this post has no title

Am lasat oamenii sa plece atunci cand au vrut s-o faca, am plecat din viata lor cand am simtit ca nu mai au nevoie de mine. M-am descurcat singur cand am simtit ca nu ma pot baza pe nimeni si am pierdut destule, n-are importanta, voi mai pierde probabil. Am trecut prin toate starile de suferinta, de negare, de respingere, iar undeva la capatul lor, am iertat.
Azi nu sunt fericit. Nici nu rad, nici nu plang, nici nu ma zbat. Sunt bine, sunt bine in majoritatea timpului. Am continuat mult timp dupa ce-am zis ca nu mai pot. Azi ma agat de toate nefericirile mele si nici nu pot sa ma desprind. Nu ma plang si nici nu-mi vars amarul. Dar vezi tu... ma simt nefericit.

                                                         

It never really ends, but it surely stops

Era frig si innorat afara, ploua parca - sau cel putin asa imi aduc aminte. Te plimbai din stanga in dreapta, spuneai cate ceva, tranteai tot felul de obiecte ce iti ieseau in cale si imi aruncai priviri reci, furioase, rele. Nu prea stiam ce sa iti spun; incercasem sa iti explic de prea multe ori de ce ne pierdem, dar tu imi raspundeai mereu in graba "tu nu ma iubesti, nu m-ai iubit". Iar eu imi lasam capul in jos si iti raspundeam mereu "te-am iubit, te iubesc, intelege". Te strambai si te invarteai neincetat prin camera aia goala si rece. Intr-o zi m-ai facut sa ma simt strain in lumea ta, eram obosit - de tine si de zidul tau rece, eram disperat sa imi intelegi dragostea, chiar daca nu urma sa mai ai parte de ea. Ti-ai aprins ultima ta tigara, iar eu m-am uitat in jos, caci imi pierdusem de mult indrazneala de a te privi in ochi. Vedeam pe podea iubirea noastra si ma durea asta. Ti-am spus incet:

 - Tu nu o sa mai ai iubirea mea...sau daca o s-o mai ai, nu o sa ma mai ai pe mine. Nu stiu sa iti spun de cand, poate de acum, cine stie? poate de cand ies din camera asta...poate abia maine dimineata sunt fara tine. Curand, oricum...dar sa stii ca nu te las pentru ca vreau sa te las. Stiu ca nu vrei nici tu. Te iubesc, ma iubesti, dar nu stiu...Uite, tu ma iubesti...rosu! mult prea rosu! Rosu, cu aminitirea pasiunii care a fost intre noi, cu o dragoste exagerata care nu te lasa sa imi dai drumul, cu spini, cu gelozie, cu intensitatea vremurilor noastre demult apuse. Ma iubesti in trecut, enervant, obositor, atat de rosu.

 - "Si tu? Ma iubeai si tu asa...rosu, cum spui. Iti simteam bataile inimii chiar si atunci cand ma sunai. Era pasiune acolo, o simteai, eram pasiunea ta! Sa nu imi spui ca nu a fost asa! Tu cum ma iubesti?"

 - Te iubesc in prezent, asa cum suntem azi. Te iubesc...albastru. Pur, senin, libertin, poate prea copilareste din perspectiva ta. Te iubesc in libertatea sufletului meu, si al tau. Te iubesc atunci cand te las fara mine si raman fara tine, cand rezist sa fiu fara tine. Te iubesc albastru si mereu la tine ajung; esti peste tot, pe tine te vad cand privesc in sus. Da, te iubesc in viitorul meu, in certitudinea mea. Te iubesc vara la mare, fara limite, fara sa stiu unde esti. Eu stiu ca noi doi nu ne vom mai iubi rosu niciodata, ne vom pierde in iubirea ta. Ne putem iubi albastru, in schimb, te-as putea iubi mereu."
 
M-ai sarutat pentru cateva secunde si m-ai strans in brate. Nu mi-ai raspuns. Stiam ca nu ai inteles mai nimic din ce ti-am spus, dar ai prins o idee: cumva, te iubeam. Erai fericita in indiferenta ta si ai iesit din camera sperand ca intr-o zi o sa intelegi cum sa ma iubesti si tu albastru. Acum, am ajuns sa mai impartim doar o tacere, careia fiecare ii spune ce vrea. Noi nu mai vrem sa ne ascultam.

the obvious reason

Am baut o cafea, a fumat o tigara, am mai baut un suc si am plecat sa ne plimbam. Orasul se pregatea de Craciun, chiar si ea isi pregatea venirea acasa. Toate bune pana in clipa in care ne-am asezat pe o banca si am luat-o in brate vazandu-i tremuratul.

"Vezi tu, O.... esti prea daunator pentru mine. Parfumul asta care il simt acum, mana asta a ta care ma tine strans in brate, obrazul asta al tau lipit de al meu, felul asta al tau de a complica lucrurile ma enerveaza la culme...culmea ca imi plac si nimeni nu le are". 

Asta a fost tot ce a putut sa imi zica pana in clipa in care m-a sarutat. In acele secunde am simtit greutatea vorbelor ei.

Sometimes I just need a hug. That's all.

Ne-am ascuns melancolia in tacerea unei zile de toamna si ne-am indepartat in ceata unui viitor incert, tu impotriva mea, cu emotiile zdrobite de neajunsuri. Ochii ne sclipesc a moarte, gandurile ne sunt golite de cuvinte. In fata noastra-i numai fuga si fum. Mana ta e rece, buzele-ti miros a tutun, strivite de frig si amagiri. Copacii dezgoliti de frunze se pleaca vantului ca intr-o rugaciune muta, rostita de zeci de ori inainte. Pe alee, felinarele palide abia mai lumineaza coltul in care odata te abandonai in bratele mele. E ceata pe strazi, la fel si in sufletele noastre. Rupti de realitate, pasind prin locurile strabatute de zeci de ori, ne simteam ca niste straini. 
-  am pierdut..
-  "tu nu pierzi niciodata" , mi-ai raspuns fara sa ma privesti.
-  pe mine, m-am pierdut pe mine... 
Si totul e pustiu.

bedtime stories

"hai, spune-mi o poveste"

Povestea mea e simpla si banala, daca m-as apuca sa o spun, n-as avea cuvinte, daca m-as apuca sa o scriu, ar fi destul de incalcita. N-as stii de unde sa incep sau cum s-o termin. Totusi, pleoapele-ti sunt grele si privirea cauta umbre prin camera noastra mica, afara ploua si imi dau seama ca o poveste scurta ar fi un rasfat, deci...

Mi-e teama de o viata plina de solitudine si esec. Am invatat ca lucrurile pe care nu le spui la timp este posibil sa nu mai ai sansa sa le spui vreodata asa ca...

Imi este dor de ea. Si uneori, cand imi recunosc lucrul acesta, am un nod in gat si simt durerea ca si cum ar fi provocata de milioane de spini. Nu-i o rusine sa le permiti picaturilor de apa sa se prelinga pe obraz. Imagineaza-ti un teren arid, apoi imagineaza-ti ca asa sunt si obrajii tai care trebuiesc udati din cand in cand. Totusi, e o rusine sa te obisnuiesti asa!
N-am simtit aceea armata intreaga de fluturi in stomac atunci cand am vazut-o prima data, insa pe masura ce vorbeam si orele treceau, stand la o distanta relativ mica de ea, o simteam foarte departe. M-a intrebat strengareste "ma, ti-e frica de mine de stai asa departe?". E amuzant, dar...da, acela a fost momentul in care mi-am dat seama ca o plac! Da, am vrut de fapt sa ma ia in brate.
Nu m-a luat in brate atunci, insa a fost mai bine, fiindca putin mai tarziu mi-a sarutat sufletul. Nu, nu stie. Din ignoranta nu-i in stare sa priveasca dincolo de.... Amanuntul acesta nu m-a impiedicat sa-mi doresc sa o revad. Am revazut-o dupa aceea. Tot povesteam si ea, zambind, ma tot privea insistent. Ii rapeam multe ore din timpul sau personal din pur egoism. Incepusera sa-mi placa noptile petrecute impreuna. Imi oferea liniste interioara, ma asculta si imi era draga. Nu ma deranja nimic la ea. Asa mi-am dat seama ca e prima persoana pe care n-o disec, prima persoana pe care o accept exact asa cum e, fara sa imi doresc sa schimb ceva la ea. Exact prima femeie careia nu am incercat sa-i gasesc vreun defect.
I-as fi dezgolit trupul in timpul celui mai frumos apus, cand femeia din ea ar fi rasarit. Mi-as fi pus amprenta si apoi i-as fi purtat parfumul, peste tot, cu mandrie. As fi iubit-o. N-am spus lucrul acesta fiindca suna filosofic si comun, ci pentru ca intr-un timp foarte scurt m-am obisnuit cu ea. Pot respira lejer si sunt eu insumi in prezenta ei. Fara perdea si fara retineri. Sunt lucruri simple care ne definesc, lucruri simple care ating corzi. Mi se lumineaza chipul si zambesc atunci cand mi-o amintesc. De cele mai multe ori zambesc prosteste si din senin, cam ca acum, dar cui ii pasa? E frumos sa ai un motiv pentru care sa zambesti! si toate zilele mele de nevroza, toate momentele cand tip, cand ma inchid in mine si cand le inchid tuturor telefonul in nas, sunt pentru ca o vreau.
Vad lumina si bucurie inauntrul sau si pentru asta, o consider un om frumos !
Am obosit sa fiu un barbat puternic fiindca de cele mai multe ori, barbatii puternici sunt singuri.

