so close, yet so far

  

In casa de la malul oceanului ramase doar ea si gandurile ei, sentimente reci invaluite in briza calda. Un ocean rece si albastru, exact ca ochii ei, o incapere vasta cu pereti alb-crem si podea din lemn de nuc lacuit, luminoasa, cu perdele albe, diafane, ravasite de adierea vantului, invaluite in lumina calda a verii ce patrunde prin nenumaratele ferestre lasate larg deschise. Pianul din lemn de artar din colt era singurul martor al trairilor ei interioare, al framantarilor ce le ascundea cu o putere de zeita in spatele ramelor ochelarilor de soare. Era majordomul pasiunii ei, adesea mut, rareori galagios, etern nostalgic, dar mereu melodic. Martorul noptilor de amor pe podelele reci, al diminetilor cu aroma de cafea cu lapte, al dupa-amiezilor lenevite pe divan cu carti de edgar allan poe in mana, al serilor imbibate in parfum si mireasma de Chardonnay.
Adierea vantului printre frunzele palmierilor din fata prispei, valurile oceanului ce se spargeau pe plaja si clinchetul clopoteilor de vant era singura "muzica" ce rasuna discret in aceasta casa goala, refugiul ei departe de lume, de griji financiare si satisfactii materiale. 

In dreptul usii de la intrare, zace uitata corespondenta : zeci de plicuri divers colorate, un ziar si cateva invitatii la petreceri nocturne pe plaja, insa singurul plic relevant pentru ea isi astepta pasiv pe claviatura pianului posesoarea lui de drept. Sosise in primele zile ale sederii sale, dar nu-l deschisese inca. Poate placerea misterului, poate teama de necunoscut sau doar dorinta de a pastra intacta clipa o retinuse. Purta doar o camasa alba cu manecile suflecate si pasea timid, pe varfuri, desculta printre umbrele ce-si modificau neincetat formele peste podea. Cu parul desfacut, inca umed dupa baia din zori, cu nasturii camasii desfacuti, lasand sa se vada sanii ei rotunzi, perfecti, dadea tarcoale pianului privind plicul galben inca nedeschis. Juca perfect cartea indiferentei, insa curiozitatea era arzatoare, dorea sa-si plimbe degetele peste randurile scrise, asemenea unei carti scrise in alfabetul Braille, voia sa atinga foaia pe care el isi asternuse gandurile pentru ea, suma tuturor trairilor, simtirilor si sentimentelor era inchisa in acel plic, ca o cutie a pandorei ce ascundea cele mai launtrice simtiri ale unui barbat. Ea era posesoare de drept al acelui plic, posesoarea randurilor asternute pentru ea. Isi plimba degetele subtiri peste claviatura pianului, clapele din tei lacuit se aplecau usor sub atingerea fina a amprentelor sale, ca o pledoarie pentru muzica, pentru viata.

Se aseza usor pe scaunul din fata pianului si incet incepu sa cante un fragment de Ceaikovski, insa se opri cand ajunse la clapele ascunse sub plic. Il ridica, inchise ochii si il desfacu asemenea unui cadou, lasand surpriza sa prinda contur la deschiderea ochilor. Foile se unduiau in adierea vantului din casa, randurile erau scrise ordonat, cu stiloul si o cerneala de un albastru sincer.

