Ne rupem timpul in bucati mici si-l impartim cu altii; uneori echitabil, alteori nu. Toti au ceasuri, doar ca intarzierea lor, de multe ori e mintala. Petrecem nopti, petrecem dimineti, in companii proaste, doar ca sa nu fim singuri. Si e vai de omul care nu e capabil sa stea cu propria persoana, fara sa o ia razna.
Invitatii la cafele, ceaiuri, sticle de vin. Trimise prin mesaje, mail-uri sau biletele parfumate ademenitor.
Cand ai stat ultima data cu tine? Cand te-ai invitat la un film? La o cina? La un pahar de orice, fara nimeni altcineva? Cand ti-ai vorbit, cand te-ai ascultat, cand te-ai privit în ochi ?
Eu o voi face azi.
Pentru ca maine poate nu mai sunt.
Vreau sa-ti fiu alaturi. Dincolo de chipul pe
care il observ zi de zi, se intinde un pustiu pe care nu reusesc sa il cuprind
cu gandul. Totul este atat de fragil la tine, atat de usor de distrus. Eu nu
fac bine. Nu am facut niciodata. Dar senzatia asta pe care o resimt, cea care
ma indeamna sa te protejez, seamana cu ceva real.