Ma numesc O. si-n caz ca-i da cineva de urma...s-o anunte!
"multumesc, ma, ca existi!"

my last resort

O vezi. Esti la cativa metri departare de ea si totusi, stii ca nu vei regreta niciodata. Vii la mare. Dar nu vii sa faci ce fac turistii. Nici macar nu este vara; dar ea te asteapta. Mereu acolo, iti este cel mai bun prieten. Ei ii poti spune toate tainele tale ascunse. Ea nu te va judeca. Ea te va asculta si iti va pastra secretele protejate, mereu.
Marea, prietena mea draga . Nu ai cum sa nu simti liniste si pace cand te plimbi alene si valurile lenese iti gadila picioarele. Incearca sa te inveseleasca.

"Haide, spune-i ce te apasa, spune-i ca simti ca inima iti este intepata de o mie de ace si ca nu mai vezi nici un motiv pentru care ai putea sa incepi o noua zi. Spune-i ca ti-a frant inima si ca indiferenta doare. Spune-i ca nu ai cu cine sa vorbesti, pentru ca ei nu inteleg cat de departe a ajuns chestia asta. Spune-i cum te simti cand o vezi. Spune-i ca ai nevoie de ajutor, dar nu stii cui sa i-l ceri. Inspira adanc si avanta-te in mare, imbratiseaz-o. Ea iti va fi aproape. Inainteaza, vorbeste cu ea. Iti va alina sufletul fara ca macar sa iti dai seama.."

Constiinta ma indeamna sa fiu una cu marea. Cateva minute. Apoi voi ramane cu ea pentru o eternitate, ii voi putea spune visele si planurile mele; chiar si cele pe care am ales sa nu le mai pun in aplicare. 

I don't believe you

Nu te mai cred pentru ca nu mai stiu cine esti. Imi aduc aminte cu bucurie si cu usoara mahnire de energia luminoasa care tasnea din tine de fiecare data cand ne auzeam sau ne vedeam. Dar azi vad o straina, o amintire a celei pe care am imbratisat-o de atatea ori ca pe un suflet "al meu", in idealuri si misiune. Vad un om obosit, ingrijorat, ingandurat, apasat de cifrele omniprezente si parca haituita de popriile naluci fabricate cu buna stiinta. Vad o femeie serioasa, care a uitat sa se joace si care a decis ca magia lucrului facut din convingere proprie si nu ca sa dea bine plus cu minus e doar o fantezie, o poezioara frivola, demna de epoci trecute.
                                                                                  

You fu*king me makes me bilingual

Din ce in ce mai multe femei vor sa o faca cu o tipa, din ce in ce mai multe tipe vor sa o faca cu doi tipi, in timp ce mai multi tipi vor sa introduca in cuplul lor o a treia persoana . Recent, la un pranz cu doua prietene bune, tacit s-a recunoscut ca fiecare ne masturbam si nu mai e jenant sa spunem cum o facem sau ce anume a generat starea respectiva. Sexul oral nu mai este de mult un subiect tabu fie ca esti femeie sau barbat si majoritatea recunoastem ca ne place sa facem sau sa ni se faca, chiar mai mult decat cine stie ce pozitie clasica. Numai gandul la o partida de amor in locuri publice trezea erectie instanta acum cativa ani, acum a devenit normalitate intre statia Aurel Vlaicu si Pipera a metroului.
La inceput un simplu sarut genera tremur sau nopti nedormite gandindu-te ca totusi iubesti pe altcineva, acum ambii parteneri recunosc, uneori tacit, ca fiecare si-o trage cu cine vrea..si asta pt binele relatiei. Toate sunt rezultatul evolutiei din mintea noastra, iar evolutia asta nu tine cont de regimul politic, situatia economica, religie sau alte criterii, evolutia asta face diferenta intre femeile virgine la 28 de ani si cele ce se regasesc in randurile de mai sus.

Asa se face ca intr-o insorita zi de toamna a trebuit sa fac un drum cu masina pana la RAR-ul din etern prafuitul Voluntari, locul unde timpul pare ca a stat in loc, unde inca exista dughene si magazine de materiale de constructii la strada, iar taxiurile nu ajung aici nici blestemate. Acolo, intr-o camera inecata in fum de tigara, pereti inegriti de vreme si priviri dubioase, cautand casieria, involuntar zaresc o prezenta feminina ratacita ca si mine, usor descumpanita de multitudinea foilor A4 cu diverse mesaje lipite pe geamurile ghiseelor. O privesc, ma priveste, ne zambim, se apropie si ma intreaba numarul ghiseului unde se poate achita contravaloarea inspectiei. Intram in vorba, ii propun sa impartasim amandoi aceasta experienta ce tocmai se transforma in ceva interesant, imi povesteste despre noua ei Mazda, despre birocratia inmatricularii ei, despre cat de placut este sa o conduca noaptea pe bulevardele goale si la cate noi destinatii viseaza cu ea. Ii sugerez sa continuam discutia la un pahar de vin pe seara, in centrul vechi, constient fiind ca locul acela nu avea nimic propice interactiunii cu o tipa superba ca ea si facem schimb de carti de vizita pentru mai multe detalii.
 
Seara ne-a gasit intr-un bar din centrul vechi, unde am stat toata seara la povesti despre emigrare, pasiuni ascunse, job-uri, alcool...si sex. Am vorbit multe, atat de multe ca lumea era doar a noastra, iar intre discutii nu ezitam sa mai testam un shot de tequila.  Ma ia de mana si ma trage afara "- Hai in club! zice entuziasmata. Vreau sa ne distram". Asa ca asta am si facut. Alergam pe stradutele micute si dupa 3 colturi ajungem intr-un loc intunecos, fara firma, din care razbateau vibratiile pieselor ce se mixau acolo. Ceea ce urmat insa, o spun de pe acum, nu imi face cinste, dar bautura iti poate schimba principiile in numai patru shot-uri.
Eram noi doi si orasul doar al nostru. Dansam, ne sarutam, beam, si jur ca daca ar fi existat cea mai buna melodie care putea sa se auda in boxe in clipa aia era BANKS - Drowning.
Era ca o desfatare pentru amandoi, nici acum nu-i pot uita zambetul nemaipomenit de sincer cand dansa cu mainile ridicate, cu cateva suvite din paru-i blond care ii atingeau obrajii de fiecare data cand isi isi misca gatul pe ritmul piesei. Felul in care era imbracata o facea sa fie de-a dreptul adorabila, incitanta; era intr-o fusta larga neagra, o camasa alba suflecata la maneci, o cravata portocalie care isi cauta discret locul intre sani si o multime de bratari impletite pe mana.  Ceea ce o facea sa para erotica, sa aiba o atitudine de frantuzoaica sofisticata, era faptul ca purta jartiere. In mintea mea lucrurile o luasera deja razna, sangele-mi gonea prin vene, ce dracu imi faci??! Vreau sa te am acum, aici, pe bar! stiu ca suna vulgar, dar asta era efectul pe care-l avea asupra mea. Si faptul ca nu mai simtisem atingere feminina de cateva luni a contribuit la starea asta. Beam, dansam cu ea, stateam in spatele ei timp in care isi unduia fesele perfecte periculos de aproape de corpul meu care ma ura in momentul ala. In boxe se auzea Jose Nunez - bilingual, ea se misca lasciv si se atingea intr-un mod cu totul erotic de mine. S-a intors cu fata la mine, a inceput sa ma sarute pe gat, respira adanc si si-a bagat unghiile in spatele meu, pe sub tricou; cred ca chestia asta o excita mai mult decat pe mine. Am tras-o inspre mine, i-am cuprins fata intre palme, i-am condus capul fix in fata mea si i-am pus degetul pe buze, clipa in care ea a inceput sa-l linga ca si cum nu ar mai fi existat ziua de maine, de parca nu era suficienta incarcatura sexuala intre noi.  "...thinking of you in inappropriate places I get tingling sensations in private locations where I wish to be caught between a rock and your hard place" , moment in care ea s-a uitat la mine si mi-a propus sa o urmez la toaleta.
Nu imi venea sa cred ca se intampla asta, vedeam o pofta nestapanita in privirea ei. Ne-au vazut si cateva persoane intrand impreuna, dar oricum nu ne mai interesa. Muzica se auzea din club, totul era nesimtit de placut, iar adrenalina generata de pericolul de a fi prinsi in fapt ne excita infiorator. Am inceput sa ne sarutam frenetic, trageam unul de hainele celuilalt, nu ne mai interesa nimic.
- Te vreau in mine, mi-a zis ea si si-a descheiat camasa.
I-am cuprins sanii perfecti in palme, o sarutam frenetic, mainile ei imi urmareau conturul trupului, limba ii devora sanii, ii cercetam tactil fiecare centimetru patrat al corpului, clipa in care am observat absenta lenjeriei. Nu aveam timp de preludiu sau de alte chestii siropoase, oricum niciunul dintre noi nu isi dorea asta, era strict dorinta, pasiune, sex in adevaratul sens al cuvantului.
- Nu ma chinui, hai odata! si se puse in genunchi pe wc. I-am ridicat fusta, mi-am sprijinit mainile pe soldurile ei si am intrat in ea fara sa ma gandesc la ce fac. Ea nu gemea, practic tipa isteric si in zadar incercam sa ii acopar gura, nu era timp sa ne mai gandim la cine si ce aude. Era uda si se misca extrem de senzual, ii muscam umerii, gustul pielii ei era ceva ce Godiva nu putea recrea, i-am cuprins parul, l-am infasurat in jurul pumnului si am tras-o puternic. A inceput sa se contracte, era din ce in ce mai cald si mai stramt si respira din ce in ce mai sacadat. Am vazut cum a inceput sa tremure si sa se zvarcoleasca in timp ce eu ma chinuiam sa raman in interiorul ei. A fost sublim, a fost pe cat de rapid pe atat de intens. S-a intors repede, s-a asezat in genunchi in fata mea si cu o voce obosita si satisfacuta, mi-a zis:
- you, fucking me, makes me bilingual..
si-a lins palma exact ca in cele mai bune filme erotice, stia exact ce sa faca si cum sa faca, ii placea sa faca sex si era buna la asta, savura momentul. Ii placea si nu o facea din obligatie, ci din placere, nici nu am realizat cand am terminat. A scos un servetel din geanta, s-a uitat la mine si mi-a zis:
-  hai sa mai bem un shot!
Am iesit din toaleta si am plecat, nu inainte de a mai bea un shot de tequila, bineinteles. Noaptea era inca tanara, lasciva si pe tocuri, iar noi tocmai consumaseram o partida de sex pe care nu o faci, ci careia ii supravietuiesti. Trebuiau sa se mai intample lucruri in seara aia, am urcat intr-un taxi.
- Unde mergem? ne-a intrebat soferul.
- Delfinului, ii raspunse ea.
Habar nu aveam unde ne indreptam, dar asta nu mai avea nici o importanta. Taximetristul dadu muzica tare, isi vedea de treaba lui si noi puteam sa ne vedem linistiti de a noastra. As spune ca ne sarutam, dar ce faceam noi acolo nu putea fi numit sarut, era instinct animalic efectiv.
- Vreau sa mi-o mai tragi! imi zice tragandu-ma usor de curea.
- Esti nebuna.. :)
- Stiu. Si o stii si tu, dar sunt foarte uda. Uite! imi zice si imi ia mana si mi-o trage intre picioarele ei. Ce-i drept, avea dreptate.

