we all have secrets. one way or another

-Care este secretul tau? 
-Nu am secrete.
-Toti avem.

Mi-a pus intrebarea asta acum doi ani. Astazi, raspunsul a fost altul. Astazi, cand nu mai impartim acelasi pat, cand nu mai stim ce gust au buzele celuilalt, cand fiecare si-a trasat un alt drum, fara intersectii comune, am gasit raspunsul.

Mai stii cand m-ai intrebat despre secrete? Mai stii ca atunci cand te f*team pe la spate, aveai orgasmul acela care iti facea parul sa arate ca masina mea dupa un weekend in Vama? Mai stii cand iti puneai perna pe cap si atunci parca se declansa razboiul? 

Am avut candva o poveste de dragoste. Nu ai stiut niciodata de ea. Mi-a spus ca pleaca si dusa a fost. La putin timp dupa, te-am cunoscut pe tine. Ai reusit sa o inlocuiesti, dar nu sa ma faci sa o uit. Te-am placut. Din prima clipa cand ti-am vazut chipul. Doar ca in pat...erai prea vulgara. Lenjeriile acelea, nu m-au atras niciodata. Jocurile erotice ma speriau, nu am inteles niciodata de ce trebuia sa te leg sau sa te trag de par. Am lasat de la mine, doar sa te satisfac. Ai observat si tu cat de tare mi se facea cand stateai cuminte, ascultatoare. Cand gemeai incet, nu atunci cand urlai ca o nebuna. Stii ca dimineata te f*team cel mai bine. Cand nu erai machiata, cand nu aveai tocuri, cand nu aveai jartiere si alte tampenii.

        Cand te f*team cum trebuie, de cele mai multe ori nici nu iti priveam fata. Nu pentru ca nu ai fi frumoasa.  Dar nu imi placea perversitatea din privire. Imi trecea brusc. Tu i-ai cucerit pe multi cu asta, dar pe mine nu ai reusit . Eu inca ma gandeam la ea. La felul ei bland si cuminte, la ochii calzi si vocea sexy. O sexualitate nu la modul pornografic, ci senzuala. Nu stiu daca intelegi... La faptul ca inca nu stia ce inseamna a face sex. Si mai ales, la modul timid in care imi spunea ca ii place.
        Pe tine te-am placut, pentru ca esti puternica. Pe ea inca o iubesc, pentru ca nu stiu ce face acum. Nu stiu daca e in bratele cui trebuie sau daca aude cuvintele pe care le merita. Tu n-ai avut nevoie de dragoste. Ea a avut si mi-a fost frica sa i-o ofer atunci, la momentul potrivit.

       Toti avem secrete - mai mici sau mai mari. Pe care le impartasim sau pe care le ducem in suflet pana la moarte. Unii se folosesc de ele, altii incearca sa le inabuse, insa ori cum ar fi, cu totii le avem.

I ain't gonna waste my lines

Scumpo, ti-am zis sa nu te indragostesti de mine. Nu sunt genul de tip cu care sa te plimbi de mana prin parc sau care sa-ti ofere flori. Adevarul e ca urasc florile din acelasi motiv pentru care urasc si oamenii – nici una, nici alta nu rezista langa mine.

Cum poti sa ma iubesti cand nici macar nu ma cunosti ? Sunt neintregit si respir cuvinte prin rani deschise. Vreau toata lumea sau nimic, fara jumatati de masura. Sunt egoist, razvratit, salbatic, razbunator. La trei dimineata sunt un dezastru. Imi prefer cafeaua rece si neagra; la un anumit nivel, chiar empatizez cu ea. Sunt calatorul care nu apartine nimanui, nicaieri. Traiesc pentru planuri neterminate, sms-uri netrimise si nopti nedormite.

Asa ca, te rog, nu-mi mai umple telefonul cu mesaje. Mi-a intrat in reflex sa plec din vietile oamenilor. Incerc sa ma indepartez de ei; emotiile lor ma golesc, imi lasa trupul prada un pustiu caruia ii sunt captiv. 

Sunt o cauza pierduta, iar tu...oricum n-ai de gand sa ramai.

When everything we talked about is gone

De aici au inceput lucrurile frumoase dar si cele dureroase. De aici a inceput nebunia unor oameni insetati de iubire. Unele lucruri le pastrezi in minte ca fiind unice tocmai pentru ca s-au intamplat repede si intens..

Mi-e dor de tine in fiecare zi. Mi-e dor de mainile tale mici si de felul in care imi tineai fata in palme, uitandu-te adanc in ochii mei, ca mai apoi sa imi spui, pe un ton alintat: „taci si saruta-ma!”.  Mi-e dor de tine dimineata atunci cand, imbracata in tricoul meu galben pregateai cafea cu lapte. Imi placea sa iti urmaresc miscarile somnoroase, sa vad cum te enervezi cand cafeaua dadea in foc. Erai frumoasa cand te enervai. Mi-e dor de parfumul tau pe etajera din baie, de periuta de dinti roz, si de discurile demachiante ce atarnau mereu langa prosoape, de felul in care imi invadai spatiul atat de brutal, dar minunat. Mi-e dor sa fii a mea, nopti la rand. Erai autostrada mea spre fericire. Ma innebuneai cu pielea ta fierbinte, cu sanii fragezi si coapsele perfecte, un trup de zeita cu suflet de copil. Mi-e dor sa te vad plangand si sa-mi spui ca nu ma mai vrei si cum te fac sa suferi in nenumarate moduri, iar eu sa te strang in brate si sa-ti gust buzele sarate si moi. Mi-e dor de micile tale crize de gelozie si de felul in care nu recunosteai niciodata ca femeile din jurul meu te ingrozesc. Mi-e dor sa ma iubeasca o femeie asa cum ma iubeai tu.
          
Era marti. Imi amintesc perfect, chiar daca au trecut ani de atunci. Ai urcat in masina si mi-ai spus sa conduc. Te-am luat de mana, te-am strans, si atunci mi-am dat seama ca plangeai. Imi auzeam sangele cum alerga prin vene, inima o luase razna si timpul incremenise. Simteam. Stiam.

