the one that got away

Am trait mereu cu gandul ca impacarea si linistea tuturor este iubirea. Total gresit. Iubirea este pentru omul mediocru, pentru saraci, pentru oameni in suferinta, slabi, uitati de lume. Iubirea nu schimba culori, nu schimba gustul, nu tine de foame si nici nu vindeca boli. Iubirea iti da liniste. Asta vrei cu adevarat?
Toate povestile de iubire se termina tragic, fie ca asa vrea autorul sau fie ca asa vrea destinul. Iubirea mea s-a terminat din ambele cauze.
S-a asternut praful multor ani peste aceste ganduri, si totusi a fost nevoie de o seara ploioasa de sambata pentru smulge cateva secvente dintr-o amintire cand am zarit-o. Trecand pe langa vechea cafenea cu tavanul tapetat cu ziare vechi, ingalbenite si purtand parfumul aburilor de cafea, locul in care ne consumam serile de vineri dupa job, am vazut-o inauntru. Statea la aceeasi masa rotunda din colt, citea o revista. Am privit-o cateva secunde. Purta esarfa ei preferata ce mereu mirosea a givenchy, avea acelasi tic de a-si aranja suvitele de par dupa ureche si doar culoarea rosie a ochelarilor putea sa te trezeasca din visare. Am inceput sa merg mai departe, dar ceva m-a oprit. M-a iubit mult. Parea singura si eu stiam leacul, iar amintirile aveau categoric sa o copleseasca. M-am gandit sa ma intorc si sa-mi incerc cea mai buna replica, tacerea. Mereu lua foc cand dupa o cearta nevinovata o priveam tacut "ma enervezi, nu te mai suport, mereu taci. dar te iubesc". Am intrat si m-am asezat langa ea fara sa spun un cuvant, incercand sa ii recunosc parfumul printre zecile de arome de cafea. Mi-a zambit "ce mai faci? a trecut ceva timp.." Era fericita sa ma revada, aproape ii puteam citi gandurile. M-a iubit cu adevarat, cu o dragoste ce n-avea sa se stinga niciodata. Privind-o acum, nu pot concepe ca in acea seara, pe aleea cu castani i-am spus "la revedere". Si totusi, mi-ar lua doar un minut sa ii intorc gandurile, sa-i ravasesc lumea...pentru ca m-a iubit mult. Imi aduc aminte cat de bine ne simteam demult, ii spun ca nu e tarziu sa reluam de unde am ramas, sa petrecem o seara impreuna. Pentru cateva minute am ras si am glumit, ne-am spus lucruri frumoase si am oprit timpul in loc. Apoi a inchis revista, si-a dat jos ochelarii, s-a ridicat si mi-a soptit in ureche "am nevoie de ceva, dar e ceva ce nu mai ai. Te-am iubit cu adevarat".  
Sentimentele nu sunt date oamenilor puternici. Sentimentele sunt pentru cei slabi, pentru cei ce nu sunt capabili de mai mult. Toti cei ce trecem peste iubire, in drumul nostru de mai mult, nu avem nevoie de sentimente, de iubire, de durere, lacrimi sau tacere.  Avem nevoie de povestile care ne dau puterea de a razbate in scurtul drum spre povestea vietii.