I think I'm coming down

Deci, asta sunt eu, incercand sa scriu ceva despre tine.

Primul gand a fost sa scriu ceva poetic, sau dulce si descriptiv, dar cand am vrut sa pun pixul pe hartie ("degetele pe tastatura" nu are aceeasi rezonanta) nimic macar pe jumatate coerent n-a iesit. Asa ca voi face ce stiu mai bine...voi scrie fiecare gand ce imi trece prin minte legat de ce ne-a adus aici.

Mi-a placut felul in care ne-am cunoscut, chiar daca n-a fost intr-o incapere la o petrecere sau intre peretii clasei din scoala. La dracu cu normalitatea, in fond n-a adus nici un folos nimanui.

Imi place cat de pasionata esti de cate un lucru pe care il stim doar noi si nimeni altcineva nu. E diferit, dar probabil asa suntem si noi. Si asta ma duce cu gandul la urmatorul punct. Esti ciudata...dar asa sunt si eu, asa ca de ce am schimba ceva?

Zambetul tau. Nu cel complet, ci acea mica grimasa chiar inainte de a incepe sa razi...cea pe care probabil tocmai o ai acum.

Stiu ca totul legat de aceasta situatie este irational. La fel stii si tu. Privit din interior, acest lucru este ridicol. Fireste ca este. Noi? Serios? M-am intrebat asta in fiecare seara pana am realizat ca este mai bine sa o las asa cum s-a intamplat. Sa-mi permit sa am sentimente pentru tine. Habar nu am ce suntem sau ce putem fi. Vreau doar sa fi fericita, iar tu te pricepi de minune la asta.

...voiam sa stii.


play

Like a long forgotten dream

Aseara am lenevit pe la ea. Am regasit locurile in care ne faceam de cap acum vreo 6 ani. Sa fie chiar vreo 7 de cand descopeream arta de a lenevi impreuna. Ne apuca dimineata la povesti presarate printre partide de amor, apoi ne apuca pranzul in pat si doar vreun eveniment major ne tulbura lenea.
Acum este femeie in toata firea, nu mai are 21 ani si gandeste poate chiar mai sumbru decat una de 35. Imi povesteste de aventurile ei din ultima vreme, de barbatii ce o dezamagesc, de parintii pe care ii dezamageste, parintii ei ce inca mai intreaba de mine. Ne amintim cum la 21 ani ne imbatam amestecand niste gin cu apa tonica, si realizam ca acum este normal sa mai fumam niste iarba in diminetile de afterhours. Realizam ca ne certam atat de des si acum ne vorbim asa de rar.
Acum ne dam seama ca avem alte probleme, mergem cu masina la garantie, suntem implicati in deadline-uri pana in gat, avem cate 2 job-uri sa platim rata la casa, la Iphone, la Ikea, la iubire...
Prietenii comuni s-au casatorit. Colega ei de camera din facultate si ea s-a maritat, naste peste cateva luni un baietel gemeni, ca si mine. Cum sa mi le inchipui pe prietenele ei casatorite, cu copii, cat timp in mintea mea raman dansurile semi-goale in camera de hotel, baia in mare noaptea, biliardul ce avea ca miza tot felul de propuneri cu tente sexuale intre ele doua...?
Ii amintesc de ziua in care a fugit dupa mine la mare. Venirea ei m-a scandalizat atat de mult incat chiar imi permit sa ii spun ca regret evenimentul acela si lacrimile ei. Ea tace. Stie ca ulterior am regretat atitudinea de barbat indiferent.
Realizam amandoi ca traim din ce in ce mai mult din amintiri. Realizam ca ne iubim desi intre noi nu e o poveste de iubire. Ne iubim in acele ore in care stam imbratisati si lenevim la povesti. Amintirile ne fac se ne iubim.
Ultima data cand am lenevit la mine mi-a postat un comment pe blog... Si acum voia sa faca asta, dar e privat.
In timp ce isi turna un pahar de vin am inchis ochii, i-am simtit Amarige-ul, am ciocnit si am baut..."pentru iubire" a zis ea... "pentru iubirea ta" am zis eu, amintindu-i ca sambata ne stim de 7 ani.

Morning will hit the sky and it's no surprise... I wake up with you

Intr-o insorita dimineata de mai, pe o strada ingusta in Bucuresti, am trecut pe langa fata perfecta. Sa fiu sincer, nu era de o frumusete rapitoare, nu iesea in evidenta in nici un fel. Hainele ei nu aveau nimic special, iar la spate, parul inca ii statea ciufulit dupa somn. Nu era tanara, trebuie sa fi fost aproape de 30 de ani, nu chiar aproape de o "fata", vorbind drept. Dar totusi, stiu de la 50 de metri distanta ca este fata perfecta pentru mine. In clipa in care am vazut-o, am simtit un gol in pieptul meu, iar gura mi s-a uscat asemenea unui desert.