-„Spune-mi sa raman”, mi-ai soptit fara sa ma privesti.Inima urla in mine, dar nu am putut sa rostesc nici macar un cuvant. Am oprit masina pentru ca drumul se destramase in fata mea, orizontul se topise, lumea se prabusea odata cu mine.
-„Uita-te in ochii mei, uita-te am zis! Spune-mi sa raman!” ai tipat si mi-ai cuprins fata in mainile tale reci, pe care le-am sarutat de atatea ori. ...cat de frumoasa erai! Nu am spus nimic. Te-am privit ca pe o minune, ca pe cel mai frumos lucru care mi se intamplase in viata. Si te-am lasat sa pleci. A fost cel mai pur gest de iubire pe care l-am facut vreodata.

Pentru ca te-am iubit ca un nebun, dar n-ai sa stii niciodata.

A kind of confession

Ce-ti amintesti de ea ?
Nu prea multe. Acum ca ma uit in urma, ma simt de parca developez totul din adancimea unui ocean.

Cum arata ?
Ochii ei - ii tin minte. E tulburator sa privesti in ochii oamenilor. Uneori nu vezi nimic. Alteori vezi prea multe. Ai ei erau insufletiti de teama. In momentul acela m-am gandit : locul ei nu e aici, va fugi din clipa in clipa. Ochii aceia...ochii aceia m-au facut sa ma retrag in mine.

Ai iubit-o ?
Nu. Am iubit o fiinta impletita din mintea mea, dar care purta chipul ei. In gandurile mele, ea nu avea demoni, ci flori prinse in par si un zambet schitat pe buze. Ma gandeam cum ar fi sa-mi devina refugiu, dar inauntrul ei avea prea multe fantome ca sa ma mai primeasca si pe mine.

Daca ai avea ocazia sa repeti ziua aceea, ce ai schimba ?
Totul. I-as cuprinde mai strans trupul tremurand in brate. Mi-as lipi obrazul de pieptul ei si i-as asculta demonii. As inceta sa iubesc reveria ei, persoana care nu exista, si as privi-o in sfarsit pentru ceea ce este.

Regreti ce s-a intamplat ?
Mai mult decat orice. Nu-mi voi putea spala niciodata sangele ei de pe maini. Ea nu va putea sa-si suprime fantoma mea din minte.

Daca ai putea sa o vezi din nou, ce i-ai spune ?
Ca iubesc fiecare parte din ea pe care o uraste. Pana si cicatricile. I-as spune sa inceteze sa fuga, pentru ca nu va ajunge nicaieri. I-as spune…

Vorbeste cu ea, nu cu mine.
Te rog, ai grija de tine. N-a fost vina ta ca am plecat, chiar daca crezi asta. Meriti mai mult, iar eu am fost un egoist. Te rog, uita-ma, uita ziua aceea si hai sa o luam de la capat. Voi incerca sa-ti duc o parte din demoni.

O vezi acum ? Realitatea , si nu reveria ?
O vad cu ochii mintii. Si-mi rupe inima. Voi afla vreodata ce s-a intamplat cu ea? Nu, nu cred. E prea tarziu. Ea e mult prea departe.

Faded picture in a frame

Nu-mi place toamna. Nu mi-a placut niciodata. E trista. Fascinanta, dar trista. Cu fiecare frunza pe care o omoara in mod tacit, simt o nevoie acuta de a-mi revendica zambetele pe care le-am daruit unei surori a ei. Mi-e dor (mereu) de vara...incontrolabil dor! Nimic nu e ca vara - nici marea, nici cerul.
Tu erai. M-ai gasit intr-o zi calda, cu un cer senin si un aer sarat de o mare straina. Zbuciumat imi era sufletul atunci, calmat pe alocuri de valuri revarsate peste amiezile zilelor de acolo. Cred ca acolo (departe) si atunci (tarziu) ma oprisem din fuga. Marturisesc ca obosisem - e firesc, uman. N-am cautat sa te gasesc, dar m-ai privit si am inteles ca defapt, o facusem, doar ca involuntar. M-ai privit tu - o frumoasa straina - si mi-ai contaminat sufletul cu dorinte insetate si sperante infinite.
 
Dar acum sunt alt om. Ma privesc in oglinda si imi spun "m-am schimbat". Am aceiasi ochi si acelasi zambet, dar, cu toate acestea, nu mai sunt nici pe departe cine obisnuiam sa fiu. Mi-am dat seama aici, la mare, cand m-am dus intr-o seara sa ii vorbesc. Am intrebat-o, cum fac de fiecare data "de ce?". Mi-a spus ca era nevoie. Si ca de fiecare data cand m-am intors la ea am venit "altfel" . Ca "altfel" voi veni si vara viitoare, si peste doua veri. Pentru ca trebuie sa cresc - mi-a spus, jucandu-mi-se in par cu briza usoara si sarata. Am simtit schimbarea in momentul in care nu i-am mai cerut sa mi te gaseasca. Cand m-a intrebat pe cine caut, i-am spus "pe mine". Mi-a zambit printr-un val pe care mi l-a spart la picioare, spunandu-mi ca sunt pe drumul cel bun. Am plecat impacat de acolo. 

Calcand cat mai usor pe nisipul ud si cu gust de sare pe buzele crapate, mi-am luat la revedere de la ea, spunandu-i ca la vara am sa vin mai linistit ca anul acesta. Am zambit amar; asa ii spun in fiecare an, asa i-am spus mereu.

                                                                             "traieste frumos"

There's no end to the lengths I'll go

20 August - ploua torential si erau in jur de 17 grade, ascultam A-HA - Hunting high and low. Eram la birou si vorbeam cu ea pe whatsapp, i-am trimis o poza cu marea; un lucru banal, dar stiam ca o va termina. Dupa 5 minute inchid conversatia, motivand ca am treaba. Dupa o ora imi trimite un mail in care imi spune ca o doare. Imi spune ca o dor absenta mea, gesturile si ignoranta mea. "ma doare fiecare por de pe pielea mea, pe care tu in trecut mi-l descantai cu sarutul tau indiferent".

