Actually, if I think about it..

Oricine are zile proaste. Nu mai trebuie sa ma simt prost din cauza asta. Dar vad ca sunt prea multe zile si mai ales nopti in care mi se formeaza un nod in piept si nu pot sa-mi mai pastrez calmul. Inteleg ca nu trebuie sa stiu totul sau sa fiu in multe feluri, dar daca as mai sti cum sa fiu eu, mi-as scuti multe neplaceri. Am zile grele pe care vreau sa le traiesc in felul meu, fara oameni si fara lumina. Am dreptul meu sa sufar, sa ma lamentez, am obligatia sa am grija de mine, si nu cunosc alt mod. Pot sa-mi pierd controlul azi, daca ma adun maiine... Dar azi, am dreptul meu sa ma simt destramat, descumpanit. Am dreptul la momentele mele de ratacire, pe care le-am avut si le am in continuare si nu astept sa le inteleaga nimeni. Fac prost foarte multe lucruri, dar asta pentru ca sunt ratacit si nu ma ia nimeni de mana sa-mi spuna ca sunt doar momente.

Nu am dorinta sa ma mai inteleaga cineva, fiindca mi-e mie atat de greu s-o fac. Dar sunt om, mai presus de orice fac acum gresit. Fiecare apasare care-mi taie acum respiratia, ma face om; mai om decat sunt, decat am fost, decat pot spera vreodata sa fiu. O sa-mi dau seama odata... dar nu acum, pentru ca acum nu mai pot si nu mai vreau sa-mi dau niciun raspuns, nu mai vreau sa ma consum pentru ceva ce nu inteleg, nu mai caut in mine nimic. O sa am vreme sa fac asta, dar acum sunt obosit si mi-ar fi placut sa nu imi ceri nici tu raspunsuri, pentru ca am nevoie de calm, de lumina stinsa, de tacere. A ta, a oricui. Nu vreau sa aud, nici intrebari, nici acuze...nu am timp acum; fiindca acum, eu sunt singura mea prioritate si sincer sa fiu, imi fac griji pentru mine.

Asa ca stinge-mi lumina si lasa-ma azi. Sa pleci usor, sa nu-ti mai aud pasii. Eu o sa ma asez undeva unde sa-mi pot odihni sufletul si o sa-mi inchid ochii, stiind ca astazi am tot dreptul. 

I think a lot of things and never say a word

Stateam intinsi pe spate si ne priveam in intuneric chiar daca nu vedeam nimic. Luna plina trimitea o lumina difuza care ii contura intr-un mod minunat formele. Tanjeam dupa sanii ei, pe care tocmai ii gustasem cu atata lacomie in urma cu cateva ore, dupa gustul buzelor ei, dar mai presus decat orice, tanjeam dupa o clipa de sinceritate.

Am intins mana spre ea si am asteptat. M-a luat de mana si mi-a mangaiat palma. Intai linia vietii, apoi linia norocului si la sfarsit linia dragostei. Am inchis ochii sa-i simt caldura in mine, apoi ea a urcat mai sus, pe gat, pe frunte, pe gene si s-a oprit obosita pe buza de jos. Am vrut sa-i sarut degetele, dar ma temeam ca un asemenea gest de afectiune ar fi speriat-o. Asa ca am stat acolo, nemiscat, respirand greu sub tensiunea degetelor ei, sperand ca la un moment dat o sa-mi vorbeasca.

I-am simtit deodata rasuflarea pe fata mea, imi saruta pleoapele si simteam cum momentul asta o doare. Am strans-o tare in brate pentru prima oara in viata mea si-am stat asa, lipiti, cateva minute bune. Ii simteam bataile inimii cum se linistesc si ale mele cum accelereaza. S-a desprins usor de mine, ascunzandu-si fata la gatul meu si chiar in clipa aia cuvintele mi-au iesit din gura fara niciun fel de avertisment prealabil:

-Nu inteleg, de ce iti e atat de teama? ti s-a mai intamplat si in trecut sa nu mearga cu altii si totusi esti aici, intreaga, vie si nevatamata.