Era totul prea frumos. In clipa aia nu imi dadeam seama daca era cea mai mare nimfomana pe care am cunoscut-o sau femeia visurilor mele. Si daca se dovedea a fi femeia visurilor mele, incepeam sa-mi pun serioase semne de intrebare referitoare la gusturile mele feminine. Era in contradictie cu tot ceea ce fusesem invatat. Femeia asta iubea sa bea, sa faca sex imoral si sa se distreze. Nu suntem toti invatati ca trebuie sa ne placa de o persoana cu bun-simt, respectuoasa, cu valori morale ridicate, cultura generala, inteligenta debordanta si alte cacaturi de genul asta? cat de superficial poti fi sa iti placa de asa o femeie  care isi traieste viata si are cu totul alte principii decat cele normale, monotone si plictisitoare?

A familiar addiction

Crede-ma, e mai bine asa. Oricum, daca privirile noastre s-ar mai intalni, ma indoiesc ca ai mai recunoaste ceva.

Cand m-ai cunoscut, voiai sa aduci ce era mai bun din mine la suprafata. Mi-am lasat zidurile sa se prabuseasca, pentru ca apoi sa-mi ridic altele, de aceasta data ca sa te cuprind si pe tine printre gandurile mele. Dar acum nu mai exista niciun fel de zid. Pentru ce folos, daca nu mai au ce proteja ? De ce ai imprejmui un pustiu in care nu paseste nimeni ?
Ma intrebi daca aceasta scrisoare este un soi de ramas bun. Sincer, nu stiu. Nici n-as vrea sa te mint. La urma urmei, nu toti scriem despre una si aceeasi persoana, fara oprire, cu o perseverenta aproape bolnava ? Pentru mine, acea persoana esti tu. Pacat ca pe mine n-ai reusit sa ma regasesti in cuvintele tale.
Oamenii pleaca. Oamenii sunt otrava. Eu sunt otrava. Dac-ai fi ramas, in cele din urma te-as fi distrus si pe tine. E ceea ce fac, mi-a intrat in reflex. Si ma intreb, oare viata mea va deveni un indelung sir de nume de care voi incerca sa ma indepartez sau voi fi inconjurat de prezente feminine pe jumatate uitate ? La urma urmei, timpul nu e liniar. Intunericul meu, fie ca este de ieri sau de azi, e mereu prezent. Orice s-a intamplat, se va petrece din nou si din nou si din nou. Tu cu mine. Noi.
Sau asta e doar constiinta mea ?

Summer moved on

Gutui...Astazi am vazut intr-o curte un gutui, mare, batran, plin de gutui. Se asorteaza cu tricoul meu galben pe care scrie "summer" si pe care sunt desenati palmieri, cel cumparat de la mare, de ziua ei. Azi am vazut si frunze; cadeau frunze pe alee si erau galbene, iar una...furata de o adiere de vant era atat de aproape sa ma atinga.
Unde-i verdele? Unde-i tot verdele..cine ne-a furat verdele? Nu credeam ca toamna mai vine, nu credeam ca verde n-o sa mai fie si nu credeam ca voi vedea atata galben.
Era galben si acolo, in parc, unde tu cantai la chitara, unde eu visam cu ochii deschisi si imi aminteam de verde, unde inganam impreuna versuri de mult uitate..."moments will pass in the morning light, I found out".
Toamna nu e depresiva, nu? Desi frigul asta imi face tot trupul sa tremure, iar ploaia imi da ace de durere in incheieturi. Nu pot sa-mi imaginez toamna...nu-mi mai amintesc toamna trecuta. Da, nu mi-o mai amintesc pentru ca era si ea toamna trecuta si cand eram cu ea eram verde. Noi doi ne-am cunoscut de galben si ne-am iubit pana-n verde. Acum, ea, fata cu suvite blonde, vise interzise si glume matinale arde frunze la poarta liceului...
Acum ea nu-mi mai zambeste dulce, nici macar nu mai incearca sa ma minta; doar ma priveste ca si cum n-as fi eu, apoi coboara privirea in pamant.
Incep sa cred ca toamna e depresiva. Defapt, toamna e depresiva cand nu ai cu cine s-o inveselesti. Cand nu ai cu cine sa sa te bati cu frunze galbene, cand n-ai cu cine sa vezi un film si sa bei o ciocolata calda in zilele ploioase, cand n-ai pe cine sa alinti...
O sa fie o toamna lunga, cu aceleasi zile scurte...Mi-e dor de toamna pe care inca n-am petrecut-o, mi-e dor de visele imbacsite cu praf de stele, mi-e dor de toamna din ultimul film pe care l-am vazut impreuna. "seasons can't last and there's one thing left to ask". Si ma pot salva doar acei ochi verzi ca de smarald, in a caror raza vizuala eu nu mai incap, dar care imi capteaza atentia prin tacerea lor si ascund tristete si secrete. Acei ochi m-au iubit candva. Cu acei ochi am trecut din toamna in iarna, cu acei ochi am vazut o lume fara defecte. Acum ochii vad numai defecte. Acum ochii ei sunt departe, prea departe si totusi atat de aproape incat am impresia ca-i vad in autobuzul in care nu pot sa urc.
Incep sa uit tot ceea ce nu vreau sa uit si sa-mi amintesc tot ceea ce vreau sa uit. Dar eu nu sunt asa, pur si simplu asa e viata mea. Toamna e peste tot, dar e toamna fara mine, fara tine, fara noi.
E toamna in parc, e toamna in frunze si e toamna pe toate strazile murdare si urate ale povestii noastre. E toamna pe banca de pe alee si bate vantul rece in camera mult prea goala, acum, ca ai plecat. Vantul nu se va opri niciodata, frunzele nu vor ramane verzi in copaci, iar ploaia intotdeauna va exista si atunci..departe de mine, cu sufletul pustiu, e mereu ceata si dor pe frunzele moarte.
                                                                               ...summer moved on

How many secrets can you keep?