"As fi vrut ca atunci cand ai plecat, sa te fi dus mult mai departe. As fi vrut sa trantesti mai tare usa, sa fi luat cu tine si cutia cu fotografii de sub pat si sa fi stiut ca m-a durut cand ai lasat-o acolo. As fi vrut sa iei toata durerea cu tine, nu ca s-o simti tu, ci ca sa ma protejezi pe mine. As fi vrut sa te duci atat de departe, incat sa nu te mai pot vedea deloc, sa nu mai stiu unde ai ajuns si sa nu imi mai vorbeasca nimeni de tine. Mi-ar fi placut ca dupa ce pleci, sa nu ma mai cunoasca nimeni. M-as fi trezit a doua zi si as fi intalnit oameni frumosi, le-as fi spus ca am ajuns doar azi in lumea asta. Le-as fi zambit printr-o inima inca intreaga si le-as fi dat curaj sa tipe si sa fuga dupa cele mai tampite vise, iar eu as fi facut acelasi lucru. M-as fi protejat de rau si ura cu o naivitate rara, cu o bunatate care acum nu o mai cunosc. As iubi din tot sufletul meu, oceanul si cerul, ploaia si strazile, luminile si fiecare stea ! As fi iubit, sunt sigur, orice alt suflet frumos care m-ar fi lasat sa il iubesc.
Sau...poate din contra, as fi vrut sa nu pleci deloc. As fi vrut sa zambesti, sa ma strangi in brate, sa te asezi in patul meu si sa deschizi cutia de sub pat. As fi vrut sa imi iubesti tu sufletul, asa cum e el, sa il fi tinut in palmele tale, ca pe cel mai fragil lucru pe care l-ai cunoscut vreodata. Ah, ce-as fi vrut sa ma cunosti, sa ma ingrijesti, sa nu ma lasi singur. As fi vrut sa imi spui tu mie ca lumea e buna, sa tip la tine, caci eu nu as fi crezut, si sa ma lasi sa vad ca tu esti lumea mea. As fi vrut sa crezi in mine si in tot ce ti-am spus, si atunci cand nu imi mai stiam vorbele, si atunci cand bausem prea mult vin. As fi vrut sa imi asculti fiecare bataie a inimii, si sa o intelegi, asa cum incercam eu sa le inteleg pe alte tale, in toate noptile nedormite. As fi vrut sa ma invelesti in noaptea aia si sa stingi lumina, dar sa-mi fi spus ca o s-o aprinzi iar, intr-o zi.
Nu stiu cum te-as fi vrut, dar nu te-as fi vrut undeva, acolo. Nu te-as fi vrut uneori, sau in unele feluri, nu as fi vrut o parte din tine, nu as fi vrut zile bune si zile rele, n-as fi vrut amintiri sau un prezent incert. As fi vrut sa fie un drum drept, in jos, in sus...nu stiu cum te-as fi vrut, dar te-as fi vrut intr-o claritate dureroasa pe care doar eu o pot intelege, te-as fi vrut ca pe adevarul meu absolut, inger sau demon, cum ai fi fost.

Sunt inconjurat de oameni care isi doresc bani, masini scumpe, case mari si faima, iar eu...eu am o dorinta: una atat de arzatoare, incat imi omoara timpul si intelegerea. Imi doresc atat de mult un suflet curat. Imi doresc bunatate, frumusete, emotie si o fericire nebuna, o doza de naivitate si un munte de sperante. Imi doresc sa imi rada sufletul cate putin in fiecare zi, si sa ii vindece pe altii. Doamne, cat as vrea un suflet curat, pe care sa nu fi calcat nimeni, ci doar intact si capabil de o lume mai buna. Ii urasc, pentru ca ei pot avea intr-o zi tot ce isi doresc din telurile astea banale, pe cand eu...eu niciodata nu o sa am un suflet curat, niciodata!"

..si stranse foile la piept, atat de tare incat le mototoli, iar ochii i se umplura de lacrimi -  sarate, ca apa oceanului ce ne ineaca toate sperantele.






intr-o zi o sa ma apuc sa scriu o carte cu tot ce e in mintea si in sufletul meu. si sper sa nu sperii pe nimeni

my soaking wet happiness

Fericirea nu o sa fie vreodata traita sublim si nu o sa ne putem alege un moment din viata in care sa spunem "atunci am fost cel mai fericit" pentru ca o reinventam in fiecare clipa, cu fiecare moment trait. Si pentru ca ne-o dorim prea tare. Mult prea tare.

