Deci, asta sunt eu, incercand sa scriu ceva despre tine.Primul gand a fost sa scriu ceva poetic, sau dulce si descriptiv, dar cand am vrut sa pun pixul pe hartie ("degetele pe tastatura" nu are aceeasi rezonanta) nimic macar pe jumatate coerent n-a iesit. Asa ca voi face ce stiu mai bine...voi scrie fiecare gand ce imi trece prin minte legat de ce ne-a adus aici.Mi-a placut felul in care ne-am cunoscut, chiar daca n-a fost intr-o incapere la o petrecere sau intre peretii clasei din scoala. La dracu cu normalitatea, in fond n-a adus nici un folos nimanui.Imi place cat de pasionata esti de cate un lucru pe care il stim doar noi si nimeni altcineva nu. E diferit, dar probabil asa suntem si noi. Si asta ma duce cu gandul la urmatorul punct. Esti ciudata...dar asa sunt si eu, asa ca de ce am schimba ceva?Zambetul tau. Nu cel complet, ci acea mica grimasa chiar inainte de a incepe sa razi...cea pe care probabil tocmai o ai acum.Stiu ca totul legat de aceasta situatie este irational. La fel stii si tu. Privit din interior, acest lucru este ridicol. Fireste ca este. Noi? Serios? M-am intrebat asta in fiecare seara pana am realizat ca este mai bine sa o las asa cum s-a intamplat. Sa-mi permit sa am sentimente pentru tine. Habar nu am ce suntem sau ce putem fi. Vreau doar sa fi fericita, iar tu te pricepi de minune la asta.
...voiam sa stii.
play
Aseara am lenevit pe la ea. Am regasit locurile in care ne faceam de cap acum vreo 6 ani. Sa fie chiar vreo 7 de cand descopeream arta de a lenevi impreuna. Ne apuca dimineata la povesti presarate printre partide de amor, apoi ne apuca pranzul in pat si doar vreun eveniment major ne tulbura lenea.
Acum este femeie in toata firea, nu mai are 21 ani si gandeste poate chiar mai sumbru decat una de 35. Imi povesteste de aventurile ei din ultima vreme, de barbatii ce o dezamagesc, de parintii pe care ii dezamageste, parintii ei ce inca mai intreaba de mine. Ne amintim cum la 21 ani ne imbatam amestecand niste gin cu apa tonica, si realizam ca acum este normal sa mai fumam niste iarba in diminetile de afterhours. Realizam ca ne certam atat de des si acum ne vorbim asa de rar.
Acum ne dam seama ca avem alte probleme, mergem cu masina la garantie, suntem implicati in deadline-uri pana in gat, avem cate 2 job-uri sa platim rata la casa, la Iphone, la Ikea, la iubire...
Prietenii comuni s-au casatorit. Colega ei de camera din facultate si ea s-a maritat, naste peste cateva luni un baietel gemeni, ca si mine. Cum sa mi le inchipui pe prietenele ei casatorite, cu copii, cat timp in mintea mea raman dansurile semi-goale in camera de hotel, baia in mare noaptea, biliardul ce avea ca miza tot felul de propuneri cu tente sexuale intre ele doua...?
Ii amintesc de ziua in care a fugit dupa mine la mare. Venirea ei m-a scandalizat atat de mult incat chiar imi permit sa ii spun ca regret evenimentul acela si lacrimile ei. Ea tace. Stie ca ulterior am regretat atitudinea de barbat indiferent.
Realizam amandoi ca traim din ce in ce mai mult din amintiri. Realizam ca ne iubim desi intre noi nu e o poveste de iubire. Ne iubim in acele ore in care stam imbratisati si lenevim la povesti. Amintirile ne fac se ne iubim.
Ultima data cand am lenevit la mine mi-a postat un comment pe blog... Si acum voia sa faca asta, dar e privat.
In timp ce isi turna un pahar de vin am inchis ochii, i-am simtit Amarige-ul, am ciocnit si am baut..."pentru iubire" a zis ea... "pentru iubirea ta" am zis eu, amintindu-i ca sambata ne stim de 7 ani.