In 3 ore era in Bucuresti, a venit la birou sa ma vada, sa isi aline poate din durere "orasul asta m-a tras mereu cu picioarele pe pamant..l-am urat si l-am iubit, iar acum simt doar ca ma sufoca asemenea un iubit gelos". Am stat la mine in birou minute intregi, imbratisati. Parfumurile noastre se imbinau si traiau alaturi de noi momentul regasirii. Se facuse deja ora 19. Eram amandoi morti de foame, dar ne placea mult linistea asta in care doar gandurile noastre se auzeau. Am mers sa mancam, in acelasi loc in care stateam vara la terasa si ne vorbeam nimicuri cu zambete frumoase pe fata, locul unde i-am spus prima data ca o iubesc. Am baut vinul ei preferat si am dansat intr-o sala goala. Privirile chelnerilor si ploaia de afara era tot ce ne inconjura. Nu trecea minut sa nu impartim un sarut sau cateva secunde fara sa nu ne tinem de mana.
Se facuse tarziu si la prima ora trebuia sa intre in instanta. Avea si cateva sute de km de facut, dar parca cea mai mare problema era ca ne desparteam "..nu simt ca aici imi voi gasi pacea si linistea sau ca voi ajunge cumva, printr-o minune multumita si impacata cu mine insami. Asta cu siguranta nu se va intampla". I-am luat florile ei preferate intr-o fuga, ne-am sarutat si am impartit inca un zambet. Apoi a plecat.

Azi, 21 August sunt la fel de gol, la fel de singur. Nu mai ploua, dar e la fel de rece. A castigat procesul clientului ei, dar si procesul cu constiinta ei. Mi-a spus ca m-a uitat pentru cateva zile. "numar minutele pana in clipa in care o sa ma indragostesc iar de tine, secundele pana cand o sa fac iar gesturi nebunesti pentru a te scoate din nebunia ta".

Clipele pe care le doresc se lasa asteptate, oamenii se schimba, deciziile mele sunt gresite. As vrea sa cred ca nu mi-am amanetat sufletul.

bitter sweet awakening

La ora sapte am fost in picioare. In timp ce-mi aranjez zambetul ma indrept spre bucatarie. Nu stiu sa gatesc, dar stiu sa fac cafea. Ei ii place sau cel putin asa pretinde. Ii pun intotdeauna lapte sa-i mai taie din amareala, ca si asa imi tot spune ca-s amar. Eu ii zic ca nu stie sa ma guste. E frig si aprind un ochi de la aragaz. In timp ce ma bucur de caldura, ma hotarasc sa-i fac o omleta, ma incurajez singur spunand ca nu-i atat de greu sa bati niste oua apoi sa le pui in tigaie, in plus e dimineata aceea, poate unica de pana acum, in care simt ca toate sunt la locul lor si ca e timpul sa ma linistesc fiindca ea merita. Peste cinci minute o trezesc; totu-i perfect.

...doar ca ea e un personaj fictiv, iar pe mine ma cheama O. Sunt la al doilea pahar de rose demisec uitandu-ma spre viitor si intrebandu-ma de ce parfumul meu ce pluteste prin camera este mult prea puternic si de ce singuratatea se cuibareste in mine zambind ironic sentimentelor care lent, dar sigur se indreapta spre mormant lasandu-ma gol precum o casa parasita. Cine e a mea si al cui sunt eu?

timeline

 12 iunie, 2014
 "Mi-a fost dor de tine" , mi-ai spus in timp ce m-am prabusit in bratele tale. Oricat imi doream ca intalnirea noastra sa fie o revedere, ma simteam de parca iti luai ramas bun.

4 august, 2014
Am trecut pe langa tine; nu mi-ai adresat nici un cuvant, desi chipul meu ti se reflecta in ochi. Si nici nu e prima oara. Parca esti un ecou slab al altui timp, al altei persoane. Cand te-am intalnit prima oara, imi pareai o contradictie – cautai ceva anume, un licar, o scanteie, si in acelasi timp fugeai de ea cu toata puterea.

19 septembrie, 2014
Gasesc lucruri de-ale tale prin camera, ma impiedic de ele incercand sa ies. Impotriva vointei mele, amintirile mi se plimba prin fata ochilor. Pentru o fractiune de secunda te simt din nou, te simt precum ai fost odata a mea, si ma agat de tine ca de o stanca in timpul furtunii. Dar totul este distorsionat, o iluzie, si cand iti dau drumul, ma intreb daca mi-ai apartinut vreodata mie.

6 octombrie, 2014
E de rau daca-mi doresc sa-ti simt atingerea o ultima oara , asa cum mi te-ai daruit in acele luni ?

12 octombrie, 2014
Nu pot adormi. In noaptea asta am cedat vinului asa cum ti-am cedat si tie : involuntar, impotriva vointei mele.  Am ras de nebunie ca ti-am scapat. Te-am alungat in nemernicia alcoolului si te-am parasit acolo. Inca radeam cand, in ceata gandurilor mele, un singur cuvant mi-a scapat de pe buzele reci, iar acela a fost numele tau.

17 noiembrie, 2014
 Te rog, nu-mi mai conduce degetele peste taste. E singurul lucru care e al meu, indubitabil. E deja destul de rau ca te am mereu in minte. Toate personajele mele-ti poarta chipul, toate cuvintele sunt impregnate cu parfumul tau.

4 decembrie, 2014
Am teancuri de scrisori pe care nu ti le-am trimis vreodata, toate stranse ordonat intr-o agenda. Banuiesc ca-ti apartin. Problema e ca nu mai vreau sa-ti inmanez vreodata o parte din mine – indiferent daca e hartie sau gand.

2 martie, 2015
Am intalnit pe cineva azi. Parea de treaba. I-am analizat chipul si atunci am realizat ca ti-am uitat culoarea ochilor. Chiar si sunetul vocii tale. Am facut un compromis si te-am sunat. Multumesc ca nu ai raspuns.

19 aprilie, 2015
Nu le mai pot zambi strainilor pretinzand ca esti tu.

