How many secrets can you keep?

Astazi am avut impresia ca te vad pe strada, la cativa metri de mine... am inlemnit pentru cateva secunde. Nu erai tu, dar mi-am dat seama ca nu as stii, nici azi, nici dupa atata timp, cum sa ma port daca am sa te revad. Sunt luni de zile... si eu inca tremur. Inseamna ca a fost ceva frumos, nu-i asa? Imi amintesc absolut tot, chiar de am avut propriile mele suferinte care nu mai tineau de tine... Stii, si cred ca stii, a trecut mai bine de o luna de cand nu ne-am vazut, dar nu am uitat. Poate am uitat alte lucruri, alti oameni, alte vorbe, si putin imi pasa...nu as putea niciodata sa uit ceva legat de tine. Ceva, orice. Nu exista. Astazi mi-am dat seama ca nu are nici o importanta timpul care trece... ca pot fi trei ani sau sase, imaginea ta, in inima mea, e intacta. E frumoasa, eu m-am straduit sa o pastrez asa. Pentru tine, pentru ca si tu esti frumoasa, pentru ca si saptamanile care inca trec si imi amintesc de tine sunt frumoase. Sunt momente, ca cel de azi, cand se misca ceva in mine si se declanseaza totul. Totul. Dar cum ar putea fi altfel? Ai fost fata viselor mele, sa stii, si inca esti, si sunt sigur ca oamenii s-au saturat sa citeasca asta. Nu au importanta durerile din viata mea de acum, prezentele feminine care m-au facut sa-mi pierd rabdarea sau m-au lasat fara nimic. Nu au importanta pentru ca atunci cand vorbesc despre femeile din viata mea, pe tine te includ undeva separat. Ai fost TU si... celelalte. Si cred ca o sa fie asa mult timp de-acum inainte, poate tot timpul, cine stie? Nu are nimeni nicio garantie. Nu stiu de ce a fost asa, nu imi explic nici azi. Nu intereseaza pe nimeni povestile mele, sunt multe luni de cand trebuie sa traiesc cu niste lucruri ingrozitoare, dar nu are importanta. Am tot scris, si-am tot scris, si inca mai scriu... despre tine. A fost frumos sa lupt pentru tine, chiar daca asta m-a secat de orice. A fost si inca este. Stiu ca iti vezi de treburi si stiu ca iti merge bine, si sunt fericit pentru asta. Dar sa nu uiti cine am fost eu, pentru ca ti-am dat totul, atat si asa cum am putut, sa nu uiti, ca ar fi pacat...stiu ca ai iubire, dar sa nu treci pe langa mine daca ma vezi pe strada. E timpul sa te vad din nou, asa simt. Sa nu te prefaci ca nu ma cunosti, sa nu indraznesti sa nu iti amintesti de mine, fiindca te-am vazut in ipostaze mult prea intime ca sa te porti ca un strain. Asa cum am stiut atunci, stiu si acum. Te voi revedea.

