my own fu*kin' mess

M-am tot gandit la noi, povestea noastra. Cum dracu sa rezum? A fost perfect? Nu prea. Orice poveste cu mine in centrul ei nu va fi niciodata nimic mai mult decat o mare mizerie amuzanta. Dar asta e ceea ce stiu sigur : timpul nostru sub soare a fost un lucru de o frumusete data naibii. Cosmarurile, mahmureala, supararile si impacarile, superba nebunie sclipitoare a orasului nostru, in care de ani de zile m-am trezit, am stricat totul, am spus ca imi pare rau, am lesinat si am luat-o din nou de la capat. Ca scriitor, sunt topit dupa finaluri fericite. Tipul se alege cu fata, ea il salveaza de el insusi, imaginea se estompeaza catre negru. Ca un tip care iubeste o fata, imi dau seama ca nu exista un astfel de lucru. Nu e nici un apus de soare. Nu e decat "acum" si nu suntem decat "noi doi", lucru care poate fi al naibii de infricosator uneori. Dar, daca inchizi ochii si asculti soaptele inimii, daca pur si simplu incerci si nu renunti niciodata, indiferent de cate ori o nimerim gresit, pana cand inceputul si sfarsitul se amesteca in ceva numit "pana ne intalnim din nou" ... si asta e tot pentru moment. N-am stiut cum s-o termin, pentru ca nu s-a terminat. Nu se va termina niciodata cat timp acolo esti tu si aici sunt si eu.