closing the doors never helped me

S-a baut, s-a fumat, s-a dansat, s-au facut poze si iar s-a baut si mai ales..s-a baut. Pana cand? Pana cand m-am trezit in casa zacand pe canapeaua mea inconjurat de clasicele link-uri de youtube.

Mi-a luat jumatate de zi sa ma ridic si sa imi pornesc telefonul si cand o fac, primesc un apel la care necunoscand numarul nu am chef sa raspund. Deschid FB-ul cu greu si ma apeleaza o domnisoara ce imi trimite instant poze cu mine din seara precedenta. Who the fuck is this...si de unde are ID-ul? Telefonul suna iar si acelasi numar nu ma lasa sa lenevesc. Raspund doar ca sa aflu ca era una dintre prezentele feminine din seara trecuta, de la masa de alaturi.

Capul imi era din ce in ce mai greu, legam cu dificultate cateva cuvinte..dar imi era imposibil sa imi amintesc ce am vorbit cu ea in noaptea precedenta. Parea o femeie volubila, cu o voce calma, hotarata in tot ce spune si cu idei foarte bine argumentate.
Ii propun sa ne vedem intr-un bar din centrul vechi si imi raspunde foarte scurt "credeam ca esti mai original". Tinand cont ca traiam prima ploaie torentiala de primavara ii propun sa ne vedem la metrou si sa bem un vin.
Ideea nu i s-a parut rea nici ei, dar nici mie. Era tot ce imi trebuia dupa o noapte de amnezie - un vin baut de la un capat la altul al unei linii de metrou intr-un vagon de metrou, asa ca la ora 21 parasim statia Eroilor si cu 2 sticlute de chardonnay la 250 ml incepem intalnirea noastra.

Mirosea foarte bine, dar nu asta e ceea ce m-a surprins, ci faptul ca purta fusta desi vremea nu era tocmai ideala. Am intrebat-o de ce o poarta si mi-a spus la fel de sincer ca de fiecare data cand intrebam ceva "pentru ca mi-ai spus aseara ca iti place cum arat in fusta". In scurt timp vorbele noastre se amestecau prin aroma vinului si aroma vinului ne unea. Ii simteam parfumul pe buze, mana fina, unghiile frumos lacuite, sanii.
Statiile treceau rapid, exact in ritmul in care mainile mele ii explorau corpul, eram in contra-timp cu lumea din jurul nostru, cu statiile ce urmau pana la finalul cursei, cu peronul de pe partea stanga.
Totul se opreste aici, pentru ca aici s-a terminat desi nu a parut asa. A fost prea frumos sa traiesc o poveste in 10 statii tur-retur sub notificarea "atentie se inchid usile". A fost prea greu sa imi explice de ce sa mergem la ea si nu la mine, de ce sa stam in living si nu in dormitor, de ce sa nu mai bem vin si sa bem vodka, de ce sa ne-o tragem misionar si nu ea deasupra.

Asta se intampla din ce in ce mai des, emotiile de inceput au murit. Ne pierdem...

M-am imbracat si am plecat mintind ca "mintea mea nu e aici". Mintea mea nu a fost de fapt nici o secunda acolo. Mintea mea cine stie la cine este. Pastreaz-o si lasa-ma sa ma transform pana in clipa in care mi-o dai inapoi.

"...va rugam, permiteti inchiderea usilor"