1 mai, 2015
M-am intrebat ce s-ar fi intamplat cu noi daca ai fi ramas si-am decis ca nu vreau sa stiu.

30 iunie, 2015
Te-am zarit azi. Toate acele proiecte in care esti implicata au stors si ultima urma de stralucire din tine. Ti-am suras, iar tu m-ai observat. Te-ai oprit in mijlocul strazii, ai incercat sa vorbesti cu mine. Eu insa nu ti-am mai aruncat inca o privire. Odata ce accepti ca oamenii sunt efemeri, totul devine mult mai usor.

honest feelings

Ii placea si ei piesa asta. Si ii placea sa mi-o cante soptit in ureche. Nu cred ca intelegea sau avea vreo intentie, mie mi se parea mereu ca ma anunta ca o pierd....frumos...melodios.
Imi canta povestea si azi. Stiu ca am mai fost primavara ei, stiu si ca nu mai sunt.
Stiu ca poate zambi fara mine, dar parca nu la fel. M-ar lua inapoi, m-ar tine putin, mi-ar mai canta o data cum o pierd, m-ar rani ingrozitor si m-ar iubi teribil, TERIBIL, dar degeaba.
Ii placea si ei sa numaram stelele impreuna...nu credeam ca o sa mai ramana vreuna pe cer dupa ce o sa plece. Ma uitam la ele seara de seara, cu ea sau fara ea si o vedeam acolo, cum ma astepta, intr-un fel sau altul. Da mah, stiu.. stelele au ramas, nu se mai vede nici dracu` in ele, n-au niciun sens si nu binevoieste sa cada niciuna, ca sa o doresc inapoi.
Asa a ramas si o fericire ocazionala in mine, a ramas soarele, bronzu`, buzele crapate, au ramas rasetele si convorbirile tarzii. Au mai ramas cateva vise; de altele nu vreau sa imi amintesc. Au ramas copacii de care ne tranteam, si tenesii in care ne fugaream, ochelarii de soare pe care mi-i fura pentru ca mereu ii uita pe ai ei acasa. Au ramas banci imbacsite de dragostea noastra, cu strangeri de mana si niste ochi verzi care sclipesc, undeva, cumva. Au ramas verile, dar nu stiu cat o sa mai ramana, acum trec una dupa alta si ea nu este niciunde, a ramas marea - by the way, sa stii ca urla dupa noi, si eu inca pot sa o aud :) . A ramas inima mea, undeva la mine, rece, impietrita. A ramas inima mea, undeva la ea, asa cum o stie doar ea. A ramas un "te iubesc" si un taximetrist care ne zambea, au ramas cateva raze din cate emanam, a ramas mult praf, nu pateaza, dar...e asa mult, e peste tot, nu l-a luat cu ea. A ramas si o zapada groaznica si zilele alea tare reci, in care imi spunea cum "ne descurcam noi", si ne descurcam - ca doar zambea si ma tinea de mana, usor timid. Au ramas playlist-urile, steaua de mare agatata la oglinda, a ramas o emotie sincera oricand aud un "...recunoaste ca si noi am fost". Au ramas zilele care treceau prea repede, si ploile de seara. Au ramas si diminetile astea racoroase, dar insorite, care ne trezeau, le injuram putin, si ne bagam inapoi sub patura.
Stii ce n-a ramas? Ea, in asternuturile mele. Ea nu mai este primul lucru care il vad dimineata...si Doamne, cat timp a trecut de cand era.

even the strongest feelings reach to an end

Mi-ar fi placut sa gasesc o incheiere pentru multe lucruri din viata mea. M-am luptat atata timp cu atatea povesti lasate la jumatate si atat de greu de explicat, si am incercat sa le gasesc eu un sfarsit ca sa pot merge mai departe. Dar n-am gasit raspunsuri care sa ma multumeasca. Am luat-o de la capat fara sa-nteleg, am crezut ca merge, am crezut ca pot, ca mai pot. Dar nu merg suprapunerile astea, nu au mers niciodata, nu poti aseza ceva frumos peste niste ruine.

Ma simt atat de descumpanit, incat ma-ntreb daca o sa mai am vreodata puterea sa ma vad langa altcineva, sa iubesc pe altcineva. Nu sunt ranit de ea, nu o astept pe ea, nu o iubesc pe ea, dar...de cand nu a mai fost, nimeni nu a schimbat nimic, nimeni nu a inlocuit-o, nimeni nu m-a facut sa simt ceva, orice, si ma tem de chestia asta. Mi-e frica si mi-e rusine pentru ca stiu cat timp a trecut si stiu ca nu a mai fost nimeni aici, oricat de mult as fi vrut. Mi-e teama ca nu stiu cat timp o sa mai fie asa, nu stiu daca eu am ales asta sau daca efectiv nu sunt capabil sa las pe cineva sa se apropie de mine. Au trecut sute de zile, am amortit atat de tare incat ma gandesc daca intr-adevar te-am avut vreodata aici. Am uitat cum te simteam cu mine chiar daca nu erai, am uitat cum nu puteam sa nu te astept si cum n-am putut sa nu ma lupt, sa nu ma zbat si, cand tu ai fost totul, mi-am dat seama ca nu te-am avut; chiar daca ai fost pentru mine pe lumea asta si pe oricare alta. Uneori inca ma vad cu tine, langa tine, in dreapta ta, in stanga sau oriunde am fost mereu si credeam ca acolo mi-e locul - aproape de tine. Poate-i doar obisnuinta de a te vedea pe tine, nu stiu. Poate din inertie, poate imi pare prea obositor sa fiu nevoit sa pornesc totul de la capat cu altcineva. Au fost multe luni in care te-am invinuit pe tine pentru raceala mea fata de oameni, pentru durerea mea dar si pentru lipsa ei. Iar acum ca nu mai esti, ma-ntreb daca cumva o sa mai fie bine vreodata. Au trecut sute de zile, luni si nimic nu s-a schimbat. Mi-ar fi placut sa fiu inca legat de tine in vreun fel, dar vreau sa ma crezi ca am uitat; nu doar pe tine, ci si pe mine, undeva acolo intr-o margine a sufletului tau. Am uitat sa simt, sa-mi amintesc, sa stiu ca am putut si ca n-am cum sa nu mai pot. Ma simt de parca tu ai fi fost singurul lucru bun si memorabil, si ca de cand nu ai mai fost, nici eu nu am mai fost nimic.

