Noi doi ne-am impletit gandurile intr-o noapte tarzie de august, pe autostrada spre mare; tu si cu mine, doi calatori. Ti-am schitat harti pe umerii dezgoliti, ca si cand ne-am fi aflat la marginea lumii, ultimii ramasi, refugiati in exil.
Sub pleoapele intredeschise, lumi intregi se perindau, degetele tale-mi conturau valurile marii pe piele; printre vertebre, simteam trecand valuri inspumate, iar pe sub talpi mi se plimbau cochilii si scoici vuind a briza marii. Mi-ai aprins veri indelungate pe buze, veri petrecute cu adieri de vant, miros de alge si valuri sparte de stavilopozi; nori albi si vapoare in larg. Si-n ochii tai luminau stele, constelatii ale caror nume le rosteam cand eram copil.
Doi fugari care s-au intalnit in goana lor incerta, amandoi fara trecut, fara viitor, topind minutele dupa voia noastra, lasandu-ne urmele talpilor in nisipul umed.
...stii? cand sunt cu tine, simt ca nu mai vreau sa evadez. Iar eu, sunt o persoana care-si doreste mereu sa fie altundeva.
...voiam sa stii.
Stii? ti-as spune pe nume, dar mi-e teama. Mi te-as imagina dezbracata, dar imi place atat de mult cum iti sta in fusta si in pantofii aia verzi .. Ti-as scrie uneori, poate mai putin formal, asa cum m-ai rugat, dar nu-mi pot lasa cuvintele sa se expedieze prin mesaje gratuite. Sunt prea scumpe, prea pretioase si nu le mai spun asa, in orice imprejurare. M-as fi asezat astazi langa tine, la masa, dar am preferat sa ies, sa dau un telefon si sa las pe altul in locul acela. Te-as fi privit in ochi, daca stiam sa privesc frumos. Fara ganduri intortocheate, fara dorinte ascunse. Asa ca am spus un banal ''da, am mancat deja. Multumesc de intrebare'' si mi-am vazut de treburi. Ti-as spune ca am avut o zi grea, ca oamenii m-au calcat pe bataturi inca de la primele ore ale diminetii. Ti-as spune ca nu e buna cafeaua din biroul tau, iar Glade-ul ala miroase a detergent ieftin, te-as ajuta sa organizezi petrecerea aceea, daca n-ar fi la tine acasa.
Dar nu vreau sa cunosc nimic din ce ai, nimic din ce-ti place. Nu vreau sa vad unde mananci, unde-ti bei cafeaua, unde e locul a carui usa o deschizi seara de seara. Locul unde nu mai esti "Head of" , ci doar o simpla femeie cu vise prea mari pentru cosmarul asta in care ne scaldam sperantele. Stii? ti-as spune pe nume si te-as privi in ochi, dar tin la moralul tau, la regretele si dezamagirile tale.
S-a asezat praful peste toate iubirile mele si eu nu mai am taria sa deschid iar si iar aceeasi cutie cu vechituri, sa repet acelasi tipar la infinit.
O cafea amara intr-o cana albastra si bucataria ei galben-pai, intr-o sambata dimineata. A fost prima data cand am vazut-o in tricou. Cand fusta si bluza perfect calcate au fost inlocuite de ceva mai lejer. Cand parul ii statea dezordonat, iar umarul ii era dezgolit, suficient cat sa-mi trezeasca instincte bine tinute-n frau. Imaginea asta m-a urmarit pana astazi, cand i-am trimis un mesaj; am rugat-o sa-mi vanda mie tricoul acela.
-Pentru ce iti trebuie?
-Sa il am.
-Va trebui sa mi-l dai tu jos.
-De acord. Cu conditia sa fiu legat la ochi si sa nu vad ce fac.
-Chiar daca nu o sa vezi, o sa simti.
-Cat costa?
-Ti-l fac cadou.
-Locul si ora?
-Maine. Ora 19. Dupa sedinta; parchez in spatele tribunalului. Ne vedem acolo.
-Perfect.
In ce ma bag? Sa-l ia dracu' de tricou ...
Incet sau tare. Cu tipete sau nu. Lent sau pe fuga. Pe masa, pe scaun, in pat sau in baie. Cu verigheta pe deget sau cu ea in buzunar. Fara saruturi, fara cuvinte. Cu tigara de dupa, cu telefonul care suna, cu el care o asteapta acasa. Fara mesaje. O data pe saptamana.
Un lucru este clar : niciodata nu am simtit sexul mai intens ca atunci cand il faceam cu femeia gresita. Si niciodata nu mi s-a parut o femeie perfecta, decat daca era deja luata.
Celelalte sunt singure din motive pe care nu imi doresc sa le aflu.