A ras:

-Da? Asa iti par a fi, intreaga? Vie?
-Stii ca nu asta e ceea ce am vrut eu sa spun. Hai sa dormim…vrei?
-Sa dorm si sa uit? Nu, eu vreau sa alerg si sa simt.
Am oftat. imi era imposibil sa ma conectez cu ea si la nivel mental, era mult prea inversunata.

-Bine, nu dormim. Dar macar imi raspunzi la intrebare?
-De ce mi-e teama? Asta vrei sa stii?
-Da, exact asta.
-Nu mi-e teama ca nu o sa mearga, mi-e teama ca o sa mearga!

Ma uitam la ea, confirmandu-mi inca o data ideea ca femeile sunt cu adevarat sarite de pe fix si ca numai o putere supranaturala ar putea sa inteleaga mecanismul lor de functionare:

-Nu inteleg nimic!
-E ok daca nu o sa mearga chestia asta intre noi. Nu a mers de atatea ori in trecut cu altii. Dar macar stiu ce sa fac in cazul asta: sa-mi vad de treaba mea. Dar…daca o sa mearga, ce-o sa fac?

I-am zambit in intuneric fara ca ea sa vada, desigur. Ma amuza teribil modul in care vedea lucrurile. Am invelit-o, am luat-o in brate si am adormit cu buzele pe umarul ei.

Oricat as incerca sa ma mint, stiu ca exista oameni care pot umple golul din noi.

like a slow recovery

Vreau sa simt aroma diminetii alaturi de tine. As bea intotdeauna cafeaua din cana cea rosie pe care este inscriptionat numele 'Orlando". Da , ma cheama Orlando , iar eu te chem pe tine. Iar noaptea as trage jaluzelele, caci atunci te-as iubi cel mai mult si curiosii ar putea dori sa vada. Poate as fi egoist, dar nu te-as imparti nici macar cu luna. Te-as trage la pieptul meu si ti-as vorbi despre visele mele, despre mare, despre desene si planuri de vacanta, povesti cu pirati si-ntr-un final..despre noi. Ti-as dezgoli trupul, timp in care as deveni una cu fiinta ta, ti-as spune ca in sfarsit cineva a reusit sa-mi topeasca ghetarii launtrici, apoi te-as lua in brate si te-as lasa sa adormi.

As invata sa-ti fac mancare. La pranz m-as refugia in sufragerie alaturi de desenele mele, te-as regasi la apus si ti-as turna un pahar cu vin. As bea vin sa-mi amintesc de faptul ca sunt un barbat puternic si-as renunta la obiceiurile mele de joi seara. As purta camasi in nuante de albastru la petreceri si ti-as zambi atunci cand incruntata imi vei cauta privirea prin incapere. N-as vrea sa imbatranesc langa tine; din contra, as vrea sa intineresc cu tine. Stii, uneori cred ca te-am intalnit in trecut, dar am trecut pe langa tine fara sa iti retin chipul. Sufletele pereche se ating precum stelele.

Nu stiu de unde am pornit cu postarea asta. Nu stiu unde am vrut sa ajung cu ea si nu stiu nici ce titlu sa-i pun. Este asa, un fel de nota de jurnal, imi pun ordine in ganduri si incerc sa le dau un inteles.  Don't blame me; sunt inca uman, am o inima de gheata, dar se topeste usor.

                                                                       ...voiam sa stii.

sort of advice

Relatiile sunt singurul razboi in care dusmanii dorm in acelasi pat. Scriind, mi-am dat seama de un singur sfat ce mi l-as da oricand : pleaca cand simti si-arunca grenada. Lasa in urma dezastru si inimi ranite, pentru ca oricum in trecut nu te mai intorci. Sigur va veni altul in urma ta si-o sa cladeasca imperii pe ruinele tale. Nu-ti face griji pentru ea. Cand va gusta buzele potrivite, va renaste din propria cenuşa, iar acolo unde tu ai lasat dezastru, cineva o sa sadeasca flori si noi speranţe.

