Friday, August 19, 2011

give me your eyes so I can see me straight

Ascultam azi o piesa - "The Cardigans - Give Me Your Eyes". Imi aduce aminte de atmosfera boema in care am trait ani de zile...poate inca mai traiesc. Dupa o pauza de vreo 5 ani, ani ce au marcat trecerea mea la maturitate sau poate doar tentativa, ma intalnesc cu o veche prietena. Era o tipa cu care in primul an de facultate, am impartit un sarut intr-o seara de toamna pe faleza din Constanta. Ne vedeam vara de vara si pana in acel moment nu am simtit nimic pt ea. Era mai mare cu vreo 3 ani ca mine si incredibil de frumoasa. Isi alegea cu atentie vestimentatia ce i se potrivea mereu de minune, avea un stil foarte sofisticat, chiar mai mult decat incitant de a combina hainele, accesoriile si parfumul. Ani de zile ne-am tachinat, intepat sau cum vrei sa ii zici ...pana la acel sarut.
Am inceput sa ne vorbim, sa ne scriem, si eram dependenti de vara, perioada in care ne revedeam la mare. A fost frumos...ani de zile 2,3 saptamani erau un dulce calvar pentru noi, certuri si impacari la minut.
Dupa ani de pauza ne revedem in Bucuresti. Afara ploua, era tot toamna. Nu se schimbase deloc. Avea aceeasi obsesie legata de cum arata incat nu am ezitat sa ii aranjez parul udat de ploaia de toamna ce cadea peste orasul gri cu oameni gri. Am mers intr-o cafenea pe Amzei, era un loc intunecos si la acea ora chiar mai gol. Si-a comandat un ceai, eu...la fel. Am vorbit atat de multe de parca o viata nu ne ajungea sa terminam. Ne-am imbratisat, ne-am sarutat, si am stat la povesti.
La un moment dat incepe sa vorbeasca despre mine. Imi spune cat de mult ma iubea, cum un an de zile numele meu era subiect de discutie la iesirile cu prietenele ei. Si eu imi amintesc cum plangea la telefon...evident motiva ca ii e dor de mare...nu de mine. Eu nu spuneam nimic..o ascultam mereu, ca si acum.
Imi aduce in memorie tot felul de gesturi facute de mine ce i-au provocat placerea, imi spune lucruri bune despre legatura noastra...ca nu era o relatie. Nu evita sa ma faca "al dracu" sau "indiferent" , dau din cap si ascult in continuare. Mai beau o gura de ceai, ii simt mainile, la fel de reci ca si acum 5 ani, cum isi fac loc in palma mea. Imi mangaie obrajii si ma saruta.
Am vorbit multe, atat de multe ca nu am timp nici sa ma gandesc la ele. I-am spus si ei o chestie...de ce nu puteam sa comunicam ca acum. Ani de zile ne chinuiam, lacrimi, vorbe in zadar pentru nimic. Pentru simplul fapt ca simteam amandoi acelasi lucru dar nu recunosteam asta.
Au trecut rapid orele, vreo 2, ore de povesti intr-o zi de marti parca. Fac semn si vine nota. Platesc si la plecare observ lucrul ciudat : un pliculet de ceai..neatins. Il vede si ea...zambeste. Ma uit in cana ei...goala. O intreb ce e cu acel pliculet...Pur si simplu a uitat sa il puna in cana. Avea apa fierbinte, a pus zaharul, lamaia si a uitat ceaiul. Am ras minute intregi prin ploaie in drum spre masina.


Peste 3 ore primesc un sms de la ea in care isi cere scuze ca a fost atat de "visatoare" in discutia cu mine incat a ajuns sa bea apa calda cu zahar.

No comments:

Post a Comment