Te-am uitat atat de tare ca mi-e rusine de asta... Te-am lasat undeva unde sa te mai pot gasi doar atunci cand vreau, nu atunci cand sunt fericit. Si totusi nu mi-e bine. Ce am avut cu tine nu s-a terminat, si cred ca asta ma scoate din minti cateodata. Sunt multe lucruri nerezolvate in mintea mea, multe raspunsuri pe care as fi avut nevoie sa le primesc, multe explicatii, multe „o sa ma-ntorc” , dar nu s-a intors nimeni. Tu ai fost baza tuturor ruinelor din mine, restul oamenilor doar au completat asta, si-acum asta vad si asta sunt eu, nimic altceva decat o gramada mare de lucruri neasezate la locul lor, nerezolvate, peste care nu mai are loc nimic si nimeni. Nu iubesc, nu simt, nu-mi amintesc.

Am pierdut sirul scrisorilor pe care ti le-am scris si nu le-ai citit nicicand, in fiecare dintre ele ti-am spus "ramas bun"; acum, spune-mi, cunosti ceva mai cinic de-atat? De-asta spun ca-mi pare c-am innebunit, si-asa si este, am luat-o razna incercand sa uit, cumva, sa merg mai departe si cred, m-am distrus incercand sa accept sfarsitul. Iar acum, aici, totul e altfel. Nu iubesc pe nimeni. Nu duc dorul nimanui.

A sosit si momentul asta. Nu vreau sa-ti mai scriu; nu are rost, nu foloseste la nimic. Mi-am trecut sufletul prin cea mai cruda agonie, iar astazi, nici nu mai urasc, nici nu mai refuz; vreau doar sa stii ca sunt in razboi cu lumea si cu mine, ca nu mai am liniste pe nicaieri pentru ca efectiv am innebunit incercand sa ma vindec. Sa-mi scrii peste mult, mult timp sa-mi spui ca esti fericita si ca iti amintesti de mine. Pana atunci, n-ai sa mai auzi de mine. M-a durut totul. Adio.

heroes we could have been

Imi spuneai mereu ca o sa te urci intr-un avion si o sa pleci intr-o zi, chiar daca nu vrei sa o faci.
Nu prea am stiut cand vine ziua aia, am uitat ca nu avea cum sa dispara in neant. Cand a fost sa fie, totusi, ai preferat sa nu imi spui "astazi plec", iar eu am preferat sa cred inca putin ca am uitat pur si simplu.
Tin minte ca si cum a fost ieri - cafeaua bauta in liniste, ultimele zambete, fortate mai mult ca niciodata; cum ma tineai strans de mana si iti indesai din cinci in cinci minute biletul de avion mai adanc in buzunar, ca si cum ar fi disparut cu totul, biletul, ziua, plecarea, si as fi ramas eu. Am mancat in oras, ceea ce nu prea faceam in ultimul timp, toate felurile alea despre care vorbeam mereu, dar nu le-am incercat niciodata. Ne opream aproape din pas in pas, ne imbratisam, si ne uitam in toate vitrinele, sa nu uite careva, ceva, orice parte din noi, care ne-a facut intregul vremurilor acelea.
 
Stiu ca ai condus mult in ziua aia, ca ocoleam orice drum pe care il faceam de obicei, ca vizitam tot felul de locuri fara niciun sens si ne bucuram de ele. Conduceai incet, si muzica era data tare, prea tare. Tu zambeai, si cantai din tot sufletul tau, iar pe mine ma speriai putin. In scurt timp, te-am sarutat si ti-am pus mana pe picior - apoi am zambit si am cantat si eu din tot sufletul cu tine, pentru ca realizam ce facem - stii, cum sunt toate pozele alea "let's (insert something here) like there's no tomorrow". Stiam ca te durea si pe tine la fel de mult, si stiam ca nu vrei sa vad asta, stiam ce faci, si de ce tipi in loc sa canti, de ce razi din orice, de ce esti altfel azi, de ce te uiti la mine altfel, de ce nu pierzi nimic din tot ce insemna timpul nostru ramas. Stiam tot, si o faceam ca tine, pentru ca daca tot era sa ni se rupa sufletele in doua, macar sa se intample asa - cand eram impreuna, cu zambetul pe buze, cantand ca doi nebuni.
 
La douasprezece jumatate eram in aeroport. Dupa putin timp, m-ai imbratisat pentru un minut, m-ai sarutat pentru alte doua, si mi-ai spus "te iubesc. ai grija de tine". Ai facut trei pasi, exact, si te-ai intors: "O, sa nu ma uiti"...
La doua noaptea a decolat avionul. M-a lasat putin inconstient toata miscarea aia, rotile care s-au dezlipit de pamant, tu care treceai prin portita aia, mana ta care imi arunca un "la revedere", revederea care nu avea sa mai fie, sfarsitul pentru care nu eram nicicum pregatit...m-a lasat gol si putin pe ganduri.
Astazi sunt tot gol, si tot putin pe ganduri. Ma gandesc daca e cineva langa tine in masina acum si canta din tot sufletul "we could be heroes..", iar tu canti mai tare "me and you!". Ma gandesc daca ma mai cauti? Ma gasesti? Mai vii?

closing the doors never helped me

S-a baut, s-a fumat, s-a dansat, s-au facut poze si iar s-a baut si mai ales..s-a baut. Pana cand? Pana cand m-am trezit in casa zacand pe canapeaua mea inconjurat de clasicele link-uri de youtube.

Mi-a luat jumatate de zi sa ma ridic si sa imi pornesc telefonul si cand o fac, primesc un apel la care necunoscand numarul nu am chef sa raspund. Deschid FB-ul cu greu si ma apeleaza o domnisoara ce imi trimite instant poze cu mine din seara precedenta. Who the fuck is this...si de unde are ID-ul? Telefonul suna iar si acelasi numar nu ma lasa sa lenevesc. Raspund doar ca sa aflu ca era una dintre prezentele feminine din seara trecuta, de la masa de alaturi.