Pana la un punct, toti suntem in regula. Ceea ce se intampla dupa punct, e partea interesanta a povestii. "The end"-urile, nu-s decat inceputuri, iar despre acele inceputuri nu sunt capabili sa vorbească foarte multi. Decat in momentul in care se vindeca. Insa pana se duce dependenta de sentimente, e sevraj lung. 

drinking everlasting words

Voi vorbi mereu cu mult patos despre trecut. Nu observi? oamenii nu au cuvinte despre prezent. Nu stiu sa formuleze idei corecte despre clipa de fata. Au nevoie de luni, de ani, de decenii sa poata aranja fin pe foi albe, toate urmele lasate de cei ce le-au trecut pragul sufletelor.

Trecutul, e ca o sticla veche de vin. Rosu, sec, rareori dulce. Scoti tirbusonul din sertarul cu brosuri despre pizza la domiciliu si-l bagi in dopul acela de pluta, cand vrei sa te simti dus...de val.
Si torni incet, nu-ti umpli paharul. Nu vrei sa bei, vrei sa degusti. Aroma de placeri efemere din struguri culesi dintr-o vie..amintire. Te-ametesti inca de la prima inghititura. E rece. Si vinul si trecutul. Si-ai vrea macar o data, sa ai sansa sa mai fii acolo. Ceea ce azi e amintire, sa fie defapt prezent. Sa te afli in mijlocul intamplarilor si sa imbratisezi tot ceea ce ai alungat odata. Sa saruti tot ceea ce ti-a fost teama, sa spui cu voce tare toate cuvintele ce le-ai lasat sa moara-n tine, pe motiv ca cei puternici n-au voie sa simta.

Ai vrea, nu? Sa nu o mai lasi sa adoarma, doar ca sa poti sa o privesti. Sa nu o mai certi cand..dupa ce te-a convins sa dormi langa ea, nu si-a respectat promisiunea si a vrut sa te tina in brate. Acum ai lasa-o sa o faca, atunci ai sarit pe telefon, ai chemat un taxi si-ai plecat. Ti-ar placea ca vinul asta sa il beti impreuna, imbratisati, in spatele unor geamuri mari, ce va stiu povestile.

Prezentul e greu de constientizat. Abia dupa ce se linistesc apele, dupa ce se limpezesc gandurile, dupa ce s-a spus tot ce era de spus si s-a trantit pentru ultima data usa si telefonul in nas, doar atunci poti sa-ti iei foile si sa scrii.

Dar nu oricum, ci cu un pahar cu vin; pentru ca doar asa prinde viata o poveste.

Just making my way through the crowd

Ne rupem timpul in bucati mici si-l impartim cu altii; uneori echitabil, alteori nu. Toti au ceasuri, doar ca intarzierea lor, de multe ori e mintala. Petrecem nopti, petrecem dimineti, in companii proaste, doar ca sa nu fim singuri. Si e vai de omul care nu e capabil sa stea cu propria persoana, fara sa o ia razna. 

Invitatii la cafele, ceaiuri, sticle de vin. Trimise prin mesaje, mail-uri sau biletele parfumate ademenitor.

Cand ai stat ultima data cu tine? Cand te-ai invitat la un film? La o cina? La un pahar de orice, fara nimeni altcineva? Cand ti-ai vorbit, cand te-ai ascultat, cand te-ai privit în ochi ?

Eu o voi face azi.
Pentru ca maine poate nu mai sunt.

forget my soul, I’m coming back to yours

Vreau sa-ti fiu alaturi. Dincolo de chipul pe care il observ zi de zi, se intinde un pustiu pe care nu reusesc sa il cuprind cu gandul. Totul este atat de fragil la tine, atat de usor de distrus. Eu nu fac bine. Nu am facut niciodata. Dar senzatia asta pe care o resimt, cea care ma indeamna sa te protejez, seamana cu ceva real.

my beautiful escape

Noi doi ne-am impletit gandurile intr-o noapte tarzie de august, pe autostrada spre mare; tu si cu mine, doi calatori. Ti-am schitat harti pe umerii dezgoliti, ca si cand ne-am fi aflat la marginea lumii, ultimii ramasi, refugiati in exil.

