Povestea mea e simpla si banala, daca m-as apuca sa o spun, n-as avea cuvinte, daca m-as apuca sa o scriu, ar fi destul de incalcita. N-as stii de unde sa incep sau cum s-o termin. Totusi, pleoapele-ti sunt grele si privirea cauta umbre prin camera noastra mica, afara ploua si imi dau seama ca o poveste scurta ar fi un rasfat, deci...
Mi-e teama de o viata plina de solitudine si esec. Am invatat ca lucrurile pe care nu le spui la timp este posibil sa nu mai ai sansa sa le spui vreodata asa ca...
Imi este dor de ea. Si uneori, cand imi recunosc lucrul acesta, am un nod in gat si simt durerea ca si cum ar fi provocata de milioane de spini. Nu-i o rusine sa le permiti picaturilor de apa sa se prelinga pe obraz. Imagineaza-ti un teren arid, apoi imagineaza-ti ca asa sunt si obrajii tai care trebuiesc udati din cand in cand. Totusi, e o rusine sa te obisnuiesti asa!
N-am simtit aceea armata intreaga de fluturi in stomac atunci cand am vazut-o prima data, insa pe masura ce vorbeam si orele treceau, stand la o distanta relativ mica de ea, o simteam foarte departe. M-a intrebat strengareste "ma, ti-e frica de mine de stai asa departe?". E amuzant, dar...da, acela a fost momentul in care mi-am dat seama ca o plac! Da, am vrut de fapt sa ma ia in brate.
Nu m-a luat in brate atunci, insa a fost mai bine, fiindca putin mai tarziu mi-a sarutat sufletul. Nu, nu stie. Din ignoranta nu-i in stare sa priveasca dincolo de.... Amanuntul acesta nu m-a impiedicat sa-mi doresc sa o revad. Am revazut-o dupa aceea. Tot povesteam si ea, zambind, ma tot privea insistent. Ii rapeam multe ore din timpul sau personal din pur egoism. Incepusera sa-mi placa noptile petrecute impreuna. Imi oferea liniste interioara, ma asculta si imi era draga. Nu ma deranja nimic la ea. Asa mi-am dat seama ca e prima persoana pe care n-o disec, prima persoana pe care o accept exact asa cum e, fara sa imi doresc sa schimb ceva la ea. Exact prima femeie careia nu am incercat sa-i gasesc vreun defect.
I-as fi dezgolit trupul in timpul celui mai frumos apus, cand femeia din ea ar fi rasarit. Mi-as fi pus amprenta si apoi i-as fi purtat parfumul, peste tot, cu mandrie. As fi iubit-o. N-am spus lucrul acesta fiindca suna filosofic si comun, ci pentru ca intr-un timp foarte scurt m-am obisnuit cu ea. Pot respira lejer si sunt eu insumi in prezenta ei. Fara perdea si fara retineri. Sunt lucruri simple care ne definesc, lucruri simple care ating corzi. Mi se lumineaza chipul si zambesc atunci cand mi-o amintesc. De cele mai multe ori zambesc prosteste si din senin, cam ca acum, dar cui ii pasa? E frumos sa ai un motiv pentru care sa zambesti! si toate zilele mele de nevroza, toate momentele cand tip, cand ma inchid in mine si cand le inchid tuturor telefonul in nas, sunt pentru ca o vreau.
Vad lumina si bucurie inauntrul sau si pentru asta, o consider un om frumos !
Am obosit sa fiu un barbat puternic fiindca de cele mai multe ori, barbatii puternici sunt singuri.
Ma numesc O. si-n caz ca-i da cineva de urma...s-o anunte!
"multumesc, ma, ca existi!"
No comments:
Post a Comment