In 3 ore era in Bucuresti, a venit la birou sa ma vada, sa isi aline poate din durere "orasul asta m-a tras mereu cu picioarele pe pamant..l-am urat si l-am iubit, iar acum simt doar ca ma sufoca asemenea un iubit gelos". Am stat la mine in birou minute intregi, imbratisati. Parfumurile noastre se imbinau si traiau alaturi de noi momentul regasirii. Se facuse deja ora 19. Eram amandoi morti de foame, dar ne placea mult linistea asta in care doar gandurile noastre se auzeau. Am mers sa mancam, in acelasi loc in care stateam vara la terasa si ne vorbeam nimicuri cu zambete frumoase pe fata, locul unde i-am spus prima data ca o iubesc. Am baut vinul ei preferat si am dansat intr-o sala goala. Privirile chelnerilor si ploaia de afara era tot ce ne inconjura. Nu trecea minut sa nu impartim un sarut sau cateva secunde fara sa nu ne tinem de mana.
Se facuse tarziu si la prima ora trebuia sa intre in instanta. Avea si cateva sute de km de facut, dar parca cea mai mare problema era ca ne desparteam "..nu simt ca aici imi voi gasi pacea si linistea sau ca voi ajunge cumva, printr-o minune multumita si impacata cu mine insami. Asta cu siguranta nu se va intampla". I-am luat florile ei preferate intr-o fuga, ne-am sarutat si am impartit inca un zambet. Apoi a plecat.
Azi, 21 August sunt la fel de gol, la fel de singur. Nu mai ploua, dar e la fel de rece. A castigat procesul clientului ei, dar si procesul cu constiinta ei. Mi-a spus ca m-a uitat pentru cateva zile. "numar minutele pana in clipa in care o sa ma indragostesc iar de tine, secundele pana cand o sa fac iar gesturi nebunesti pentru a te scoate din nebunia ta".
Clipele pe care le doresc se lasa asteptate, oamenii se schimba, deciziile mele sunt gresite. As vrea sa cred ca nu mi-am amanetat sufletul.