nice to meet you

Nu va vrea poezii romantice sub clar de luna, nici toti trandafirii din lume in vaza ei sau cuvinte aruncate-n vant. Va dori doar fapte si gesturi ce vorbesc de la sine. Va vrea sa ma vada ca ma chinui putin sa o am, incercand sa ma priveasca cum ma agit, dar fara ca eu sa stiu asta in vreun moment. La inceput imi va fi foarte greu sa o inteleg si sa-i dau de cap, pentru ca va dori sa-mi arate mai intai partea ei rea, partea feminina care nu se lasa usor convinsa. O voi cuceri greu, pentru nu se topeste la orice compliment care i se aduce sau poate doar nu mai crede in ele.
Si nu voi auzi pe buzele ei cele mai frumoase “te iubesc”-uri sau cele mai dulci lucruri. Cu siguranta imi va zambi timida, iar apoi ma va lovi sau ma va certa. Ma va face fraier si prost, dar intr-un mod unic si atat de dragut incat voi stii cu adevarat ca ma iubeste. Sau cel putin voi vedea asta in ochii ei ce stralucesc veseli.
Va fi langa mine cand voi avea nevoie de cineva, imi va sufla peste rani si nu va turna sare peste ele ca sa ma usture, ci ma va ajuta sa trec peste obstacole. Asa e ea...complicata dar totusi simpla. Ma va iubi simplu si frumos si cald, cu o dragoste unica, inocenta si stiu de pe acum ca voi face pact cu diavolul, dar voi trai langa un inger.
Ma va strange in brate si voi simti ca nu mai ating pamantul, va fi impulsiva si va avea momentele ei urate in care ma va lovi cu pumnii si va tipa “pleaca” dar va simti “stai”. Iar de imi va spune sa plec, voi ramane si nu voi asculta nimic din ce spune cand e nervoasa, nu o voi lua in seama, doar o voi strange in brate si o voi linisti, pentru ca in sufletul ei nu va dori niciodata ca eu sa plec.
 
Imi va oferi aparenta unui puzzle greu de rezolvat, cu multe piese si multe imagini intortocheate, dar de voi ajunge sa o cunosc in intregime... cu siguranta ma voi indragosti de simplitatea ei.

under my skin but out of my mind

In playlist curge "This old heart of mine", un Rod Stewart mereu tanar, mereu cu aceeasi atitudine de rebel; “tipi cool” cum le spun eu celor ca el – el, Brian Adams, Jagger, Bono, etc. Afara ploua in draci, e prima noapte cu ploaie dintr-un august pe sfarsite – probabil si ultima ploaie de vara. Ma bucur totusi de racoarea noptii si stau pe jos sprijinit de canapea, privesc miscarile perdelei in adierea vantului si doar fulgerele din departare reusesc sa surprinda lumanarea Ikea. Parca si zgomotul orasului a scazut in intensitate, sau poate e doar acoperit de stropii de ploaie.  

Aseara, o veche prietena a trecut sa ma vada. Se certase din nou cu prietenul si de parinti inca nu avea chef. Ne stim de mult, de cand ea era doar o adolescenta, iar eu un proaspat student. Acum e femeie in toata puterea cuvantului si gandeste mai clar ca una la 35. Mereu nu ezita sa imi spuna ca am fost un model pentru ea si ca orice barbat ce a trecut prin viata ei era aproape instinctiv comparat cu mine. O cred, pentru ca e atat de inocenta si tot ce spune e mai adevarat decat adevarul pur. O cred pentru ca are un standard ce are legatura cu mine pentru ca in toti acesti ani nu am facut-o sa sufere niciodata. Pana si despartirea de mine a fost o placere. Imi amintesc de o alta femeie care m-a divinizat si careia i-am spus ca nu simt nimic pentru ea ...si sa ne despartim la un inceput de vara.