You and me we made a vow

Uite, stiu ca nu am nici un drept sa iti vorbesc, nici sa iti zambesc, nici sa iti cer unele lucruri; dar sunt aici, si o fac, asa ca...te rog sa nu ma judeci si sa nu tipi la mine, sa nu crezi ca ma intelegi si sa nu-mi spui "stiu"; nu stii nimic. N-ai pierdut nimic si nu ti-a pasat, nu te-a durut, iar ceasul tau nu a stat in loc. Nu rade cand iti spun ca imi lipsesti, nu indrazni sa-mi spui ca nu e asa si nu te uita in gol cand iti spun ca te iubesc. Pentru ca o fac, si asta ma omoara suficient. Nu imi pune intrebari la care stii ca nu iti pot raspunde, doar ca sa ai ultimul cuvant, doar asculta-ma si zi-mi tu ca o sa fie bine, stii ca doar pe tine te cred. Am atatea ganduri pe care am impresia ca daca le exprim, ceva rau ar urma sa se intample, si contrar impresiei pe care ti-ai facut-o, citatul din descrierea blogului imi spune povestea mai bine decat reusesc chiar eu. 
Nu cred ca mi-as dori sa intelegi, pentru ca asta ar insemna ca durerea mea sa te doara si pe tine. Tu nu ai nici o vina, aici doar eu am mainile murdare. Nu te mai recunosc astazi, daca ma uit la tine vad pe altcineva, si ma doare...dar a ramas amintirea. Frumoasa, curata. Imi pare rau doar ca nu mi-ai aratat si mie calea atunci cand am plecat, ca nu mi-ai spus si incotro sa merg...as fi plecat mai repede. Imi pare rau daca ti-am incurcat viata sau lucrurile in vreun fel, iar pe de alta parte, nu trebuie sa ma certi pentru ca am tinut totul in mine ca sa nu stric ceva. Nu trebuie sa ma acuzi pentru ca am tacut doi ani, si daca doi ani mi-a pasat, doi ani am tinut asta in mine... n-am vrut sa te incarc pe tine cu asta, n-am vrut sa te simti responsabila pentru nimic. Am preferat sa fiu nefericit o vesnicie, singur, daca asta a insemnat sa fiu fericit cateva ore langa tine. Am ascuns, am indurat, am inghitit. Nu trebuie sa-mi multumesti, asa fac oamenii cand simt pe bune. Sa nu te superi pe mine daca-ti mai scriu cateodata scrisori pe care nici macar nu le trimit, o fac pentru ca ma ajuta. Nu stiu cum, dar ma ajuta, ma linisteste, ma-ntregeste. Poate pentru ca de tine nu m-am despartit niciodata, poate pentru ca in afara de tine nu am scris altcuiva, vreodata. Mi-ai schimbat viata. Ce am putut sau nu, abia acum imi dau seama. Sunt multe lucruri pe care le-am descoperit langa alte femei, cu toate ca as fi vrut sa fie langa tine, si da, mi-e ciuda. Mi-e ciuda pentru ca ele n-au fost nimic, langa ele sufletul meu era pe jumatate gol, si nici macar nu m-au facut sa am vreun vis. Am avut o mie langa tine... o familie, un camin fericit, poate prea devreme, si totusi langa tine. Dar au ramas vise. M-am pripit. M-am grabit sa ma gandesc ca tu esti altcumva, ca poti iubi un baiat cu o bicicleta chiar daca altcineva iti punea lumea la picioare. Stiam asta de mult timp, stii? Imi tradasei de mult asteptarile, nu mai erai...demult... ce vroiam eu, dar inima mea nu a putut sa te lase. Nu puteam nici cu tine, nici fara tine, insa vine un moment cand nu te mai balansezi, si totul se rupe, si cade, si cazi si tu, intelegi? M-am dus in gol ca si cum nu as fi stiut ca o sa ma strivesc. Nu mai are importanta nici in cate bucati m-am destramat, nici cat de departe m-am dus. Nimic nu e etern. Nici binele, nici raul.

Ti-am mai spus? Mi-ai schimbat viata. Daca nu erai tu, nu mai eram unde sunt acum. E un drum bun, si iti multumesc pentru asta. Nu mi-ai aratat calea, dar am gasit-o singur, tot datorita tie. Iti multumesc, pentru ca totul a fost din neputinta, pentru ca tu ai fost aceea care a facut diferenta pentru mine si nu mi-ai facut nici un rau voit. Imi doream sa ne-ntalnim la un pahar de vin si sa iti spun candva, sa stii si tu ce s-a-ntamplat in trei ani de zile si ce-ai facut din mine, si cat a fost de rau...dar acum mi se pare prea murdar, c-a fost asa si pe dincolo; de parca ar mai avea vreo importanta...

Daca ne-ntalnim, o sa iti spun doar ,,a fost bine". Fiindca uneori mai uit, ca a fost si ATAT de bine...
 

                                                                                ..voiam sa stii.

So...here's the thing

Azi..

Azi imi este dor de tine.