Poate ca fiecare are propriul gen preferat de fata - una cu glezne subtiri sa zicem, sau cu ochii mari, cu degetele subtiri si manichiura atent facuta, sau poate esti atras fara nici un motiv anume de fetele care nu se grabesc atunci cand mananca. Evident, am si eu propriile mele preferinte. Uneori, ma trezesc uitandu-ma la fata de la masa de langa mine, doar pentru ca imi place forma nasului ei. Dar nimeni nu poate sa concluzioneze ca fata sa perfecta corespunde unui anumit tip preconceput. E ciudat.

"Ieri am trecut pe strada pe langa fata perfecta" ii spun cuiva.
"Da? Arata bine?"
"Nu neaparat."
"Genul tau de tipa, atunci?"
"Nu știu. Nu prea pot sa-mi amintesc mai nimic despre ea, nici macar culoarea ochilor sau marimea sanilor "
"Ciudat".
"Da, ciudat. "
"In fine", imi spune el deja plictisit, "si ce-ai facut? ai vorbit cu ea? ai urmarit-o?"
"Neah. Doar am intalnit-o pe strada. "

Mergea pe jos spre vest, iar eu spre est intr-o dimineata frumoasa de mai. As vrea sa pot vorbi cu ea. O jumatate de ora ar fi suficienta, doar s-o intreb despre ea, sa-i spun cate ceva despre mine, si ceea ce as vrea cu adevarat sa fac - sa-i explic complexitatea sortii care a dus la intersectarea noastra pe o strada laturalnica din Bucuresti intr-o frumoasa dimineata de mai, în 1998. Acest lucru ar fi fost sigur ceva plin de
secrete, ca un ceas de epoca construit cand timpul avea rabdare cu fiecare.
Dupa ce am vorbi, am lua pranzul undeva, poate vedem un film la cinematograf, oprim undeva pentru o cafea cu vanilie. Cu putin noroc, s-ar putea sfarsi in pat. Probabilitatea bate la ușa inimii mele. Acum insa, distanța dintre noi  s-a redus la 15 metri. Oare cum o cheama? Cum o pot aborda? Ce ar trebui sa-i spun?
"Buna dimineata. Crezi că ai putea impartasi o jumatate de ora pentru o scurta conversatie? " E ridicol. As suna ca un agent de vanzari.

"Scuză-ma, stii cumva o patiserie in zona?"
Nu, acest lucru este la fel de ridicol. Poate ca simplul adevar ar fi mai bun. "Buna dimineața. Esti fata perfecta pentru mine. " . Nu, n-ar crede. Sau chiar dacă ar face-o, tot n-ar vrea sa vorbeasca cu mine. 

"Imi pare rau" ar putea spune, "s-ar putea sa fiu fata perfecta pentru tine, dar tu nu ești băiatul perfect pentru mine. S-ar putea întâmpla. Și daca m-as trezi in aceasta situatie, m-as simti probabil foarte stanjenit. Nu mi-as reveni din soc. Am 32 de ani, si asta inseamna  sa inaintezi in varsta.

Trec prin fata unui magazin de flori. O masa mica, si un aer cald ce imi atinge pielea. Asfaltul este inca umed, iar eu simt mirosul de trandafiri. Nu ma pot hotari daca sa vorbesc cu ea. Ea poarta un pulover alb, iar in mana dreapta tine un plic alb cu o stampila pe el. Probabil a scris cuiva o scrisoare, poate a petrecut intreaga noaptea scriind, judecand dupa privirea adormita din ochii ei. Plicul ar putea contine fiecare secret pe care l-a avut vreodata.Trag aer in piept pentru a-mi face curaj si ma intorc spre ea. Prea tarziu, s-a pierdut in mulțime... Acum, desigur, stiu exact ce ar fi trebuit sa-i fi spus. Ar fi fost un discurs lung, totusi mult prea lung pentru a-mi pastra coerenta in exprimare. Ideile care imi vin nu sunt niciodata foarte precise.
 

In fine. Ar fi inceput cu "La un moment dat..." si s-ar fi incheiat cu "O poveste trista, nu crezi?"