Nu m-am mai vazut cu ea de vreo zece luni. Tot ce spuneam era ca un model pentru ea. Niciodata nu m-a contrazis si niciodata nu m-a mintit. Aseara am stat ore intregi la povesti desi venise sa ma ia in oras sa ne spunem multe si sa ne imbatam.
Am ramas acasa, discutiile curgeau fara nici o pauza. Si-a aprins o tigara, iar eu am acompaniat-o cu o sticla de vin. In toate discutiile ei apaream si eu cu gesturile mele. Nu ezita sa imi spuna ca (nici ei) nu ii spun cat de frumoasa e. S-a facut foarte frumoasa, ca o lalea in plina primavara, plina de prospetime si entuziasm. Imi tot spune cum profita barbatii de ea si de frumusetea ei, imi spune ca e o proasta, ca nu stie ce e ala respect din partea unui barbat. E usor dezamagita de ea.
S-a asezat in bratele mele si mi-a spus ca ii place melodia ce tocmai rula in playlist,  Phil Collins - Against all odds. “Imi place melodia asta, nu-mi vine sa cred ca aproape n-am mai auzit-o niciodata. Stii? A fost primul disc pe care l-am avut. L-am furat din colectia tatalui, iar el s-a prefacut ca nu stie, apoi il auzeam fredonandu-l tot timpul. Doar ca sa ma tortureze” .

Stie ca am o obsesie pt femeile frumoase si ma pune sa o admir din ce in ce mai des. Stie ca am o obsesie pt sani si ma pune sa ii admir. Nu purta sutien si in nebunia discutiei nu am remarcat sanii frumosi ce dadeau contur corpului ei . M-a pus sa ii iau in palme sa vad cat de frumosi sunt, ca mereu ii reprosam ca are sanii mici - repros standard pentru fiecare femeie. “Stii…? Eu n-o sa-mi irosesc timpul cu persoana nepotrivita. N-o sa le irosesc timpul parintilor mei prezentandu-le un viitor strain. Nu-mi voi mai petrece zilele intrebandu-ma cu ce ma imbrac in nopti care nu inseamna nimic. N-o sa ma mai intreb daca sunt cu persoana potrivita, sau daca e cel cu care urmeaza sa am copii. Toate aceste intrebari ridicole...nu duc nicaieri. “ 

Am adormit intr-un sfarsit imbratisati pe la 5 dimineata. Am ales, ca si atunci, sa adormim pe Corinne Bailey Rae. Continua sa ploua, cerul poate simtea ca am in brate alta femeie. Ea era insetata de imbratisarile mele si nu stia cum sa isi gaseasca un loc mai aproape de mine. Imi lua in somn mana si mi-o puse pe trupul ei, asta probabil dadea o siguranta somnului ei. La 7 s-a trezit brusc si a plecat spre casa. Eram amandoi ametiti ca dupa coma profunda. Am condus-o pana la taxi si am imbratisat-o. Dupa secunde bune mi-a dat drumu si m-a sarutat in fuga. "La revedere dragul meu...O mica partida de sex...trebuia sa se intample. Sa nu-i dam mai multa importanta decat are" si s-a urcat in cutia galbena.
Si acum dupa 6 ore inca mai simt parfumului ei...E un Dior care nu imi vine acum in minte...un parfum tare, de femeie, ca acum nu mai e o pustoaica.  Vizita ei m-a ravasit, ma simt si in extaz dar si sufar. Mi-a spus atatea lucruri bune despre mine incat m-am speriat. Am un nod in gat acum cand tastez. Ma intorc la lumea mea si astept urmatorul eveniment ce ma va face sa postez.

against all odds 

a promise to myself

Ma intrebam intr-o zi cum o sa moara blogul asta. Cand am scris primul post eram convins ca o sa moara atunci cand tot ce simt o sa dispara. A trecut mult de cand s-a intamplat acest lucru si totusi exista.
Am adunat aici atat de multe ganduri si emotii, incat ma intreb daca mai e loc de trait :) . Oare cum ar arata acest blog cu iubiri la care aspir si cu sentimente ideale? Da, totul la comanda...exact precum un roman comercial de "succes".

Cum ar arata o supradoza de iubire controlata?