Capul imi era din ce in ce mai greu, legam cu dificultate cateva cuvinte..dar imi era imposibil sa imi amintesc ce am vorbit cu ea in noaptea precedenta. Parea o femeie volubila, cu o voce calma, hotarata in tot ce spune si cu idei foarte bine argumentate.
Ii propun sa ne vedem intr-un bar din centrul vechi si imi raspunde foarte scurt "credeam ca esti mai original". Tinand cont ca traiam prima ploaie torentiala de primavara ii propun sa ne vedem la metrou si sa bem un vin.
Ideea nu i s-a parut rea nici ei, dar nici mie. Era tot ce imi trebuia dupa o noapte de amnezie - un vin baut de la un capat la altul al unei linii de metrou intr-un vagon de metrou, asa ca la ora 21 parasim statia Eroilor si cu 2 sticlute de chardonnay la 250 ml incepem intalnirea noastra.

Mirosea foarte bine, dar nu asta e ceea ce m-a surprins, ci faptul ca purta fusta desi vremea nu era tocmai ideala. Am intrebat-o de ce o poarta si mi-a spus la fel de sincer ca de fiecare data cand intrebam ceva "pentru ca mi-ai spus aseara ca iti place cum arat in fusta". In scurt timp vorbele noastre se amestecau prin aroma vinului si aroma vinului ne unea. Ii simteam parfumul pe buze, mana fina, unghiile frumos lacuite, sanii.
Statiile treceau rapid, exact in ritmul in care mainile mele ii explorau corpul, eram in contra-timp cu lumea din jurul nostru, cu statiile ce urmau pana la finalul cursei, cu peronul de pe partea stanga.
Totul se opreste aici, pentru ca aici s-a terminat desi nu a parut asa. A fost prea frumos sa traiesc o poveste in 10 statii tur-retur sub notificarea "atentie se inchid usile". A fost prea greu sa imi explice de ce sa mergem la ea si nu la mine, de ce sa stam in living si nu in dormitor, de ce sa nu mai bem vin si sa bem vodka, de ce sa ne-o tragem misionar si nu ea deasupra.

Asta se intampla din ce in ce mai des, emotiile de inceput au murit. Ne pierdem...

M-am imbracat si am plecat mintind ca "mintea mea nu e aici". Mintea mea nu a fost de fapt nici o secunda acolo. Mintea mea cine stie la cine este. Pastreaz-o si lasa-ma sa ma transform pana in clipa in care mi-o dai inapoi.

"...va rugam, permiteti inchiderea usilor"

nobody knows what you feel unless you tell them

Eu nu cred in schimbare, stii ?

Eu nu cred ca vin zile mai bune, sincer. Nu cred ca iubesti de doua ori la fel. Nu cred ca razi inca o data cum ai ras in ziua aceea, nu cred ca iti sare si a doua oara la fel inima din piept. Nu cred ca iti sclipesc ochii pentru doi oameni intr-o viata. Nu cred ca rasare soarele cand vrei tu, si nici ca te salveaza cineva cand nu te astepti - sau cand te astepti. Nu cred ca iti poti inlocui iubirea. Nu cred in dorinte, nu cred in minuni, nu cred in liniste dupa iubire, nici in cafele facatoare de minuni. Nu cred ca oamenii se refac vreodata in totalitate. Nu cred ca timpul vindeca totul, sau ca lucrurile trec. Nu cred ca noptile or sa fie candva mai scurte, vara mai lunga, sau strada ta mai aproape.

Nu cred ca sunt pesimist, sau negativist sau nimic de genul asta.
Cred ca lucrurile minunate din viata noastra nu lasa loc de nimic altceva dupa ce se termina si cred ca fericirea e cea mai dureroasa amintire pe care poti sa o ai, exact din momentul in care devine o amintire.. Cred ca daca dupa un an consideri ca traiesti un lucru la fel de minunat ca data trecuta, si simti in toata fiinta ta aceeasi fericire, atunci nu ai trait niciodata ceva cu adevarat minunat, si nici nu ai fost vreodata fericit.
Nu cred, ci stiu, ca am ajuns sa sustin toate astea din simplul motiv ca am trait ce fiecare dintre noi cautam o viata, asa ca sunt un "necredincios" cu niciun regret.

Cred, cu tarie, ca intr-o zi o sa imi contrazic fiecare idee de aici - dar nu azi, nici azi.  
                                                           

what hurts the soul, my soul adores

Te-as apuca de gat si te-as saruta violent. Atat cat sa ma tii minte o viata intreaga, atat cat sa-ti ramana impregnat conturul buzelor mele in mintea ta care nu retine multe - din plictis sau din ignoranta. Ti-as arata ca te vreau in timp ce m-as grabi sa te alung, sa te arunc in abisul trecutului meu zbuciumat si sa zaci acolo, pentru ca m-ai avut si nu m-ai vrut.
Nu cred sa fi existat vreo zi in care sa nu-mi aduc aminte, sa fi existat vreo noapte in care sa nu ma fi trezit cu un gol inauntrul meu; probabil asta inseamna sa-ti fie dor. Din aceasta cauza uneori acceptam usor necazurile si ne intrebam cat dureaza fericirea. Stim ca dragostea dureaza trei ani, cel mult. Si mai stim ca, de regula, invatam sa iubim. Ca rasa umana n-am fost niciodata invatati sa fim fericiti. Ori cel putin eu n-am luat lectii de cum sa ma bucur, m-am amagit cu fericiri generate de iubiri platonice. Uneori imi tremura mana deasupra tastelor stiind ca, fara sa-mi dau seama, usurinta cu care zambeam odata a devenit usurinta cu care dezbin azi.