La un moment dat, au trait un baiat si o fata. Baiatul avea 18 ani si fata 16. El nu era iesit din comun de frumos, iar ea nu era neaparat frumoasa. Erau doar un baiat obisnuit si singuratic si o fata obisnuita, la fel de singuratica, cam ca toate celelalte. Dar credeau din toata inima ca undeva in lume exista baiatul si fata perfecta pentru ei. Credeau intr-un miracol si miracolul acesta chiar s-a intamplat defapt.
Intr-o zi ei s-au intalnit la coltul unei strazi.
"Acest lucru este uimitor", i-a spus el. "Te-am cautat toata viata mea. E posibil sa nu crezi asta, dar, tu ești fata perfecta pentru mine. "
"Si tu," i-a spus ea, "esti baiatul perfect pentru mine, exact asa cum te-am imaginat in fiecare detaliu. E ca un vis " . S-au asezat pe o banca in parc, s-au tinut de mana si si-au spus reciproc povestea ora dupa ora. Nu mai erau singuri. Au gasit si au fost gasiti de jumatatile lor perfecte. Dar cat au stat si au vorbit, o urma mica de îndoiala a prins contur in inimile lor : A fost oare bine pentru ca visele cuiva sa se implineasca atat de usor? Si astfel, cand a venit un moment de calm in conversatia lor, baiatul i-a zis fetei, "Hai sa ne testam - doar o singura data. Daca suntem cu adevarat jumatatea perfecta a celuilalt, atunci, candva, undeva, ne vom intalni din nou, fara a da gres. Si cand se va intampla asta si vom stii ca suntem jumatatea perfecta a celuilalt, ne vom casatori atunci, in acel loc. Ce parere ai? "
"Da," a spus ea, "este exact ceea ce ar trebui sa facem."
Si s-au despartit si au plecat, ea spre est si el spre vest.

Testul pe care l-au convenit, a fost extrem de inutil. Nu ar fi trebuit sa-l niciodata sa-l faca, pentru ca intr-adevar erau jumatatea perfecta a celuilalt, iar acesta a fost un miracol ca s-au intalnit vreodata. Dar era imposibil ca ei sa stie acest lucru, erau prea tineri. Valurile reci si indiferente ale sortii i-au ratacit fara mila. Intr-o iarna, atat baiatul cat si fata au racit puternic, si dupa cateva saptamani in deriva intre viata si moarte si-au pierdut memoria anilor anteriori. Cand s-au trezit, amintirile disparusera. Dar au fost doi tineri ambitiosi si prin eforturile lor neincetate au fost capabili sa-si recapete inca o data cunostintele. Au trait chiar si dragostea din nou, uneori chiar iubire. Timpul a trecut insa cu rapiditate, in curand baiatul avea 32 de ani si fata 30.

O frumoasa dimineata de mai, in cautarea unei cesti de cafea pentru a incepe ziua, baiatul mergea pe jos de la vest spre est, in timp ce fata, intentionand sa trimita o scrisoare, mergea pe jos de la est spre vest, de-a lungul unei strazi inguste din Bucuresti. Au trecut unul pe langa celalalt chiar in mijlocul străzii, privirile li s-au intersectat. O raza mica din amintirile lor pierdute a licarit pentru scurt moment, in inimile lor. Fiecare a simtit un gol in piept. Si au stiut:
Ea este fata perfecta pentru mine.
El este baiatul perfect pentru mine.
Dar stralucirea amintirilor lor a fost mult prea slaba, si nici gandurile lor nu mai aveau claritatea de acum 14 ani. Fara nici un cuvant, au trecut unul pe langa celalalt, disparand in mulțime. Pentru totdeauna.

"O poveste trista, nu crezi?"
"Da, asta este"
"Asta este ceea ce ar fi trebuit sa-i fi spus..."

I found what I was after

...before things get much crazier, there's something you should know : sometimes when I watch you sleep, I think I made you up :)

softly unspoken words

Mi-am uitat telefonul de serviciu la ea. La ora 9 i-am dat mesaj de pe numarul meu...pe numarul meu de serviciu. "iti simt si acum parfumul. deja mi-e dor de tine.". O iau de acasa si o rog sa imi verifice telefonul. Erau 2 mesaje...unul de la un prieten si pentru al doilea nu a recunoscut numarul...doar l-a citit. I-am vazut schimbarea la fata si supararea . Nu si-a dat seama ca era de la mine pentru ea via prin mine. Am mers sa mancam...dar mintea ei era bulversata, nu se putea concentra, ma intreba discret diferite chestii care aveau legatura cu mesajul, iar eu raspundeam acid, lucru care o termina. Dupa 3 ore ma intreaba "nr tau se termina cu 747". Ii raspund direct: "mesajul era de la mine pentu tine". Nimeni nu isi poate imagina cum se poate schimba chipul unui om in cateva secunde. Ii venea sa ma omoare dar era si fericita ca nu ii e dor altei femei de mine..