Sub pleoapele intredeschise, lumi intregi se perindau, degetele tale-mi conturau valurile marii pe piele; printre vertebre, simteam trecand valuri inspumate, iar pe sub talpi mi se plimbau cochilii si scoici vuind a briza marii. Mi-ai aprins veri indelungate pe buze, veri petrecute cu adieri de vant, miros de alge si valuri sparte de stavilopozi; nori albi si vapoare in larg. Si-n ochii tai luminau stele, constelatii ale caror nume le rosteam cand eram copil.

Doi fugari care s-au intalnit in goana lor incerta, amandoi fara trecut, fara viitor, topind minutele dupa voia noastra, lasandu-ne urmele talpilor in nisipul umed.

...stii? cand sunt cu tine, simt ca nu mai vreau sa evadez. Iar eu, sunt o persoana care-si doreste mereu sa fie altundeva.

...voiam sa stii.

things could have been different

Stii? ti-as spune pe nume, dar mi-e teama. Mi te-as imagina dezbracata, dar imi place atat de mult cum iti sta in fusta si in pantofii aia verzi .. Ti-as scrie uneori, poate mai putin formal, asa cum m-ai rugat, dar nu-mi pot lasa cuvintele sa se expedieze prin mesaje gratuite. Sunt prea scumpe, prea pretioase si nu le mai spun asa, in orice imprejurare. M-as fi asezat astazi langa tine, la masa, dar am preferat sa ies, sa dau un telefon si sa las pe altul in locul acela. Te-as fi privit in ochi, daca stiam sa privesc frumos. Fara ganduri intortocheate, fara dorinte ascunse. Asa ca am spus un banal ''da, am mancat deja. Multumesc de intrebare'' si mi-am vazut de treburi. Ti-as spune ca am avut o zi grea, ca oamenii m-au calcat pe bataturi inca de la primele ore ale diminetii. Ti-as spune ca nu e buna cafeaua din biroul tau, iar Glade-ul ala miroase a detergent ieftin, te-as ajuta sa organizezi petrecerea aceea, daca n-ar fi la tine acasa. 

Dar nu vreau sa cunosc nimic din ce ai, nimic din ce-ti place. Nu vreau sa vad unde mananci, unde-ti bei cafeaua, unde e locul a carui usa o deschizi seara de seara. Locul unde nu mai esti "Head of" , ci doar o simpla femeie cu vise prea mari pentru cosmarul asta in care ne scaldam sperantele. Stii? ti-as spune pe nume si te-as privi in ochi, dar tin la moralul tau, la regretele si dezamagirile tale. 

S-a asezat praful peste toate iubirile mele si eu nu mai am taria sa deschid iar si iar aceeasi cutie cu vechituri, sa repet acelasi tipar la infinit.

there's a wild thing inside all of us

O cafea amara intr-o cana albastra si bucataria ei galben-pai, intr-o sambata dimineata. A fost prima data cand am vazut-o in tricou. Cand fusta si bluza perfect calcate au fost inlocuite de ceva mai lejer. Cand parul ii statea dezordonat, iar umarul ii era dezgolit, suficient cat sa-mi trezeasca instincte bine tinute-n frau. Imaginea asta m-a urmarit pana astazi, cand i-am trimis un mesaj; am rugat-o sa-mi vanda mie tricoul acela.

-Pentru ce iti trebuie?
-Sa il am.
-Va trebui sa mi-l dai tu jos.
-De acord. Cu conditia sa fiu legat la ochi si sa nu vad ce fac.
-Chiar daca nu o sa vezi, o sa simti.
-Cat costa?
-Ti-l fac cadou.
-Locul si ora?
-Maine. Ora 19. Dupa sedinta; parchez in spatele tribunalului. Ne vedem acolo.
-Perfect.