Astazi am avut impresia ca te vad pe strada, la cativa metri de mine... am inlemnit pentru cateva secunde. Nu erai tu, dar mi-am dat seama ca nu as stii, nici azi, nici dupa atata timp, cum sa ma port daca am sa te revad. Sunt luni de zile... si eu inca tremur. Inseamna ca a fost ceva frumos, nu-i asa? Imi amintesc absolut tot, chiar de am avut propriile mele suferinte care nu mai tineau de tine... Stii, si cred ca stii, a trecut mai bine de o luna de cand nu ne-am vazut, dar nu am uitat. Poate am uitat alte lucruri, alti oameni, alte vorbe, si putin imi pasa...nu as putea niciodata sa uit ceva legat de tine. Ceva, orice. Nu exista. Astazi mi-am dat seama ca nu are nici o importanta timpul care trece... ca pot fi trei ani sau sase, imaginea ta, in inima mea, e intacta. E frumoasa, eu m-am straduit sa o pastrez asa. Pentru tine, pentru ca si tu esti frumoasa, pentru ca si saptamanile care inca trec si imi amintesc de tine sunt frumoase. Sunt momente, ca cel de azi, cand se misca ceva in mine si se declanseaza totul. Totul. Dar cum ar putea fi altfel? Ai fost fata viselor mele, sa stii, si inca esti, si sunt sigur ca oamenii s-au saturat sa citeasca asta. Nu au importanta durerile din viata mea de acum, prezentele feminine care m-au facut sa-mi pierd rabdarea sau m-au lasat fara nimic. Nu au importanta pentru ca atunci cand vorbesc despre femeile din viata mea, pe tine te includ undeva separat. Ai fost TU si... celelalte. Si cred ca o sa fie asa mult timp de-acum inainte, poate tot timpul, cine stie? Nu are nimeni nicio garantie. Nu stiu de ce a fost asa, nu imi explic nici azi. Nu intereseaza pe nimeni povestile mele, sunt multe luni de cand trebuie sa traiesc cu niste lucruri ingrozitoare, dar nu are importanta. Am tot scris, si-am tot scris, si inca mai scriu... despre tine. A fost frumos sa lupt pentru tine, chiar daca asta m-a secat de orice. A fost si inca este. Stiu ca iti vezi de treburi si stiu ca iti merge bine, si sunt fericit pentru asta. Dar sa nu uiti cine am fost eu, pentru ca ti-am dat totul, atat si asa cum am putut, sa nu uiti, ca ar fi pacat...stiu ca ai iubire, dar sa nu treci pe langa mine daca ma vezi pe strada. E timpul sa te vad din nou, asa simt. Sa nu te prefaci ca nu ma cunosti, sa nu indraznesti sa nu iti amintesti de mine, fiindca te-am vazut in ipostaze mult prea intime ca sa te porti ca un strain. Asa cum am stiut atunci, stiu si acum. Te voi revedea.

You and me we made a vow

Uite, stiu ca nu am nici un drept sa iti vorbesc, nici sa iti zambesc, nici sa iti cer unele lucruri; dar sunt aici, si o fac, asa ca...te rog sa nu ma judeci si sa nu tipi la mine, sa nu crezi ca ma intelegi si sa nu-mi spui "stiu"; nu stii nimic. N-ai pierdut nimic si nu ti-a pasat, nu te-a durut, iar ceasul tau nu a stat in loc. Nu rade cand iti spun ca imi lipsesti, nu indrazni sa-mi spui ca nu e asa si nu te uita in gol cand iti spun ca te iubesc. Pentru ca o fac, si asta ma omoara suficient. Nu imi pune intrebari la care stii ca nu iti pot raspunde, doar ca sa ai ultimul cuvant, doar asculta-ma si zi-mi tu ca o sa fie bine, stii ca doar pe tine te cred. Am atatea ganduri pe care am impresia ca daca le exprim, ceva rau ar urma sa se intample, si contrar impresiei pe care ti-ai facut-o, citatul din descrierea blogului imi spune povestea mai bine decat reusesc chiar eu. 
Nu cred ca mi-as dori sa intelegi, pentru ca asta ar insemna ca durerea mea sa te doara si pe tine. Tu nu ai nici o vina, aici doar eu am mainile murdare. Nu te mai recunosc astazi, daca ma uit la tine vad pe altcineva, si ma doare...dar a ramas amintirea. Frumoasa, curata. Imi pare rau doar ca nu mi-ai aratat si mie calea atunci cand am plecat, ca nu mi-ai spus si incotro sa merg...as fi plecat mai repede. Imi pare rau daca ti-am incurcat viata sau lucrurile in vreun fel, iar pe de alta parte, nu trebuie sa ma certi pentru ca am tinut totul in mine ca sa nu stric ceva. Nu trebuie sa ma acuzi pentru ca am tacut doi ani, si daca doi ani mi-a pasat, doi ani am tinut asta in mine... n-am vrut sa te incarc pe tine cu asta, n-am vrut sa te simti responsabila pentru nimic. Am preferat sa fiu nefericit o vesnicie, singur, daca asta a insemnat sa fiu fericit cateva ore langa tine. Am ascuns, am indurat, am inghitit. Nu trebuie sa-mi multumesti, asa fac oamenii cand simt pe bune. Sa nu te superi pe mine daca-ti mai scriu cateodata scrisori pe care nici macar nu le trimit, o fac pentru ca ma ajuta. Nu stiu cum, dar ma ajuta, ma linisteste, ma-ntregeste. Poate pentru ca de tine nu m-am despartit niciodata, poate pentru ca in afara de tine nu am scris altcuiva, vreodata. Mi-ai schimbat viata. Ce am putut sau nu, abia acum imi dau seama. Sunt multe lucruri pe care le-am descoperit langa alte femei, cu toate ca as fi vrut sa fie langa tine, si da, mi-e ciuda. Mi-e ciuda pentru ca ele n-au fost nimic, langa ele sufletul meu era pe jumatate gol, si nici macar nu m-au facut sa am vreun vis. Am avut o mie langa tine... o familie, un camin fericit, poate prea devreme, si totusi langa tine. Dar au ramas vise. M-am pripit. M-am grabit sa ma gandesc ca tu esti altcumva, ca poti iubi un baiat cu o bicicleta chiar daca altcineva iti punea lumea la picioare. Stiam asta de mult timp, stii? Imi tradasei de mult asteptarile, nu mai erai...demult... ce vroiam eu, dar inima mea nu a putut sa te lase. Nu puteam nici cu tine, nici fara tine, insa vine un moment cand nu te mai balansezi, si totul se rupe, si cade, si cazi si tu, intelegi? M-am dus in gol ca si cum nu as fi stiut ca o sa ma strivesc. Nu mai are importanta nici in cate bucati m-am destramat, nici cat de departe m-am dus. Nimic nu e etern. Nici binele, nici raul.

Ti-am mai spus? Mi-ai schimbat viata. Daca nu erai tu, nu mai eram unde sunt acum. E un drum bun, si iti multumesc pentru asta. Nu mi-ai aratat calea, dar am gasit-o singur, tot datorita tie. Iti multumesc, pentru ca totul a fost din neputinta, pentru ca tu ai fost aceea care a facut diferenta pentru mine si nu mi-ai facut nici un rau voit. Imi doream sa ne-ntalnim la un pahar de vin si sa iti spun candva, sa stii si tu ce s-a-ntamplat in trei ani de zile si ce-ai facut din mine, si cat a fost de rau...dar acum mi se pare prea murdar, c-a fost asa si pe dincolo; de parca ar mai avea vreo importanta...

Daca ne-ntalnim, o sa iti spun doar ,,a fost bine". Fiindca uneori mai uit, ca a fost si ATAT de bine...
 

                                                                                ..voiam sa stii.

So...here's the thing

Azi..

Azi imi este dor de tine.

Mi-e dor sa ma suni, sa ma cauti prin asternuturi, sa te enervezi degeaba. Mi-e dor sa ma trezesc cu mesaje pe telefon trimise in mijlocul noptii "iti veghez visele". Mi-e dor sa-mi spui povesti cand sunt prea obosit ca sa adorm, sa ma cert cu tine cu orele, cateodata chiar cu zilele; si da, mi-e dor sa ma impaci. Mi-e dor sa-mi umplu noptile cu tine, cu glumele, cu certurile; cu vocea ta frumoasa de adormit. Mi-e dor sa fii dulce, somnoroasa, aroganta, alintata, furioasa, sincer, sa fii in toate felurile in care te-am cunoscut si te-am iubit. Mi-e dor sa ma rog de tine sa nu imi mai canti cand nici perna nu o mai gasesc in pat de somn. Mi-e dor sa te am langa mine, sa impartim "frateste" feliile de mar imbibate in vin fiert si sa inghetam ca doi nebuni pe o banca in parc. Ca atunci cand cuvintele nu ne erau de ajuns. Mi-e dor de promisiunile tale pompoase si de cum le rupeai si cum dupa, vroiai sa ma faci sa uit strangandu-ma in brate. Mi-e dor sa te stiu acolo de fiecare data cand mi se intampla ceva amuzant, dar si cand dau de dracu. Mi-e dor de ambitiile tale nebunesti si de entuziasmul tau fara leac. Si...mi-e dor sa fiu siropos din vina ta, si rupt de realitate, sa prind aripi si sa nu ma doara nimic.
Mi-e dor de tot.
Si am niste vise super spooky cateodata, pe care nici macar nu mai pot sa le ti le povestesc. Dar nici nu pot sa ma oftic ca te-am cunoscut! Mi-ai facut mai mult rau decat bine, dar 'binele' ala, atat cat a fost, parca sterge tot raul. Problema mea este ca inca te caut in fiecare chip...si nu esti de gasit.

