Trecutul, e ca o sticla veche de vin. Rosu, sec, rareori dulce. Scoti tirbusonul din sertarul cu brosuri despre pizza la domiciliu si-l bagi in dopul acela de pluta, cand vrei sa te simti dus...de val.
Si torni incet, nu-ti umpli paharul. Nu vrei sa bei, vrei sa degusti. Aroma de placeri efemere din struguri culesi dintr-o vie..amintire. Te-ametesti inca de la prima inghititura. E rece. Si vinul si trecutul. Si-ai vrea macar o data, sa ai sansa sa mai fii acolo. Ceea ce azi e amintire, sa fie defapt prezent. Sa te afli in mijlocul intamplarilor si sa imbratisezi tot ceea ce ai alungat odata. Sa saruti tot ceea ce ti-a fost teama, sa spui cu voce tare toate cuvintele ce le-ai lasat sa moara-n tine, pe motiv ca cei puternici n-au voie sa simta.
Ai vrea, nu? Sa nu o mai lasi sa adoarma, doar ca sa poti sa o privesti. Sa nu o mai certi cand..dupa ce te-a convins sa dormi langa ea, nu si-a respectat promisiunea si a vrut sa te tina in brate. Acum ai lasa-o sa o faca, atunci ai sarit pe telefon, ai chemat un taxi si-ai plecat. Ti-ar placea ca vinul asta sa il beti impreuna, imbratisati, in spatele unor geamuri mari, ce va stiu povestile.
Prezentul e greu de constientizat. Abia dupa ce se linistesc apele, dupa ce se limpezesc gandurile, dupa ce s-a spus tot ce era de spus si s-a trantit pentru ultima data usa si telefonul in nas, doar atunci poti sa-ti iei foile si sa scrii.
Dar nu oricum, ci cu un pahar cu vin; pentru ca doar asa prinde viata o poveste.