In ce ma bag? Sa-l ia dracu' de tricou ... 

Incet sau tare. Cu tipete sau nu. Lent sau pe fuga. Pe masa, pe scaun, in pat sau in baie. Cu verigheta pe deget sau cu ea in buzunar. Fara saruturi, fara cuvinte. Cu tigara de dupa, cu telefonul care suna, cu el care o asteapta acasa. Fara mesaje. O data pe saptamana.

Un lucru este clar : niciodata nu am simtit sexul mai intens ca atunci cand il faceam cu femeia gresita. Si niciodata nu mi s-a parut o femeie perfecta, decat daca era deja luata. 

Celelalte sunt singure din motive pe care nu imi doresc sa le aflu. 

No church in the wild

Nu poti sa imi spui aceleasi glume vechi, pe care mi le spuneai in momentele bune si sa te astepti sa rad. Nu poti sa pacalesti cu aceleasi cuvinte un suflet, oricat de credul ar fi. Nu poti sa pescuiesti increderea aceleiasi persoane, cu aceeasi minciuna. Nu poti sa vii zambind, cand stii bine cate nopti nedormite ai lasat demult in urma.

Unii spun ca oamenii se schimba. Altii spun ca doar sentimentele, conceptiile, parerile, principiile, ideile, aspiratiile. Probabil toti au dreptate. Nici nu conteaza de unde vine schimbarea, atata timp cat stai langa un om pe care l-ai iubit si care acum nu-ti provoaca nici macar nervi, ci o crunta indiferenta, presarata cu priviri tampe si gandul de a pleca cat mai repede.

Stii...casa e mai goala. Inima la fel. Dar macar linistea e pura. Nu este la fel ca cea dinaintea unei furtuni.

simple as this

Intelege ca nu iubesc.
Nu caut sa mi se spuna cuvinte dulci, pentru ca am avut prieteni care au cautat asta, au primit, iar acum jelesc langa scutece de sugari, intrebandu-se de ce poarta tricouri XXL.
Intelege ca am iubit o singura persoana. Si am parasit-o, sa nu-i distrug viata, si visele, si sansa de-a avea o familie. Normala.
Intelege ca am momente de slabiciune doar cand sunt beat; si beau destul de des in ultima vreme. Doar ca am invatat cu timpul sa-mi ''dresez'' partea umana si sa scot la atac bestia din mine. Intelege ca daca te f*t sau iti dau limbi, nu o fac dintr-o pasiune nebuna, ci dintr-o furie ascunsa. Intelege ca nu imi pasa cine te suna si nu trebuie sa te justifici. Nu-s maica-ta, nu-s iubitul tau, nu-s nimeni. Sau...sunt nimeni. Cum e corect?
Intelege ca n-ai de ce sa cauti dincolo de aparente. S-ar putea sa nu gasesti absolut nimic.

Asta sunt. Nu pretind o femeie atenta, nu pretind gesturi romantice. Nu pretind cina frumos gatita si nici camasi calcate. Nu pretind, pentru ca n-am ce sa ofer in schimb. Decat sex. Iar asta, poate oricine sa ofere. Intelege ca nu ma cred special. N-am cu ce. Nici destept. Poate pentru ca nu m-a dus capul sa-mi fac ceva al meu care sa-mi asigure un venit decent. 
Intelege ca nu ma duc la serviciu doar pentru a avea de unde sa ma intorc si sa ti-o trag. Ti-o trag, tocmai in speranta ca intr-o zi, voi fi pe picioarele mele si nu cum sunt acum...la picioarele tale.

Fir'ar...

deception is the only felony

Nu te minti singura. Lasa-l pe el, macar atat sa faci. Tu prefa-te ca ii crezi fiecare cuvant rostit, iar el o si frece mainile imaginare si o sa mai bifeze un nume in lista.
Te vei dezbraca singura si te vei imbraca la fel de singura. El isi va aprinde tigara, tu vei aprinde lumina, sa-ti gasesti demnitatea. O sa o iei, o sa o strangi in palma si o s-o pui in portofel, alaturi de banii aceia mizerabili, care se vor duce oricum pe alcool si pe lenjeria intima in care altul o sa te imbete, de care altul o sa te dezbrace.