Azi imi este dor de tine... maine sa uiti.

Take me in small doses, I'll take you all at once

Cateodata vad trecutul ca pe ceva reconfortant...derulez in spate catre seri frumoase atunci cand zilele prezentului devin insuportabile si interminabile. Cam ca acum, cand nu-mi mai place deloc de mine. Ma refugiez in momentele in care am avut totul sau
aproape totul si obosesc amintindu-mi. Si te caut in amintiri si-mi dau seama ca tot ce vad, tot ce simt si tot ce am simtit vreodata, s-a dus prea devreme sau a fost prea superficial. Si accept viata asta asa cum imi e ea servita, doar ca nu mai am puterea sa cred ca intr-o zi, cineva, va binevoi sa ramana langa mine si sa iubeasca barbatul care sunt. Nu mai am capacitatea asta. Am gandit mult prea mult totul in viata mea, am calculat fiecare pas si fiecare vorba si mi-am facut mai mult rau. Dar am avut timp suficient sa-mi dau seama, sa inteleg, unii oameni ce mi-au adus bun, ce mi-au adus rau...si sa vad ca in final, nu m-am ales cu mare lucru. Altfel nu as mai fi asa de gol. 

Cateodata, dar doar cateodata, zilele devin intunecate, iar atunci imi amintesc de niste seri imbibate in Thierry Mugler, de buzele cu gust de piersici care-mi sarutau fruntea inainte sa adorm, de sanii tai pe care ii cuprindeam in palme cand te luam in brate noaptea, de niste maini care le cautau pe ale mele in cel mai frumos mod... Imi amintesc toate acestea cand am nevoie sa mai simt ceva frumos si linistit.
Dar oricate filme mi-as aminti, ma opresc mereu fie la sfert, fie la jumate, pentru ca acolo s-au oprit si ele. Nu-mi amintesc sa se fi consumat ceva pentru ca filmul sa se rupa, nu-mi amintesc nici un ,,ramas bun" soptit de comun acord, chiar daca inainte de asta nu ar fi fost nimic bun. Imi amintesc doar jumatati si ma opresc mereu unde s-a rupt filmul, si revin mereu la momentul asta, la prezent, la ce am azi. Imi deschid palmele si nu vad nimic, caut in sufletul meu si nu ma mai gasesc, am cicatrici in piept, dar nu din prea multa iubire, ci din prea multa lipsa. Nu dintr-o iubire pasionala sau ranita, ci din incercari, din filme rupte si intrerupte cand mi-era lumea mai draga. Asta am eu, in toata fiinta mea; un nimic, un gol, o lipsa.
Asta cred ca sunt si eu astazi, maine, si-n tot timpul care va mai trece.
        
                                                                                      ...noapte buna

my dreams don't fly

Mi-a dat aripi sa zbor, dar erau pentru zbor in picaj. Nu am inteles niciodata de ce nu m-am inaltat desi am dat frenetic din ele. Dezamagit, am incercat sa planez si atunci m-am indreptat vijelios spre pamant. A fost un zbor al dracului de frumos. Si de scurt, ce-i drept. Am picat intr-un lan de floarea soarelui, pe marginea autostrazii, atat de aproape de mare ca ii puteam simti mirosul amar al algelor si al apei sarate. Doar ca nu o vedeam si nici valurile nu le auzeam. Si totusi...trebuia sa fie atat de aproape! ce naiba a mers prost?...am avut un manual perfect de zbor. Priveam spre soare printre palariile cu seminte, frunzele uscate fosneau. Langa mine foaia mototolita ce am tinut-o strans in pumn se desfacea in bataia vantului. Era ultima pagina a manualului, cea pe care n-am mai avut rabdare s-o citesc si am rupt-o in graba, gandind sa o citesc intr-un tarziu "without her, you'll be a kite without a string, a nothing man" .

" I'm ok " - the biggest lie I ever told

Inca scriu despre tine desi n-ai citit nici un rand. Parti din mine imi amintesc de tine, cerneala inca mi se usuca pe degete de la ultimele scrisori mototolite. Le scriu, le rup, ma tai in ele. Erau toate ale tale, insa acum nu mai stiu unde sa te gasesc, sa ti le trimit. Straina ce-ti poarta chipul cu siguranta nu esti tu. Oare unde ne-am ratacit ? 

"Scrie-ma" , m-ai rugat odata, si de atunci in foile mele s-a intrupat chipului tau. Chiar si acum cand nu-ti mai simt parfumul in perna, prezenta ta imi este al dracului de reala, dureros de profunda. In acea seara cand mi-ai sarutat umerii goi, mi-ai spus ca ti-era teama de dragoste, de apropiere, de vulnerabilitatea fiecarei atingeri. De asta te-ai instrainat? ...cand mi-ai zarit nebunia?
Am fost tineri si frumosi si nebuni, insa iremediabil iubirea noastra s-a prabusit ca un oras in ruine. In ultimele zile, sarutarile tale amare si fugare pareau a se intrece cu timpul, iar ochii tai se stingeau a resemnare. Am fost condamnati inca de la inceput, cand sfidatori, am ras in fata sfarsitului si ne-am intors impotriva lumii. Ne-am indragostit tineri, nebuneste, iar sfarsitul ne-a fost la fel de abrupt ca si inceputul, furtuna perfecta. Dumnezeule, ce frig mi-a fost in ceainaria aia din Cotroceni, dar ma tineai atat de strans de mana incat palmele-mi transpirau de emotie si era o placuta contradictie de simtiri.
 

Dar umbra ta palida a ramas, mi s-a intiparit in cuvinte, mereu veghindu-ma printre aceste randuri haotic asternute, desprinsa din amintirea saptamanilor cand ne iubeam nesfarsit. Si le scriu noaptea tarziu, cand ma amagesc ca sunt doar eu, cu gandurile mele si nimeni nu le citeste. Inca ma mai intorc la tine, seara de seara, in delirul unei bucurii artificiale. E o lume careia i-am ramas captiv in ciuda realitatii sale. O lume neschimbata, descrisa de cuvinte mute.

M-ai prins de mana si m-ai condus spre nicaieri. Tu ai fost prima lume despre care am scris. Si cea mai placuta mie, recunosc. In fiecare zi, indrazneam sa inaintez printre priviri indelungi, senzatii amestecate, nedeslusite si cesti de cafea cu lapte. In schimb, tu-mi gustai trupul rece, cautand ceva, orice, un sentiment, sau poate o constiinta. Nu e nimic acolo, doar intuneric, ti-am spus, dar nu m-ai crezut. Voiam sa te tin departe de ce fusesem, de existenţa mea si sa-ti consum minutele prezentei tale. Dar cand ai inteles intr-un final, ai gasit doar bezna si tristete pe buze. Si nu m-ai mai putut iubi.
Imi smulg cuvinte din mine, incercand sa ma indepartez de tine, de scrisorile aruncate pe jos din care nu ti-am trimis nici macar una. E Septembrie si mi-e frig, iar tu-mi strabati gandurile de parca-ar fi ale tale de drept. Nu pot scrie decat randuri de neinteles, impregnate cu amintirea ta. Ma framant si caut sa ma regasesc, inca nu pot accepta lipsa partilor din mine si ma intreb daca voi mai scrie vreodata eu insumi posturi, sau amintirea ta isi va scrie singura povestea.

my own fu*kin' mess

M-am tot gandit la noi, povestea noastra. Cum dracu sa rezum? A fost perfect? Nu prea. Orice poveste cu mine in centrul ei nu va fi niciodata nimic mai mult decat o mare mizerie amuzanta. Dar asta e ceea ce stiu sigur : timpul nostru sub soare a fost un lucru de o frumusete data naibii. Cosmarurile, mahmureala, supararile si impacarile, superba nebunie sclipitoare a orasului nostru, in care de ani de zile m-am trezit, am stricat totul, am spus ca imi pare rau, am lesinat si am luat-o din nou de la capat. Ca scriitor, sunt topit dupa finaluri fericite. Tipul se alege cu fata, ea il salveaza de el insusi, imaginea se estompeaza catre negru. Ca un tip care iubeste o fata, imi dau seama ca nu exista un astfel de lucru. Nu e nici un apus de soare. Nu e decat "acum" si nu suntem decat "noi doi", lucru care poate fi al naibii de infricosator uneori. Dar, daca inchizi ochii si asculti soaptele inimii, daca pur si simplu incerci si nu renunti niciodata, indiferent de cate ori o nimerim gresit, pana cand inceputul si sfarsitul se amesteca in ceva numit "pana ne intalnim din nou" ... si asta e tot pentru moment. N-am stiut cum s-o termin, pentru ca nu s-a terminat. Nu se va termina niciodata cat timp acolo esti tu si aici sunt si eu.

Do I somehow know you?