Mi-e dor sa ma suni, sa ma cauti prin asternuturi, sa te enervezi degeaba. Mi-e dor sa ma trezesc cu mesaje pe telefon trimise in mijlocul noptii "iti veghez visele". Mi-e dor sa-mi spui povesti cand sunt prea obosit ca sa adorm, sa ma cert cu tine cu orele, cateodata chiar cu zilele; si da, mi-e dor sa ma impaci. Mi-e dor sa-mi umplu noptile cu tine, cu glumele, cu certurile; cu vocea ta frumoasa de adormit. Mi-e dor sa fii dulce, somnoroasa, aroganta, alintata, furioasa, sincer, sa fii in toate felurile in care te-am cunoscut si te-am iubit. Mi-e dor sa ma rog de tine sa nu imi mai canti cand nici perna nu o mai gasesc in pat de somn. Mi-e dor sa te am langa mine, sa impartim "frateste" feliile de mar imbibate in vin fiert si sa inghetam ca doi nebuni pe o banca in parc. Ca atunci cand cuvintele nu ne erau de ajuns. Mi-e dor de promisiunile tale pompoase si de cum le rupeai si cum dupa, vroiai sa ma faci sa uit strangandu-ma in brate. Mi-e dor sa te stiu acolo de fiecare data cand mi se intampla ceva amuzant, dar si cand dau de dracu. Mi-e dor de ambitiile tale nebunesti si de entuziasmul tau fara leac. Si...mi-e dor sa fiu siropos din vina ta, si rupt de realitate, sa prind aripi si sa nu ma doara nimic.
Mi-e dor de tot.
Si am niste vise super spooky cateodata, pe care nici macar nu mai pot sa le ti le povestesc. Dar nici nu pot sa ma oftic ca te-am cunoscut! Mi-ai facut mai mult rau decat bine, dar 'binele' ala, atat cat a fost, parca sterge tot raul. Problema mea este ca inca te caut in fiecare chip...si nu esti de gasit.

Azi imi este dor de tine... maine sa uiti.

Take me in small doses, I'll take you all at once

Cateodata vad trecutul ca pe ceva reconfortant...derulez in spate catre seri frumoase atunci cand zilele prezentului devin insuportabile si interminabile. Cam ca acum, cand nu-mi mai place deloc de mine. Ma refugiez in momentele in care am avut totul sau
aproape totul si obosesc amintindu-mi. Si te caut in amintiri si-mi dau seama ca tot ce vad, tot ce simt si tot ce am simtit vreodata, s-a dus prea devreme sau a fost prea superficial. Si accept viata asta asa cum imi e ea servita, doar ca nu mai am puterea sa cred ca intr-o zi, cineva, va binevoi sa ramana langa mine si sa iubeasca barbatul care sunt. Nu mai am capacitatea asta. Am gandit mult prea mult totul in viata mea, am calculat fiecare pas si fiecare vorba si mi-am facut mai mult rau. Dar am avut timp suficient sa-mi dau seama, sa inteleg, unii oameni ce mi-au adus bun, ce mi-au adus rau...si sa vad ca in final, nu m-am ales cu mare lucru. Altfel nu as mai fi asa de gol. 

Cateodata, dar doar cateodata, zilele devin intunecate, iar atunci imi amintesc de niste seri imbibate in Thierry Mugler, de buzele cu gust de piersici care-mi sarutau fruntea inainte sa adorm, de sanii tai pe care ii cuprindeam in palme cand te luam in brate noaptea, de niste maini care le cautau pe ale mele in cel mai frumos mod... Imi amintesc toate acestea cand am nevoie sa mai simt ceva frumos si linistit.
Dar oricate filme mi-as aminti, ma opresc mereu fie la sfert, fie la jumate, pentru ca acolo s-au oprit si ele. Nu-mi amintesc sa se fi consumat ceva pentru ca filmul sa se rupa, nu-mi amintesc nici un ,,ramas bun" soptit de comun acord, chiar daca inainte de asta nu ar fi fost nimic bun. Imi amintesc doar jumatati si ma opresc mereu unde s-a rupt filmul, si revin mereu la momentul asta, la prezent, la ce am azi. Imi deschid palmele si nu vad nimic, caut in sufletul meu si nu ma mai gasesc, am cicatrici in piept, dar nu din prea multa iubire, ci din prea multa lipsa. Nu dintr-o iubire pasionala sau ranita, ci din incercari, din filme rupte si intrerupte cand mi-era lumea mai draga. Asta am eu, in toata fiinta mea; un nimic, un gol, o lipsa.
Asta cred ca sunt si eu astazi, maine, si-n tot timpul care va mai trece.
        
                                                                                      ...noapte buna

my dreams don't fly

Mi-a dat aripi sa zbor, dar erau pentru zbor in picaj. Nu am inteles niciodata de ce nu m-am inaltat desi am dat frenetic din ele. Dezamagit, am incercat sa planez si atunci m-am indreptat vijelios spre pamant. A fost un zbor al dracului de frumos. Si de scurt, ce-i drept. Am picat intr-un lan de floarea soarelui, pe marginea autostrazii, atat de aproape de mare ca ii puteam simti mirosul amar al algelor si al apei sarate. Doar ca nu o vedeam si nici valurile nu le auzeam. Si totusi...trebuia sa fie atat de aproape! ce naiba a mers prost?...am avut un manual perfect de zbor. Priveam spre soare printre palariile cu seminte, frunzele uscate fosneau. Langa mine foaia mototolita ce am tinut-o strans in pumn se desfacea in bataia vantului. Era ultima pagina a manualului, cea pe care n-am mai avut rabdare s-o citesc si am rupt-o in graba, gandind sa o citesc intr-un tarziu "without her, you'll be a kite without a string, a nothing man" .