Si o sa fii tacuta. E el satul oricum de galagia de acasa. O sa-ti tragi fusta mai jos, ca o ingenua inchipuita si o sa-ti inchei toti nasturii bluzei. O sa ai grija sa nu lasi urme. De niciun fel. Nici nu stiu daca a sesizat, dar nu te-ai parfumat. Nu vrei sa miroasa a tine, cand va fi langa ea.
O sa iesi rapid pe usa si o sa cobori in graba scarile. Nu pentru ca te-ai grabi; nu e ca si cum cineva te-ar astepta acasa, dar nu ai putea sa dai ochii cu alti ochi.

El o sa te priveasca pe fereastra cum te indepartezi sau poate nici atat. Tu insa nu vei intoarce capul. Vei astepta doar un alt mesaj, intr-o alta zi, cand treburile ii vor merge prost, cand sotia va avea toane sau aia mica va lua note mici la scoala ...

Am observat ca te-ai asortat frumos azi. Ochii si sufletul iti erau de un negru adanc.

0:37

Si atunci, sufletul meu l-a recunoscut pe-al tau, impotriva oricarei ratiuni, de parca ne intalnisem inaintea timpului. 

Imi spuneai ca sufletul tau era precum un abis, iar eu ma prabuseam neconditionat in el; ca invelisurile tale erau brazdate de cicatrici si pareri de rau, de rani prin care inca se prelinge sange. Cu buzele tremurand, m-ai rugat sa plec, zicandu-mi ca nu mai ramasese nimic din tine. Insa am continuat sa te iubesc, asa neintregit. Ti-am fost puls cand in pustiul tau mai razbatea doar o bataie slaba de inima, ti-am domolit ecoul gandurilor, ochii inlacrimati la patru dimineata, iubiri pierdute, neimpartasite, marturii ale trecutului, remuscari. Exista rupturi in fiecare din noi. Pe acolo patrunde lumina.

Inghit in sec cu gandul ca peste ani, tot aici o sa-mi zboare gandul, fara sa imi para rau ca scriu din nou aceluiasi suflet.

cu drag,

a 241 words story of mine

Simt ca am inceput sa te uit. Defapt nu, taie asta. Nu te uit, pentru ca inca te stiu in detaliu. Vocea ta, tonul, replicile, cum ma tachinai, cum nu te pricepeai sa ma impaci. Cum te jucai pe spatele meu cand ma sarutai si tindeai sa ma strangi tot mai aproape de pieptul tau. Imi amintesc totul infiorator de bine. Deci, rectific : simt ca ma obisnuiesc cu lipsa ta. Te iubesc, dar nu-mi mai este dor de tine.

Pacat ca nu se dau premii, pentru cele mai frumoase renuntari. Pacat ca toate cele de langa care am plecat, cat inca sentimentele erau putin vii, dar aproape moarte, nu au vazut eleganta gestului, ci doar cinismul momentului. Sincer, n-as fii suportat sa imi ingrop povestile sau aventurile alaturi de cele langa care au prins viata. N-as fii putut niciodata sa sap morminte si sa pun coroane, sa tin discursuri funebre sau sa-mi imbrac sufletul in negru, dupa care sa spun "adio".

Fara usi trantite, fara pahare sparte, fara inimi zdrobite sau puncte de suspensie. Cat inca trantim usile si urlam din tot trupul, e pentru ca stim ca cineva asculta. Pentru ca vrem sa auda.
Adevaratele plecari, sunt altele. Atunci cand armele au fost depuse si nervii ni se odihnesc in cuvinte masurate, cand unul a incetat sa mai lupte, cand toate s-au spus si pus in ordine. Cand intelegi ca sfarsitul e intotdeauna o usa inchisa incet, pe dinafara.