Azi mi-am adus aminte de ceva, dupa tare mult timp. Mi-am adus aminte de ea intr-un fel ciudat. Stie ca n-am uitat-o, nu despre asta e vorba...  Mi-a aparut in minte azi dimineata, nu stiu de ce, asa cum era atunci, demult. Era rece si sigura pe ea, o companie placuta, pe acelasi film cu mine, care nu dadea doi bani pe viata asta sau pe un viitor oarecare. Aceeasi atitudine o avea si fata de barbati in general, desi undeva in inima ei, spera ca o sa gaseasca intr-o zi tipul care sa faca diferenta aia si pentru ea. Era draguta, era tare draguta, atlfel nu punea vreodata mana pe mine, trebuie sa recunosc. Avea un "vino-ncoace" in ea, dar intr-un oarecare fel originala, ceea ce o facea interesanta - pe langa ca era simpatica - stiu ca ma repet, dar serios, a fost important :) . Ma tachina si ma enerva cu orice ocazie, dar o cautam - incepuse sa fie un fel de guilty pleasure, ceea ce a ramas mereu, in cu totul alte conditii, oricum. Zambea mult, zambea din orice, se uita mereu in ochii mei si vorbea al dracului de frumos. Imi povestea orice, de atunci, din primele zile, niciodata nu am stiut de ce, dar m-a prins cu asta. Stateam ca doi copii intinsi pe banci prin Herastrau sau McDrive, golind tot felul de beri (da, majoritatea erau tuborg) si imi spunea povestioare dragute, prin ce tari straine umblase si ce prostii facuse, pe unde si cum i-a sucit mintile nu mai stiu cui, ca stie mearga cu motocicleta, dar nu a facut-o decat pentru permis...stiam toate lucrurile astea uite asa, cand ea inca nu stia prea clar nici cati ani am. Imi spunea mereu si ca cei din grupul ei o desemnasera un fel de "best travel agent", asa, subtil, asteptand o confirmare a mea pentru orgoliul propriu probabil. Nu am confirmat-o niciodata, uite asa, de-al naibii, ca trebuia sa fiu eu altfel decat prietenii ei, ca sa ajung intr-o zi sa fiu tipul ei; dar nici nu am negat-o, ce e drept.
Sincer, era genul de om peste care nu am dat niciodata. Era noua, gandea altfel, era spontana si ma tinea de mana, era mereu plina de viata, era atat de speciala fara sa am idee cine dracului este!..
Uite, asta e particica aia din poveste pe care o stiu doar eu - poate si ea, daca ajunge sa citeasca asta, dar numai pentru ca am mentionat de berile alea... Doar eu stiu cum tremuram ca un nebun cand veneam sa o vad pentru prima oara, cum am zambit tot drumul spre casa, cum am dat din picioare cand mi-a dat un mesaj in seara aia...si unul la 5 dimineata cand plecam in Bulgaria, sa imi spuna sa am grija de mine.
Azi, la 7 dimineata cu ochii adormiti, mi-am dat inca o data seama ca desi acum are un suflet pe care atunci nu-l avea, are niste ambitii pe care nu credeam ca o sa le aiba vreodata, si este, defapt, cu totul alt om... Pentru mine a ramas tipa cool careia ii flutura parul in vant pe bicicleta si care ma facea, surprinzator, sa ma indragostesc de ea si sa imi pun in cap, clar, ca nu o las sa plece. E aceeasi pentru mine cum a fost mereu, ceva al meu pe care ma pot baza o viata intreaga, si o stiu...doar eu.
 

so close, yet so far

  

In casa de la malul oceanului ramase doar ea si gandurile ei, sentimente reci invaluite in briza calda. Un ocean rece si albastru, exact ca ochii ei, o incapere vasta cu pereti alb-crem si podea din lemn de nuc lacuit, luminoasa, cu perdele albe, diafane, ravasite de adierea vantului, invaluite in lumina calda a verii ce patrunde prin nenumaratele ferestre lasate larg deschise. Pianul din lemn de artar din colt era singurul martor al trairilor ei interioare, al framantarilor ce le ascundea cu o putere de zeita in spatele ramelor ochelarilor de soare. Era majordomul pasiunii ei, adesea mut, rareori galagios, etern nostalgic, dar mereu melodic. Martorul noptilor de amor pe podelele reci, al diminetilor cu aroma de cafea cu lapte, al dupa-amiezilor lenevite pe divan cu carti de edgar allan poe in mana, al serilor imbibate in parfum si mireasma de Chardonnay.
Adierea vantului printre frunzele palmierilor din fata prispei, valurile oceanului ce se spargeau pe plaja si clinchetul clopoteilor de vant era singura "muzica" ce rasuna discret in aceasta casa goala, refugiul ei departe de lume, de griji financiare si satisfactii materiale. 

In dreptul usii de la intrare, zace uitata corespondenta : zeci de plicuri divers colorate, un ziar si cateva invitatii la petreceri nocturne pe plaja, insa singurul plic relevant pentru ea isi astepta pasiv pe claviatura pianului posesoarea lui de drept. Sosise in primele zile ale sederii sale, dar nu-l deschisese inca. Poate placerea misterului, poate teama de necunoscut sau doar dorinta de a pastra intacta clipa o retinuse. Purta doar o camasa alba cu manecile suflecate si pasea timid, pe varfuri, desculta printre umbrele ce-si modificau neincetat formele peste podea. Cu parul desfacut, inca umed dupa baia din zori, cu nasturii camasii desfacuti, lasand sa se vada sanii ei rotunzi, perfecti, dadea tarcoale pianului privind plicul galben inca nedeschis. Juca perfect cartea indiferentei, insa curiozitatea era arzatoare, dorea sa-si plimbe degetele peste randurile scrise, asemenea unei carti scrise in alfabetul Braille, voia sa atinga foaia pe care el isi asternuse gandurile pentru ea, suma tuturor trairilor, simtirilor si sentimentelor era inchisa in acel plic, ca o cutie a pandorei ce ascundea cele mai launtrice simtiri ale unui barbat. Ea era posesoare de drept al acelui plic, posesoarea randurilor asternute pentru ea. Isi plimba degetele subtiri peste claviatura pianului, clapele din tei lacuit se aplecau usor sub atingerea fina a amprentelor sale, ca o pledoarie pentru muzica, pentru viata.

Se aseza usor pe scaunul din fata pianului si incet incepu sa cante un fragment de Ceaikovski, insa se opri cand ajunse la clapele ascunse sub plic. Il ridica, inchise ochii si il desfacu asemenea unui cadou, lasand surpriza sa prinda contur la deschiderea ochilor. Foile se unduiau in adierea vantului din casa, randurile erau scrise ordonat, cu stiloul si o cerneala de un albastru sincer.

"As fi vrut ca atunci cand ai plecat, sa te fi dus mult mai departe. As fi vrut sa trantesti mai tare usa, sa fi luat cu tine si cutia cu fotografii de sub pat si sa fi stiut ca m-a durut cand ai lasat-o acolo. As fi vrut sa iei toata durerea cu tine, nu ca s-o simti tu, ci ca sa ma protejezi pe mine. As fi vrut sa te duci atat de departe, incat sa nu te mai pot vedea deloc, sa nu mai stiu unde ai ajuns si sa nu imi mai vorbeasca nimeni de tine. Mi-ar fi placut ca dupa ce pleci, sa nu ma mai cunoasca nimeni. M-as fi trezit a doua zi si as fi intalnit oameni frumosi, le-as fi spus ca am ajuns doar azi in lumea asta. Le-as fi zambit printr-o inima inca intreaga si le-as fi dat curaj sa tipe si sa fuga dupa cele mai tampite vise, iar eu as fi facut acelasi lucru. M-as fi protejat de rau si ura cu o naivitate rara, cu o bunatate care acum nu o mai cunosc. As iubi din tot sufletul meu, oceanul si cerul, ploaia si strazile, luminile si fiecare stea ! As fi iubit, sunt sigur, orice alt suflet frumos care m-ar fi lasat sa il iubesc.
Sau...poate din contra, as fi vrut sa nu pleci deloc. As fi vrut sa zambesti, sa ma strangi in brate, sa te asezi in patul meu si sa deschizi cutia de sub pat. As fi vrut sa imi iubesti tu sufletul, asa cum e el, sa il fi tinut in palmele tale, ca pe cel mai fragil lucru pe care l-ai cunoscut vreodata. Ah, ce-as fi vrut sa ma cunosti, sa ma ingrijesti, sa nu ma lasi singur. As fi vrut sa imi spui tu mie ca lumea e buna, sa tip la tine, caci eu nu as fi crezut, si sa ma lasi sa vad ca tu esti lumea mea. As fi vrut sa crezi in mine si in tot ce ti-am spus, si atunci cand nu imi mai stiam vorbele, si atunci cand bausem prea mult vin. As fi vrut sa imi asculti fiecare bataie a inimii, si sa o intelegi, asa cum incercam eu sa le inteleg pe alte tale, in toate noptile nedormite. As fi vrut sa ma invelesti in noaptea aia si sa stingi lumina, dar sa-mi fi spus ca o s-o aprinzi iar, intr-o zi.
Nu stiu cum te-as fi vrut, dar nu te-as fi vrut undeva, acolo. Nu te-as fi vrut uneori, sau in unele feluri, nu as fi vrut o parte din tine, nu as fi vrut zile bune si zile rele, n-as fi vrut amintiri sau un prezent incert. As fi vrut sa fie un drum drept, in jos, in sus...nu stiu cum te-as fi vrut, dar te-as fi vrut intr-o claritate dureroasa pe care doar eu o pot intelege, te-as fi vrut ca pe adevarul meu absolut, inger sau demon, cum ai fi fost.