Intr-una din zile imi voi lua geamantanul si voi pleca, in ideea ca timpul nu asteapta pe nimeni si ce-i pierdut, e bun pierdut! Ar fi trebuit sa stiu asta.  
Un singur rand de chei in cos, o singura periuta de dinti. Un singur prosop in baie, un singur sampon in dulapior. O singura pereche de papuci in casa, un singur pahar in cosul de vase. O masa de patru persoane, un singur tacam pe masa. Un pat imens, o singura persoana doarme in el, o singura perna sifonata.
Iar la usa, asteapta un singur geamantan. Cand sunt singur, plec. In ultimul timp, mai des plec decat vin. Pentru ca sunt singurul care ma asteapta acasa.
 
Adica nimeni.

To what we had before

Tot ce avem in viata asta are un sfarsit. Orice tigara fumezi, fie ca te bucuri de fiecare fum, fie ca iti sta in gat, dar te ambitionezi ca prostul, pana la urma tot scrum ajunge. Orice cafea bei, ca esti mahmur, ca esti obosit, ca iubesti cafeaua aia, pur si simplu, pana la urma pe fundul canii tot zat va fi.
E ciudat, nu? Tu stii asta, eu stiu asta si nici unul din noi nu pare sa inteleaga vreodata cand se intampla, inca o data. Daca maine te vad pe strada, te opresc si iti spun ca tot ce traiesti tu acum mai frumos, diseara dispare, ma crezi? Nu ma crezi...razi, te uiti lung dupa mine, iti spui ca sunt nebun...dar stii sigur ca nu am dreptate? N-ai sa stii vreodata. Vezi, spunem ca nimeni nu ne avertizeaza in legatura cu sfarsitul lucrurilor bune din viata noastra - si daca ne-ar avertiza, ce?
Toate se termina si ramane un gol de care nu iti era dor in niciun fel. Cand pierzi, niciodata nu simti ca ti-au ramas toate celalalte - niciodata nu te pune pe picioare faptul ca ai prieteni buni aproape, sau o familie care sa te prinda sau cineva care te astepta demult. Niciodata nu vedem ce mai avem, ca asa ne e natura asta de rahat: vedem ce-am pierdut si vedem ce-a lasat in urma. Ce sa lase? Multe, prea multe, parca toate care au fost, dar cand te uiti mai bine, nu mai e nimic...si iar iti pierzi mintile.

E asa de normal sa pierzi, ai facut-o de atatea ori. Ai pierdut de fiecare data cand ti s-a spus "iti promit!" si n-a fost asa. Ai mai pierdut si atunci cand ti s-a zis "sunt aici" si n-a fost...sau atunci cand, din contra, ti-a zis "ma intorc!"  si inca te uiti spre usa aia. Cand pierzi asa de mult, iti spui ca nu mai ai nimic si nici nu mai vrei sa ai. Nu vrei sa mai ai un suflet in maini, pentru ca stii ca nu poti sa il ai cu adevarat fara sa il dai pe al tau. Cand pierzi asa de mult, nu mai vrei sa stie nimeni ca macar ai un suflet. Esti rece, distant, tare, esti un jeg de om si ranesti mult, pentru ca te doare ca recunosti asta sau nu, si te-ai speriat. Te-ai speriat de tine; si e trist.
Pierdem tot, zi de zi. Pierdem fericirea, mesajele de dimineata si cele de noapte buna, florile, biletelele, discutiile interminabile care aveau un sens candva, zambetele, ceaiurile, cafelele si zecile de pizza impartite. Pierdem iubire, vise, putere si orice fel de speranta, pana cand incet-incet, pierdem tot ce am construit pana atunci.
Pierdeam noptile cu tine, in alcool, cearceafuri, rasete si multe, multe vise. Asta era tot ce vroiam vreodata sa pierd, dar n-ai inteles...
Cand pierzi tot si tipi cu o disperare greu de descris, stii ce realizezi? Un singur lucru iti trece prin minte, mintea aia care nu iti mai apartine si pe care o renegi acum pentru ca iar nu si-a facut treaba! Realizezi ca ti-ai pierdut timpul, stii, asta e tot ce ai facut. Ti-ai pierdut timpul in locul nepotrivit, iar, unde credeai ca e ultima oprire.

Credeai ca e gata? Credeai ca ti-a ajuns, credeai ca cineva acolo sus s-a gandit la tine, intr-un final? Credeai ca pana la urma, primesti ceva? credeai ca ai ajuns "acasa"? Deschide-ti ochii si uita-te mai bine - ai pierdut. E gol..
O sa-ti zica toti acum sa zambesti si sa mergi mai departe, si tu fa ca ei, caci spune-mi tu...ce mai ai de pierdut ?  Cine, ce iti mai poate lua?

I get drunk on stolen kisses

"ma bucur ca te-am vazut" ...asta a fost tot ce mi-ai spus. Cand am plecat de langa tine, m-am simtit ca un strain. In acel moment m-am gandit la toate acele dati in care-mi spusesei cat de mult ti-am lipsit. La conversatiile care se terminau cu un zambet, o imbratisare, un vis tarziu in noapte. Si m-am simtit mai singur ca niciodata.
In ultimele luni, m-a urmarit mereu senzatia ca nu sunt intreg, ca un necunoscut face toate lucrurile pe care le fac eu, iar ca adevarata mea viata ma asteapta intr-un loc unde n-o pot ajunge. Precum o frunza in bataia vantului, imi cuprind trupul spulberat, asteptandu-mi prabusirea. Ma intreb daca ar fi fost mai bine daca as fi ramas alaturi de tine pana la sfarsit. Mi-am dorit sa fiu mai puternic, mai putin vulnerabil, dar in schimb te-am pierdut pe tine.
Eu mi-am făcut alegerea. Sper ca tu ai ales-o pe cea buna.

Uneori ma gandesc daca ti-ar mai placea persoana ce am devenit. Sau daca ai mai regasi la mine parti din ceea ce am fost eu. Cu fiecare bataie de inima, fiecare saptamana ce trece, ma recunosc din ce in ce mai greu. Vreau sa-ti scriu atat de multe, dar data viitoare cand ne vom intalni nu iti voi spune nimic din toate acestea.