" I'm ok " - the biggest lie I ever told

Inca scriu despre tine desi n-ai citit nici un rand. Parti din mine imi amintesc de tine, cerneala inca mi se usuca pe degete de la ultimele scrisori mototolite. Le scriu, le rup, ma tai in ele. Erau toate ale tale, insa acum nu mai stiu unde sa te gasesc, sa ti le trimit. Straina ce-ti poarta chipul cu siguranta nu esti tu. Oare unde ne-am ratacit ? 

"Scrie-ma" , m-ai rugat odata, si de atunci in foile mele s-a intrupat chipului tau. Chiar si acum cand nu-ti mai simt parfumul in perna, prezenta ta imi este al dracului de reala, dureros de profunda. In acea seara cand mi-ai sarutat umerii goi, mi-ai spus ca ti-era teama de dragoste, de apropiere, de vulnerabilitatea fiecarei atingeri. De asta te-ai instrainat? ...cand mi-ai zarit nebunia?
Am fost tineri si frumosi si nebuni, insa iremediabil iubirea noastra s-a prabusit ca un oras in ruine. In ultimele zile, sarutarile tale amare si fugare pareau a se intrece cu timpul, iar ochii tai se stingeau a resemnare. Am fost condamnati inca de la inceput, cand sfidatori, am ras in fata sfarsitului si ne-am intors impotriva lumii. Ne-am indragostit tineri, nebuneste, iar sfarsitul ne-a fost la fel de abrupt ca si inceputul, furtuna perfecta. Dumnezeule, ce frig mi-a fost in ceainaria aia din Cotroceni, dar ma tineai atat de strans de mana incat palmele-mi transpirau de emotie si era o placuta contradictie de simtiri.
 

Dar umbra ta palida a ramas, mi s-a intiparit in cuvinte, mereu veghindu-ma printre aceste randuri haotic asternute, desprinsa din amintirea saptamanilor cand ne iubeam nesfarsit. Si le scriu noaptea tarziu, cand ma amagesc ca sunt doar eu, cu gandurile mele si nimeni nu le citeste. Inca ma mai intorc la tine, seara de seara, in delirul unei bucurii artificiale. E o lume careia i-am ramas captiv in ciuda realitatii sale. O lume neschimbata, descrisa de cuvinte mute.

M-ai prins de mana si m-ai condus spre nicaieri. Tu ai fost prima lume despre care am scris. Si cea mai placuta mie, recunosc. In fiecare zi, indrazneam sa inaintez printre priviri indelungi, senzatii amestecate, nedeslusite si cesti de cafea cu lapte. In schimb, tu-mi gustai trupul rece, cautand ceva, orice, un sentiment, sau poate o constiinta. Nu e nimic acolo, doar intuneric, ti-am spus, dar nu m-ai crezut. Voiam sa te tin departe de ce fusesem, de existenţa mea si sa-ti consum minutele prezentei tale. Dar cand ai inteles intr-un final, ai gasit doar bezna si tristete pe buze. Si nu m-ai mai putut iubi.
Imi smulg cuvinte din mine, incercand sa ma indepartez de tine, de scrisorile aruncate pe jos din care nu ti-am trimis nici macar una. E Septembrie si mi-e frig, iar tu-mi strabati gandurile de parca-ar fi ale tale de drept. Nu pot scrie decat randuri de neinteles, impregnate cu amintirea ta. Ma framant si caut sa ma regasesc, inca nu pot accepta lipsa partilor din mine si ma intreb daca voi mai scrie vreodata eu insumi posturi, sau amintirea ta isi va scrie singura povestea.