Sunt inconjurat de oameni care isi doresc bani, masini scumpe, case mari si faima, iar eu...eu am o dorinta: una atat de arzatoare, incat imi omoara timpul si intelegerea. Imi doresc atat de mult un suflet curat. Imi doresc bunatate, frumusete, emotie si o fericire nebuna, o doza de naivitate si un munte de sperante. Imi doresc sa imi rada sufletul cate putin in fiecare zi, si sa ii vindece pe altii. Doamne, cat as vrea un suflet curat, pe care sa nu fi calcat nimeni, ci doar intact si capabil de o lume mai buna. Ii urasc, pentru ca ei pot avea intr-o zi tot ce isi doresc din telurile astea banale, pe cand eu...eu niciodata nu o sa am un suflet curat, niciodata!"

..si stranse foile la piept, atat de tare incat le mototoli, iar ochii i se umplura de lacrimi -  sarate, ca apa oceanului ce ne ineaca toate sperantele.






intr-o zi o sa ma apuc sa scriu o carte cu tot ce e in mintea si in sufletul meu. si sper sa nu sperii pe nimeni

my soaking wet happiness

Fericirea nu o sa fie vreodata traita sublim si nu o sa ne putem alege un moment din viata in care sa spunem "atunci am fost cel mai fericit" pentru ca o reinventam in fiecare clipa, cu fiecare moment trait. Si pentru ca ne-o dorim prea tare. Mult prea tare.

nice to meet you

Nu va vrea poezii romantice sub clar de luna, nici toti trandafirii din lume in vaza ei sau cuvinte aruncate-n vant. Va dori doar fapte si gesturi ce vorbesc de la sine. Va vrea sa ma vada ca ma chinui putin sa o am, incercand sa ma priveasca cum ma agit, dar fara ca eu sa stiu asta in vreun moment. La inceput imi va fi foarte greu sa o inteleg si sa-i dau de cap, pentru ca va dori sa-mi arate mai intai partea ei rea, partea feminina care nu se lasa usor convinsa. O voi cuceri greu, pentru nu se topeste la orice compliment care i se aduce sau poate doar nu mai crede in ele.
Si nu voi auzi pe buzele ei cele mai frumoase “te iubesc”-uri sau cele mai dulci lucruri. Cu siguranta imi va zambi timida, iar apoi ma va lovi sau ma va certa. Ma va face fraier si prost, dar intr-un mod unic si atat de dragut incat voi stii cu adevarat ca ma iubeste. Sau cel putin voi vedea asta in ochii ei ce stralucesc veseli.
Va fi langa mine cand voi avea nevoie de cineva, imi va sufla peste rani si nu va turna sare peste ele ca sa ma usture, ci ma va ajuta sa trec peste obstacole. Asa e ea...complicata dar totusi simpla. Ma va iubi simplu si frumos si cald, cu o dragoste unica, inocenta si stiu de pe acum ca voi face pact cu diavolul, dar voi trai langa un inger.
Ma va strange in brate si voi simti ca nu mai ating pamantul, va fi impulsiva si va avea momentele ei urate in care ma va lovi cu pumnii si va tipa “pleaca” dar va simti “stai”. Iar de imi va spune sa plec, voi ramane si nu voi asculta nimic din ce spune cand e nervoasa, nu o voi lua in seama, doar o voi strange in brate si o voi linisti, pentru ca in sufletul ei nu va dori niciodata ca eu sa plec.
 
Imi va oferi aparenta unui puzzle greu de rezolvat, cu multe piese si multe imagini intortocheate, dar de voi ajunge sa o cunosc in intregime... cu siguranta ma voi indragosti de simplitatea ei.

under my skin but out of my mind

In playlist curge "This old heart of mine", un Rod Stewart mereu tanar, mereu cu aceeasi atitudine de rebel; “tipi cool” cum le spun eu celor ca el – el, Brian Adams, Jagger, Bono, etc. Afara ploua in draci, e prima noapte cu ploaie dintr-un august pe sfarsite – probabil si ultima ploaie de vara. Ma bucur totusi de racoarea noptii si stau pe jos sprijinit de canapea, privesc miscarile perdelei in adierea vantului si doar fulgerele din departare reusesc sa surprinda lumanarea Ikea. Parca si zgomotul orasului a scazut in intensitate, sau poate e doar acoperit de stropii de ploaie.  

Aseara, o veche prietena a trecut sa ma vada. Se certase din nou cu prietenul si de parinti inca nu avea chef. Ne stim de mult, de cand ea era doar o adolescenta, iar eu un proaspat student. Acum e femeie in toata puterea cuvantului si gandeste mai clar ca una la 35. Mereu nu ezita sa imi spuna ca am fost un model pentru ea si ca orice barbat ce a trecut prin viata ei era aproape instinctiv comparat cu mine. O cred, pentru ca e atat de inocenta si tot ce spune e mai adevarat decat adevarul pur. O cred pentru ca are un standard ce are legatura cu mine pentru ca in toti acesti ani nu am facut-o sa sufere niciodata. Pana si despartirea de mine a fost o placere. Imi amintesc de o alta femeie care m-a divinizat si careia i-am spus ca nu simt nimic pentru ea ...si sa ne despartim la un inceput de vara.

Nu m-am mai vazut cu ea de vreo zece luni. Tot ce spuneam era ca un model pentru ea. Niciodata nu m-a contrazis si niciodata nu m-a mintit. Aseara am stat ore intregi la povesti desi venise sa ma ia in oras sa ne spunem multe si sa ne imbatam.
Am ramas acasa, discutiile curgeau fara nici o pauza. Si-a aprins o tigara, iar eu am acompaniat-o cu o sticla de vin. In toate discutiile ei apaream si eu cu gesturile mele. Nu ezita sa imi spuna ca (nici ei) nu ii spun cat de frumoasa e. S-a facut foarte frumoasa, ca o lalea in plina primavara, plina de prospetime si entuziasm. Imi tot spune cum profita barbatii de ea si de frumusetea ei, imi spune ca e o proasta, ca nu stie ce e ala respect din partea unui barbat. E usor dezamagita de ea.
S-a asezat in bratele mele si mi-a spus ca ii place melodia ce tocmai rula in playlist,  Phil Collins - Against all odds. “Imi place melodia asta, nu-mi vine sa cred ca aproape n-am mai auzit-o niciodata. Stii? A fost primul disc pe care l-am avut. L-am furat din colectia tatalui, iar el s-a prefacut ca nu stie, apoi il auzeam fredonandu-l tot timpul. Doar ca sa ma tortureze” .

Stie ca am o obsesie pt femeile frumoase si ma pune sa o admir din ce in ce mai des. Stie ca am o obsesie pt sani si ma pune sa ii admir. Nu purta sutien si in nebunia discutiei nu am remarcat sanii frumosi ce dadeau contur corpului ei . M-a pus sa ii iau in palme sa vad cat de frumosi sunt, ca mereu ii reprosam ca are sanii mici - repros standard pentru fiecare femeie. “Stii…? Eu n-o sa-mi irosesc timpul cu persoana nepotrivita. N-o sa le irosesc timpul parintilor mei prezentandu-le un viitor strain. Nu-mi voi mai petrece zilele intrebandu-ma cu ce ma imbrac in nopti care nu inseamna nimic. N-o sa ma mai intreb daca sunt cu persoana potrivita, sau daca e cel cu care urmeaza sa am copii. Toate aceste intrebari ridicole...nu duc nicaieri. “ 

Am adormit intr-un sfarsit imbratisati pe la 5 dimineata. Am ales, ca si atunci, sa adormim pe Corinne Bailey Rae. Continua sa ploua, cerul poate simtea ca am in brate alta femeie. Ea era insetata de imbratisarile mele si nu stia cum sa isi gaseasca un loc mai aproape de mine. Imi lua in somn mana si mi-o puse pe trupul ei, asta probabil dadea o siguranta somnului ei. La 7 s-a trezit brusc si a plecat spre casa. Eram amandoi ametiti ca dupa coma profunda. Am condus-o pana la taxi si am imbratisat-o. Dupa secunde bune mi-a dat drumu si m-a sarutat in fuga. "La revedere dragul meu...O mica partida de sex...trebuia sa se intample. Sa nu-i dam mai multa importanta decat are" si s-a urcat in cutia galbena.
Si acum dupa 6 ore inca mai simt parfumului ei...E un Dior care nu imi vine acum in minte...un parfum tare, de femeie, ca acum nu mai e o pustoaica.  Vizita ei m-a ravasit, ma simt si in extaz dar si sufar. Mi-a spus atatea lucruri bune despre mine incat m-am speriat. Am un nod in gat acum cand tastez. Ma intorc la lumea mea si astept urmatorul eveniment ce ma va face sa postez.

against all odds 

a promise to myself

Ma intrebam intr-o zi cum o sa moara blogul asta. Cand am scris primul post eram convins ca o sa moara atunci cand tot ce simt o sa dispara. A trecut mult de cand s-a intamplat acest lucru si totusi exista.
Am adunat aici atat de multe ganduri si emotii, incat ma intreb daca mai e loc de trait :) . Oare cum ar arata acest blog cu iubiri la care aspir si cu sentimente ideale? Da, totul la comanda...exact precum un roman comercial de "succes".

