ea e un personaj fictiv, iar pe mine ma cheama O. Sunt la al doilea pahar de rose demisec uitandu-ma spre viitor si intrebandu-ma de ce parfumul meu ce pluteste prin camera este mult prea puternic si de ce singuratatea se cuibareste in mine zambind ironic sentimentelor care lent, dar sigur se indreapta spre mormant lasandu-ma gol precum o casa parasita. Cine e a mea si al cui sunt eu?