                                 

don't kill what's left of me

Ne-am ales un loc dragut prin centrul vechi pentru seara de Revelion, desi am lalait-o in a ne decide intre Brasov, Bran sau Predeal, tot in Bucuresti am ramas. Ca orice seara de sfarsit de an m-am pregatit impecabil : un nou look, un nou parfum si o noua atitudine. Nu lipsea nimic...totul era pregatit pentru petrecerea anului.
Incet, incet lumea isi facea aparitia; admirabile costume, dragute picioare, interesante decolteuri, delicioase parfumuri. La ora 23:59 eram in Piata. Am numarat impreuna cu miile de oameni pana in clipa in care am intrat in noul an. Buna Andra, incantat sa te cunosc, bla bla bla...

Mi-am sunat parintii si am trimis un singur sms la ora 00:01. Pana in zori nu am primit nici un raspuns. Fiecare pahar pe care il comandam, fiecare femeie pe care o abordam, fiecare melodie ce o dansam si fiecare km pe care il faceam la volan in stare de ebrietate nu compensau lipsa unui raspuns la singurul mesaj trimis. Am ajuns acasa in zori; era lumina afara, orasul era pustiu si eu stiam cel mai bine ce inseamna pustiu, pentru ca pustiul era in inima mea in toata definitia lui. Am dormit vreo doua ore si m-am trezit cu gandul de a pleca la ea.
Ea nu mai este in Bucuresti, ci intr-un oras la malul marii. Era ora 10 dimineata pe 1 ianuarie, iar eu paraseam Bucurestiul catre iesirea pe A2. Au trecut rapid zecile de kilometri, sutele, minutele, orele si am ajuns. Nu mai fusesem decat o singura data intr-un oras ce s-a intunecat la sosirea mea.
Ma puteam astepta la orice, sa o gasesc in casa cu alt barbat si sa o deranjez, sa fie plecata din oras, sa fie in vizita la parinti, sa fie oriunde ca orice om de Revelion....dar simteam ca am venit sa o vad si o sa o vad cu orice pret. Nu aveam haine de schimb, incarcator, nimic; doar un card de debit si o dorinta pentru prima zi a anului.

Am parcurs cu aceeasi intensitate fiecare km din orasul ei, aceeasi intensitate ca acum 2 ani, atunci la picior acum la volanul focusului ce ma apara de ger si ninsoare. Am revazut tot ceea ce vazusem pentru o singura data acum 2 ani. Am ajuns la ea parca ghidat de un singur sentiment...
Pe drum nu am oprit nici macar sa imi iau ceva de baut sau sa ii iau bomboanele cu care era obisnuita. Pare incredibil pentru un creier omenesc ca dupa atata timp sa ajungi in acelasi loc doar prin puterea inimii. Si mai incredibil este ca in clipa in care am intrat pe strada ei m-a sunat, din senin.
I-am auzit vocea in secunda in care i-am vazut masina. Cautam un loc de parcare in timp ce ii auzeam vorbele. Nu imi amintesc nici acum ce imi spunea, ci doar clipa in care i-am spus sa se uite pe fereastra pt ca sunt in fata ei. Pentru o secunda m-am retras gandindu-ma ca poate e cu cineva...apoi mi-a zis "nu esti sanatos...urca".

Am imbratisat-o neutru in simturi, exact cum un prieten isi revede dupa ani buni camaradul. I-am cerut ceva de baut, nu neaparat de sete..mai mult ca motiv sa imi caut cuvintele si sa o tin la distanta. In fiecare secunda ce a urmat mana mea intarzia pe corpul ei, mana ei intarzia pe mana mea.
Nu ne-am vazut un an intreg; nu ne-am vazut pentru ca am ales sa sufar decat sa ma duc la ea, am ales sa beau si sa imi petrec serile cu prezente sterse decat sa imi arat sentimentele fata de singura femeie ce exista in tot ce fac. Am ales variante ieftine si fade la variante ce imi tineau inima departe. Am zis ca doar suferind departe de ea ii pot oferi ceea ce nu am putut sa ii ofer in clipele in care imi impregna tricoul cu lacrimi adormind in bratele mele. Am crezut ca infantilitatea mea din trecut va fi stearsa de timpul ce trece si de cei care sunt intre noi. Dar nu a fost asa.

Mi-a spus ca s-a indragostit nebuneste de Craciun si ca a facut gesturi si mai nebunesti pentru a intra in contact cu el. Tot de Craciun s-a despartit si de tipul cu care era din clipa in care ne-am despartit.
Ironic, un om sufera, fiind parasit de Craciun, altul e fericit ca e cucerit de Craciun si a ajuns sa faca minuni pentru persoana pe care o cauta de o viata, iar alt om, adica eu, nu stie ce mai simte.
Am parasit orasul ei zambind. I-am lasat esarfa mea gri impregnata in noul parfum. Ne-am imbratisat scurt, la fel de scurt precum s-a schimbat si iubirea mea. Faptul ca acum mi se scurge o lacrima nu este pentru ca am pierdut-o, ci pentru ca nu am stiut sa o pastrez. Faptul ca acum zambesc este pentru ca stiu cu adevarat ce simte, si stiu ca iubirea ei e sincera si cine este beneficiar o merita din toata inima, sau cel putin asa sper.
Poate te intrebi cum de pot vedea atat de distant lucrurile. Pot trece peste orice, peste ani intregi de iubire, peste sute de minute la telefon, peste zeci de postari pe andee-kiksu, mailuri, sms-uri scrise, peste zeci de flori uscate si zeci de melodii dansate. Pot trece peste faptul ca acest blog a luat nastere din iubire pentru ea, iar castigarea unor persoane ce nu ma stiu decat prin prisma celor tastate, ii este datorata.

Am murit definitiv. Ofer toata iubirea mea convertita intr-o prietenie adevarata pentru singura femeie ce a meritat lacrima mea exact cum i-am oferit si prima zi din acest an, exact cum i-am oferit primul trandafir alb, exact cum i-am oferit primul dans in mijlocul strazii la 4 dimineata, exact cum i-am oferit fiecare secunda din gandul meu.

Aceasta este marturia mea fata de singura femeie ce a iesit din inima mea intrand in sufletul meu. Amandoi suntem acum si mai goi.