Cum ar arata o supradoza de iubire controlata?

Ar arata exact ca in dimineata in care masina mea a fost ridicata de politie pentru o parcare intr-un loc interzis. O dimineata de toamna racoroasa si un drum pana in Afumati pentru a-mi recupera masina. Dupa ce am fost refuzat de 2,3 taxiuri am decis sa ma urc intr-un maxi-taxi ce ma va duce la destinatie alaturi de crema clientilor din Europa. Tot drumul m-am uitat in jur...oameni plictisiti, oameni nervosi, oameni tineri, oameni batrani, oameni cu griji.

Ajung la destinatie urmarind fara vointa o silueta miniona ce calca mult mai grabit ca mine. Ce dracu poate sa caute la 9 dimineata pe acest praf? Isi recupera masina...ca si mine, evident. Am cunoscut femei in cluburi, in lift, la mare, la munte, in tren, in parc, in biblioteca, in cafenea, la spalatorie, in spital, pe camp dar la recuperari auto - niciodata.

Deja in mintea ta curg zeci de scenarii si sute de imagini. Deja iti inchipui schimbul de contacte si amorul facut in seara ce a urmat, molly johnson pe fundal si cuburile de gheata topite in pahare. Te gandesti ca inca o poveste de amor se scrie aici, alaturi de atatea trairi.

Ei bine, nu a fost nimic mai mult. Acest blog o sa moara cand nu imi voi mai aminti parola.

I don't believe in magic

M-am trezit inconjurat de clasicele sticle de vin, telecomenzi si linkuri de Youtube.."kiss me hard before you go...summertime sadness".. Totul se desfasoara de ore bune in acelasi perimetru, aceeasi canapea comoda, aceleasi suflete pe care le-a luat prizoniere dupa cine mai stie cate partide de amor ocazional.

Acum suntem doar noi si juma de mojito ramas de la ultima prezenta feminina plecata in mare graba, agasata de apelurile insistente ale iubitului ce incerca disperat sa dea de ea in timp ce altul dadea la ea. 

Suntem doar noi, eu si prezentele virtuale salvate in memorie exact ca userii unui canal de socializare. Doar noi si telefonul care vibreaza alarmant de minute bune... 0754 plm..."Sunteti cu Focusul argintiu, puteti cobori pana jos?"... si-am inchis. Era exact momentul perfect sa-mi mut masina, exact cand nu m-am dat jos din pat sa mananc la preferatul meu restaurant comunist, cand nu m-am dat jos sa-mi iau tigari, sa deschid macar televizorul sau sa ma usurez, o femeie vrea sa imi mut masina? ....asta niciodata!

Si-am coborat, dupa apelul cu numarul un milion. Sub ochelarii de soare cu rame albe se ascundeau in prima faza niste ochi plini de draci si alte orori. Tot sub ochelarii ei de soare au disparut toate in clipa in care a facut primul pas in casa mea.
Principiul meu de a avea mai nou casa dezordonata, special pentru a nu mai ajunge cine stie ce prezenta feminina efemera, acum se dizolvase la fel de repede precum sanii ei mi-au invadat palmele, iar parfumul simturile.
Si a disparut la fel de repede cum a aparut, usa care s-a inchis a fost semnalul ca nu o mai vedea vreodata "think I'll miss you forever like the stars miss the sun in the morning sky, later's better than never" . Dar nu..."sunteti cu Focusul argintiu, puteti cobori pana jos?". Evident, am inlaturat problema dar am uitat de cauza si totul a luat-o iar de la inceput, si sanii ei mi-au invadat palmele din nou, iar usa s-a inchis definitiv de aceasta data.

Mi-am amintit de asta exact la cateva ore, acum cand seara invadeaza suflete neprihanite si casa mea ramane la fel de goala. Mi-am amintit in cateva secunde de toate cele care au ajuns aici. De ce tocmai eu, de ce tocmai ele, de ce tocmai acum, de ce toate? Pentru ca atata timp cat eu nu prea inteleg ce mai e cu mine, de ce ar intelege ele, iar neclaritatile sunt misterioase, iar misterul roade, iar eu ma opresc aici.

 

cause I can write a song but can't unwrite my wrongs

always be there

Ai remarcat vreo secunda din miile de secunde in care stai printre straini, cat de aproape sunt de tine?

Unul dintre ei canta la chitara in serile in care mai vin cu metroul. Are intre 35 si 40 de ani si canta la Victoriei de ani de zile. El a fost langa mine in multe seri in care ma gandeam la ea, el m-a facut sa scriu sms-uri de impacare, el mi-a adus in minte melodii pe care i le-am trimis si mi-a raspuns in lacrimi.

Este un necunoscut intr-o lume plina de mese in Gaia, X6, 5S, coca prizata in wc-uri si sex in grup. Este un neinsemnat in lumea in care toti vrem cariere, masini cu sunroof si terenuri in Pipera. Este un om in lumea lui,  un om in lumea mea.

Astazi l-am reauzit dupa luni de zile de pauza, canta piesa "esarfa in dar". "Pe chipul tau drag....esarfa in dar" mi-a adus aminte de zecile de magazine cu esarfe in care zac kilograme de bumbac frumos colorat. Mi-a amintit de 08.03.2010, prima zi din an in care am fugit departe sa o vad...si am fugit inapoi, lasandu-i esarfa mea...in dar.

Vorba unui mare slogan, "poate nu se termina...poate acum incepe". Esarfa in dar, pentru tine, pentru chipul tau drag...

the one that got away

Am trait mereu cu gandul ca impacarea si linistea tuturor este iubirea. Total gresit. Iubirea este pentru omul mediocru, pentru saraci, pentru oameni in suferinta, slabi, uitati de lume. Iubirea nu schimba culori, nu schimba gustul, nu tine de foame si nici nu vindeca boli. Iubirea iti da liniste. Asta vrei cu adevarat?
Toate povestile de iubire se termina tragic, fie ca asa vrea autorul sau fie ca asa vrea destinul. Iubirea mea s-a terminat din ambele cauze.
S-a asternut praful multor ani peste aceste ganduri, si totusi a fost nevoie de o seara ploioasa de sambata pentru smulge cateva secvente dintr-o amintire cand am zarit-o. Trecand pe langa vechea cafenea cu tavanul tapetat cu ziare vechi, ingalbenite si purtand parfumul aburilor de cafea, locul in care ne consumam serile de vineri dupa job, am vazut-o inauntru. Statea la aceeasi masa rotunda din colt, citea o revista. Am privit-o cateva secunde. Purta esarfa ei preferata ce mereu mirosea a givenchy, avea acelasi tic de a-si aranja suvitele de par dupa ureche si doar culoarea rosie a ochelarilor putea sa te trezeasca din visare. Am inceput sa merg mai departe, dar ceva m-a oprit. M-a iubit mult. Parea singura si eu stiam leacul, iar amintirile aveau categoric sa o copleseasca. M-am gandit sa ma intorc si sa-mi incerc cea mai buna replica, tacerea. Mereu lua foc cand dupa o cearta nevinovata o priveam tacut "ma enervezi, nu te mai suport, mereu taci. dar te iubesc". Am intrat si m-am asezat langa ea fara sa spun un cuvant, incercand sa ii recunosc parfumul printre zecile de arome de cafea. Mi-a zambit "ce mai faci? a trecut ceva timp.." Era fericita sa ma revada, aproape ii puteam citi gandurile. M-a iubit cu adevarat, cu o dragoste ce n-avea sa se stinga niciodata. Privind-o acum, nu pot concepe ca in acea seara, pe aleea cu castani i-am spus "la revedere". Si totusi, mi-ar lua doar un minut sa ii intorc gandurile, sa-i ravasesc lumea...pentru ca m-a iubit mult. Imi aduc aminte cat de bine ne simteam demult, ii spun ca nu e tarziu sa reluam de unde am ramas, sa petrecem o seara impreuna. Pentru cateva minute am ras si am glumit, ne-am spus lucruri frumoase si am oprit timpul in loc. Apoi a inchis revista, si-a dat jos ochelarii, s-a ridicat si mi-a soptit in ureche "am nevoie de ceva, dar e ceva ce nu mai ai. Te-am iubit cu adevarat".  
Sentimentele nu sunt date oamenilor puternici. Sentimentele sunt pentru cei slabi, pentru cei ce nu sunt capabili de mai mult. Toti cei ce trecem peste iubire, in drumul nostru de mai mult, nu avem nevoie de sentimente, de iubire, de durere, lacrimi sau tacere.  Avem nevoie de povestile care ne dau puterea de a razbate in scurtul drum spre povestea vietii.