my own fu*kin' mess

M-am tot gandit la noi, povestea noastra. Cum dracu sa rezum? A fost perfect? Nu prea. Orice poveste cu mine in centrul ei nu va fi niciodata nimic mai mult decat o mare mizerie amuzanta. Dar asta e ceea ce stiu sigur : timpul nostru sub soare a fost un lucru de o frumusete data naibii. Cosmarurile, mahmureala, supararile si impacarile, superba nebunie sclipitoare a orasului nostru, in care de ani de zile m-am trezit, am stricat totul, am spus ca imi pare rau, am lesinat si am luat-o din nou de la capat. Ca scriitor, sunt topit dupa finaluri fericite. Tipul se alege cu fata, ea il salveaza de el insusi, imaginea se estompeaza catre negru. Ca un tip care iubeste o fata, imi dau seama ca nu exista un astfel de lucru. Nu e nici un apus de soare. Nu e decat "acum" si nu suntem decat "noi doi", lucru care poate fi al naibii de infricosator uneori. Dar, daca inchizi ochii si asculti soaptele inimii, daca pur si simplu incerci si nu renunti niciodata, indiferent de cate ori o nimerim gresit, pana cand inceputul si sfarsitul se amesteca in ceva numit "pana ne intalnim din nou" ... si asta e tot pentru moment. N-am stiut cum s-o termin, pentru ca nu s-a terminat. Nu se va termina niciodata cat timp acolo esti tu si aici sunt si eu.

Do I somehow know you?

Azi mi-am adus aminte de ceva, dupa tare mult timp. Mi-am adus aminte de ea intr-un fel ciudat. Stie ca n-am uitat-o, nu despre asta e vorba...  Mi-a aparut in minte azi dimineata, nu stiu de ce, asa cum era atunci, demult. Era rece si sigura pe ea, o companie placuta, pe acelasi film cu mine, care nu dadea doi bani pe viata asta sau pe un viitor oarecare. Aceeasi atitudine o avea si fata de barbati in general, desi undeva in inima ei, spera ca o sa gaseasca intr-o zi tipul care sa faca diferenta aia si pentru ea. Era draguta, era tare draguta, atlfel nu punea vreodata mana pe mine, trebuie sa recunosc. Avea un "vino-ncoace" in ea, dar intr-un oarecare fel originala, ceea ce o facea interesanta - pe langa ca era simpatica - stiu ca ma repet, dar serios, a fost important :) . Ma tachina si ma enerva cu orice ocazie, dar o cautam - incepuse sa fie un fel de guilty pleasure, ceea ce a ramas mereu, in cu totul alte conditii, oricum. Zambea mult, zambea din orice, se uita mereu in ochii mei si vorbea al dracului de frumos. Imi povestea orice, de atunci, din primele zile, niciodata nu am stiut de ce, dar m-a prins cu asta. Stateam ca doi copii intinsi pe banci prin Herastrau sau McDrive, golind tot felul de beri (da, majoritatea erau tuborg) si imi spunea povestioare dragute, prin ce tari straine umblase si ce prostii facuse, pe unde si cum i-a sucit mintile nu mai stiu cui, ca stie mearga cu motocicleta, dar nu a facut-o decat pentru permis...stiam toate lucrurile astea uite asa, cand ea inca nu stia prea clar nici cati ani am. Imi spunea mereu si ca cei din grupul ei o desemnasera un fel de "best travel agent", asa, subtil, asteptand o confirmare a mea pentru orgoliul propriu probabil. Nu am confirmat-o niciodata, uite asa, de-al naibii, ca trebuia sa fiu eu altfel decat prietenii ei, ca sa ajung intr-o zi sa fiu tipul ei; dar nici nu am negat-o, ce e drept.
Sincer, era genul de om peste care nu am dat niciodata. Era noua, gandea altfel, era spontana si ma tinea de mana, era mereu plina de viata, era atat de speciala fara sa am idee cine dracului este!..
Uite, asta e particica aia din poveste pe care o stiu doar eu - poate si ea, daca ajunge sa citeasca asta, dar numai pentru ca am mentionat de berile alea... Doar eu stiu cum tremuram ca un nebun cand veneam sa o vad pentru prima oara, cum am zambit tot drumul spre casa, cum am dat din picioare cand mi-a dat un mesaj in seara aia...si unul la 5 dimineata cand plecam in Bulgaria, sa imi spuna sa am grija de mine.
Azi, la 7 dimineata cu ochii adormiti, mi-am dat inca o data seama ca desi acum are un suflet pe care atunci nu-l avea, are niste ambitii pe care nu credeam ca o sa le aiba vreodata, si este, defapt, cu totul alt om... Pentru mine a ramas tipa cool careia ii flutura parul in vant pe bicicleta si care ma facea, surprinzator, sa ma indragostesc de ea si sa imi pun in cap, clar, ca nu o las sa plece. E aceeasi pentru mine cum a fost mereu, ceva al meu pe care ma pot baza o viata intreaga, si o stiu...doar eu.