Ar arata exact ca in dimineata in care masina mea a fost ridicata de politie pentru o parcare intr-un loc interzis. O dimineata de toamna racoroasa si un drum pana in Afumati pentru a-mi recupera masina. Dupa ce am fost refuzat de 2,3 taxiuri am decis sa ma urc intr-un maxi-taxi ce ma va duce la destinatie alaturi de crema clientilor din Europa. Tot drumul m-am uitat in jur...oameni plictisiti, oameni nervosi, oameni tineri, oameni batrani, oameni cu griji.

Ajung la destinatie urmarind fara vointa o silueta miniona ce calca mult mai grabit ca mine. Ce dracu poate sa caute la 9 dimineata pe acest praf? Isi recupera masina...ca si mine, evident. Am cunoscut femei in cluburi, in lift, la mare, la munte, in tren, in parc, in biblioteca, in cafenea, la spalatorie, in spital, pe camp dar la recuperari auto - niciodata.

Deja in mintea ta curg zeci de scenarii si sute de imagini. Deja iti inchipui schimbul de contacte si amorul facut in seara ce a urmat, molly johnson pe fundal si cuburile de gheata topite in pahare. Te gandesti ca inca o poveste de amor se scrie aici, alaturi de atatea trairi.

Ei bine, nu a fost nimic mai mult. Acest blog o sa moara cand nu imi voi mai aminti parola.

I don't believe in magic

M-am trezit inconjurat de clasicele sticle de vin, telecomenzi si linkuri de Youtube.."kiss me hard before you go...summertime sadness".. Totul se desfasoara de ore bune in acelasi perimetru, aceeasi canapea comoda, aceleasi suflete pe care le-a luat prizoniere dupa cine mai stie cate partide de amor ocazional.

Acum suntem doar noi si juma de mojito ramas de la ultima prezenta feminina plecata in mare graba, agasata de apelurile insistente ale iubitului ce incerca disperat sa dea de ea in timp ce altul dadea la ea. 

Suntem doar noi, eu si prezentele virtuale salvate in memorie exact ca userii unui canal de socializare. Doar noi si telefonul care vibreaza alarmant de minute bune... 0754 plm..."Sunteti cu Focusul argintiu, puteti cobori pana jos?"... si-am inchis. Era exact momentul perfect sa-mi mut masina, exact cand nu m-am dat jos din pat sa mananc la preferatul meu restaurant comunist, cand nu m-am dat jos sa-mi iau tigari, sa deschid macar televizorul sau sa ma usurez, o femeie vrea sa imi mut masina? ....asta niciodata!

Si-am coborat, dupa apelul cu numarul un milion. Sub ochelarii de soare cu rame albe se ascundeau in prima faza niste ochi plini de draci si alte orori. Tot sub ochelarii ei de soare au disparut toate in clipa in care a facut primul pas in casa mea.
Principiul meu de a avea mai nou casa dezordonata, special pentru a nu mai ajunge cine stie ce prezenta feminina efemera, acum se dizolvase la fel de repede precum sanii ei mi-au invadat palmele, iar parfumul simturile.
Si a disparut la fel de repede cum a aparut, usa care s-a inchis a fost semnalul ca nu o mai vedea vreodata "think I'll miss you forever like the stars miss the sun in the morning sky, later's better than never" . Dar nu..."sunteti cu Focusul argintiu, puteti cobori pana jos?". Evident, am inlaturat problema dar am uitat de cauza si totul a luat-o iar de la inceput, si sanii ei mi-au invadat palmele din nou, iar usa s-a inchis definitiv de aceasta data.

Mi-am amintit de asta exact la cateva ore, acum cand seara invadeaza suflete neprihanite si casa mea ramane la fel de goala. Mi-am amintit in cateva secunde de toate cele care au ajuns aici. De ce tocmai eu, de ce tocmai ele, de ce tocmai acum, de ce toate? Pentru ca atata timp cat eu nu prea inteleg ce mai e cu mine, de ce ar intelege ele, iar neclaritatile sunt misterioase, iar misterul roade, iar eu ma opresc aici.