De aici au inceput lucrurile frumoase dar si cele dureroase. De aici a inceput nebunia unor oameni insetati de iubire. Unele lucruri le pastrezi in minte ca fiind unice tocmai pentru ca s-au intamplat repede si intens..
Mi-e dor de tine in fiecare zi. Mi-e dor de mainile tale mici si de felul in care imi tineai fata in palme, uitandu-te adanc in ochii mei, ca mai apoi sa imi spui, pe un ton alintat: „taci si saruta-ma!”. Mi-e dor de tine dimineata atunci cand, imbracata in tricoul meu galben pregateai cafea cu lapte. Imi placea sa iti urmaresc miscarile somnoroase, sa vad cum te enervezi cand cafeaua dadea in foc. Erai frumoasa cand te enervai. Mi-e dor de parfumul tau pe etajera din baie, de periuta de dinti roz, si de discurile demachiante ce atarnau mereu langa prosoape, de felul in care imi invadai spatiul atat de brutal, dar minunat. Mi-e dor sa fii a mea, nopti la rand. Erai autostrada mea spre fericire. Ma innebuneai cu pielea ta fierbinte, cu sanii fragezi si coapsele perfecte, un trup de zeita cu suflet de copil. Mi-e dor sa te vad plangand si sa-mi spui ca nu ma mai vrei si cum te fac sa suferi in nenumarate moduri, iar eu sa te strang in brate si sa-ti gust buzele sarate si moi. Mi-e dor de micile tale crize de gelozie si de felul in care nu recunosteai niciodata ca femeile din jurul meu te ingrozesc. Mi-e dor sa ma iubeasca o femeie asa cum ma iubeai tu.
Era marti. Imi amintesc perfect, chiar daca au trecut ani de atunci. Ai urcat in masina si mi-ai spus sa conduc. Te-am luat de mana, te-am strans, si atunci mi-am dat seama ca plangeai. Imi auzeam sangele cum alerga prin vene, inima o luase razna si timpul incremenise. Simteam. Stiam.
-„Spune-mi sa raman”, mi-ai soptit fara sa ma privesti.Inima urla in mine, dar nu am putut sa rostesc nici macar un cuvant. Am oprit masina pentru ca drumul se destramase in fata mea, orizontul se topise, lumea se prabusea odata cu mine.
-„Uita-te in ochii mei, uita-te am zis! Spune-mi sa raman!” ai tipat si mi-ai cuprins fata in mainile tale reci, pe care le-am sarutat de atatea ori. ...cat de frumoasa erai! Nu am spus nimic. Te-am privit ca pe o minune, ca pe cel mai frumos lucru care mi se intamplase in viata. Si te-am lasat sa pleci. A fost cel mai pur gest de iubire pe care l-am facut vreodata.
Pentru ca te-am iubit ca un nebun, dar n-ai sa stii niciodata.